Biserica Catolică în RSSM: Documente (I)

0
Autorităţile sovietice au avut întotdeauna o atitudine duşmănoasă faţă de cultele religioase a căror conducere se afla peste frontierele URSS, mai pronunţată în comparație...

Dintele este precum un arbore: fără rădăcină nu are viaţă. Niciun fel de extracţie!...

0
În Valea Morilor din Chişinău, pe lângă Lacul numit al Comsomoliştilor (pentru că a fost săpat de studenţi, după al Doilea Război Mondial), ne...

Manevre ale trupelor ruse din Transnistria, concomitent cu aplicațiile militare „Zapad-2021”, în ajunul alegerilor...

0
Trupele ruse dislocate ilegal în Transnistria au efectuat pe parcursul acestei săptămâni o serie de exerciții militare de respingere a unui atac al „inamicului...

Inechitate pandemică

0
Săptămâna aceasta s-au împlinit 14 zile de la începutul noului an școlar, timp în care lucrătorii nevaccinați din domeniul educației trebuie să prezinte, conform...

Unul dintre noi

1
Astăzi, 17 septembrie 2021, scriitorul Aurel Scobioală ar fi împlinit 80 de ani. Ar fi împlinit dacă, acum 14 ani, o boală necruțătoare nu...

Reacția la scumpirea gazelor, indicator al sărăciei moldovenilor

0
De fiecare dată când ajungem în pragul iernii, pe agenda opiniei publice din Republica Moldova apare sau este împins din spate subiectul prețului la...

Avionul de la Edineț și „Rețeaua gulerelor albe”

0
Două persoane au fost reținute de angajații Poliției de Frontieră a Republicii Moldova și ai Serviciului de Grăniceri al Ucrainei în cazul avionului ucrainean,...

Memoria scurtă a societății noastre. Morari-Tkaciuk – un roman în SMS-uri

0
Am decis să republicăm articolul Svetlanei Corobceanu din „Jurnal de Chișinău” (6 aprilie 2012) pentru a reaminti publicului că Natalia Morari, în bogata sa...

Teatrul Național „Eugene Ionesco” își sărbătorește 30 de ani de la fondare

0
Teatrul Național  „Eugene Ionesco” (TEI) și-a celebrat pe 9 septembrie cea de-a 30-a aniversare, alături de actori, invitați speciali și prieteni ai teatrului. În...

Vladimir Beșleagă și Nicolae Popa – un duet literar cu o nouă ofertă pentru...

0
Miercuri, 15 septembrie, a avut loc o lansare cu soare, cu oameni pasionați de scris, cu lucrări de artă plastică în aer liber, la...