Biserica Catolică în RSSM: Documente (I)

Autorităţile sovietice au avut întotdeauna o atitudine duşmănoasă faţă de cultele religioase a căror conducere se afla peste frontierele URSS, mai pronunţată în comparație cu altele care aveau patronii în interiorul URSS.

Catolicismul a fost unul dintre cei mai redutabili adversari ai regimului comunist. Primele măsuri împotriva catolicismului, luate în numele edificării unei societăţi ce se voia eliberată de vechile ataşamente religioase, au aparţinut Rusiei Sovietice, care, de fapt, preluase ostilitatea Rusiei imperiale faţă de Biserica Romei.

Dacă judecăm după informaţiile statistice secrete din fondul arhivistic al Împuternicitului Consiliului pentru cultele religioase, depozitat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, apoi în trimestrul IV al anului 1945 au fost înregistrate trei cereri în care se solicită deschiderea a trei biserici catolice în RSSM, fapt care a fost acceptat de autorităţile sovietice¹. Către 1 ianuarie 1946 în lista bisericilor catolice erau înscrise patru biserici, adică cele trei deja înregistrate plus o biserică ce a fost luată în evidenţă ca activă. Tot acolo se menţionează că locaşurile activează în clădiri naţionalizate de stat.

Dacă comparăm cifra cu cea a bisericii de rit vechi (comunitatea de la Criniţa Albă), care avea 14 biserici active, sau cu cea a comunității evangheliştilor-creştini baptişti, care aveau, tot în acea perioadă, 37 de case de rugăciuni, observăm fără nici un efort că biserica catolică nu prea a avut rădăcini serioase în RSSM ². Această situaţie s-a păstrat până nu demult, contrar voinţei câtorva străini de a implanta credinţa.

Deja activa probabil biserica din jud. Bender, iar cele trei înregistrate se aflau în or. Chişinău/ str. Schmidt 137/, str. Bender/ str. Stalin 120/ şi cea situată în strada 28 iunie nr. 1 din or. Soroca³. La un moment dat, comunitatea din Soroca avea aproape 400 de credincioşi. Aceste locașuri erau deservite de un singur preot, Şurec Nicolai Ivanovici, care locuia la Chişinău.

Potrivit scrisorii din 20.01.1947 a Împuternicitului Consiliului, a fost înregistrată comunitatea religioasă a bisericii romano-catolice din or. Bălţi, ca una care a funcţionat anterior. Comunitatea din Bălţi avea 1000 de enoriaşi.

Tot atunci a mai fost depistată şi o comunitate romano-catolică, care a activat anterior în satul Creţoaia, raionul Bulboaca, judeţul Bender⁴, care număra 60 de credincioşi.

Un număr de până la 300 de suflete număra comunitatea religioasă a romano-catolicilor din satul Raşcov din raionul Camenca.

Aceste comunităţi nu erau înregistrate şi autorităţile sovietice i-au avertizat pe credincioşi că, dacă nu vor înregistra comunităţile şi biserica până la 1 septembrie 1947, acestea vor fi închise din vina lor. Comunitatea religioasă din localitatea Raşcov număra vreo 400 de oameni şi aceştia au refuzat să se înregistreze, motivând că ei au activat și până la război, că au fost deja înregistraţi la executivul raional Camenca, că clădirea bisericii este a lor, şi nu a statului, şi că nu văd necesitatea unei noi înregistrări.

Către începutul anului 1948 în RSS Moldovenească se numărau până la 3000 de credincioşi catolici⁵.

Câteva cuvinte despre biserica armeano-catolică. În or. Chişinău în 1946 locuiau 60-70 de armeni credincioşi care au încercat şi au izbutit să înregistreze deschiderea bisericii armeano-catolice în or. Chişinău. Atunci în oraş existau două biserici catolice armene, una din ele era situată pe teritoriul cimitirului armenesc. Toate necesităţile spirituale ei le desfășoară la biserica din cimitir, pe când biserica din oraş este închisă, deoarece ei nu au un preot al lor, şi toate procedurile de cult le îndeplinesc invitând un preot ortodox⁶.

Spre sfârşitul anului 1949, la rugămintea comunităţii religioase romano-catolice din or. Chişinău, după ce a fost verificat de organele respective, a fost înregistrat în calitate de episcop Chodanionek Bronislaw Bernardovici. Până la el, acest titlu îl primise Şurec, care avea dreptul de a oficia în toate comunităţile romano-catolice înregistrate, să se deplaseze, din propria iniţiativă sau la solicitarea comunităţii religioase⁷. După ce a fost înlocuit însă cu Chodanionek, primul avea dreptul de a deservi numai comunitatea religioasă din Soroca.

Funcţionarii sovietici au intervenit cu multe schimbări de ritual în procedurile de cult ale romano-catolicilor din RSS Moldovenească. Contrar decretului leninist referitor la separarea bisericii de stat şi a şcolii de biserică, constituţia URSS a fost impusă în Basarabia odată cu ocupaţia sovietică. Pe tot parcursul de existenţă a URSS, funcţionarii de stat şi de partid au încălcat şi au violat drepturile omului, inclusiv cel spiritual.

1. În planul de activitate a Împuternicitului Consiliului privind cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS pentru RSSM în anul 1950 prima măsură planificată era de a izbuti prin intermediul sovietelor raionale și orăşeneşti ale deputaţilor să fie lichidate acele comunităţi religioase care activează fără permisiunea organelor de stat.

2. Să fie depistate fostele clădiri ale caselor de rugăciuni, folosite de organizaţii şi unităţi de producţie și să fie transmise aceste imobile sovietelor raionale sau orăşeneşti ale deputaţilor.

3. Să fie ţinute sub o deosebită observaţie şi să fie studiată activitatea unor comunităţi religioase, iar după o studiere amănunţită să fie pusă în faţa Consiliului problema de a fi scoasă de la înregistrare comunitatea romano-catolică din or. Bălţi…⁸” (sublinierile apartin documentului – Al. M.)

Un impact considerabil asupra deciziilor guvernanţilor sovietici l-a avut publicarea la 13 iulie 1949 a Decretului Congregației Sfintei Cancelarii a Vaticanului despre excomunicarea din biserică a tuturor catolicilor comunişti şi a simpatizanţilor acestora. De fapt, acest document a fost o debarasare de doctrina şi ideologia comunistă⁹. Lumea civilizată a ştiut să aprecieze la „valoarea” ei adevărată doctrina comunistă chiar de la apariţia ei, iar după a II-a conflagrație mondială, când sub masca eliberării de fascism URSS a ocupat aproape tot teritoriul Europei, în toate ţările ocupate fiind promovată politica ateistă și totalitară, omenirea a conştientizat pericolul pe care-l poartă ideologia lui Lenin şi Stalin.

Atitudinea structurilor de stat sovietice faţă de credincioşii romano-catolici nu era din cele mai bune şi până la adoptarea acestui Decret al Vaticanului, dar după publicarea respectivului document a devenit de neinvidiat.

Alexandru Moraru

istoric-arhivist, publicist