Dintele este precum un arbore: fără rădăcină nu are viaţă. Niciun fel de extracţie! Trebuie să ţinem la fiecare dinte… cu dinţii

În Valea Morilor din Chişinău, pe lângă Lacul numit al Comsomoliştilor (pentru că a fost săpat de studenţi, după al Doilea Război Mondial), ne plimbam deseori în tinereţile noastre. Era o zonă împădurită, cu mult mai puţine case decât sunt acum. Exista acolo şi o casă transformată de proprietarul ei, probabil sculptor, în Muzeu al dintelui bolnav. De-a lungul gardului scund străjuia un şirag de capete sculptate în piatră albă, toate cu fălcile umflate, cu ştergare şi baticuri înnodate în vârful creştetului ori sub bărbie. Nu am văzut printre sculpturile oficiale, optimiste şi bogate în bicepşi, feţe ca acelea din Muzeul durerii de dinţi: ochi trişti şi micşoraţi, guri sucite sau larg deschise, nasuri pierdute printre umflăturile obrajilor.

Discut cu medicul stomatolog Iulian Gheţiu, care m-a surprins într-o discuţie pe marginea autorilor clasici ai literaturii universale. Vă propun un fragment din această discuţie, util pentru toate vârstele.

– Cehov, care era medic, în incitanta sa proză scurtă a prins numaidecât stadiul dezvoltării stomatologiei în secolul XIX: omul se ducea la medic doar când socotea că dintele trebuie smuls, ca să scape de durere. Mentalitatea aceasta s-a conservat?

Clinicile stomatologice se ocupă acum de reabilitările totale, implanturi protetice, adresate pacienţilor care au pierdut dinţii sau sunt cu dinţii în faze terminale ori au suferit accidente stradale.

– Care sunt problemele care duc la pierderea dinţilor sau edentaţie, parţială sau totală?

Pacienţii fie suferă de boală parodontală, care, ajunsă în fază terminală, toți dinţii sunt mobili sau au căzut singuri pentru că nu mai au suport osos, fie sunt pacienţi care au dinţii distruşi, cariaţi. De multe ori ajung în starea aceasta mamele care au născut mulţi copii şi nu au fost la stomatolog. O altă cauză sunt traumatismele. Există şi persoane care nu au avut muguri dentari, din considerente genetice.

– Ce presupune o reabilitare totală?

Presupune inserarea a 4, 6 sau 8 implanturi, reabilitări cu genericul All 4, All 6 sau All 8, iar pe aceste reabilitări instalăm dinţi ficşi, care îi dau pacientului confortul necesar ca să poată mastica. O reabilitare totală se face în șapte zile. În prima zi consultaţia, facem poze şi tomografie. Medicul chirurg şi proteticianul decid planul de tratament, vedem cantitatea şi calitatea osului pacientului, aceasta se numeşte oferta osoasă. În funcţie de această ofertă putem propune 4, 6 sau 8 implanturi. După ce pacientul şi-a ales planul de tratament, urmează executarea acestor faze. În prima zi se face o intervenţie chirurgicală pentru arcada superioară, apoi pentru cea inferioară. A doua zi se ia amprenta de către medicul protezist, apoi facem o probă şi încă una, iar în a şaptea zi fixăm dinţii provizorii. Aceştia sunt făcuţi dintr-un material mai moale, ca să amortizeze stresul masticator, pentru că în prima săptămână gingia, care este un factor foarte important, este o gingie traumatizată, inflamată. Dinţii provizorii oferă un confort atât masticator, cât şi estetic, pentru că sunt dinţi ficşi.

– Cât durează această fază provizorie?

Durează 4-6-8 luni, după cum a fost oferta osoasă a pacientului, timp în care gingia se vindecă, devine dură, stabilă, îşi ia aspectul şi culoarea normală, implantul se integrează în os. Atunci pacientul revine şi urmează schimbarea lucrărilor provizorii cu cele definitive. O problemă la reabilitarea totală sunt spaţiile dintre dinţi şi gingie, iar noi încercăm să facem să rămână un spaţiu minim, ca să nu intre mâncare în acele zone.

– Pentru iniţierea cititorilor, vă rog să vă referiţi la componentele acestui „edificiu”.

Construcţia este formată din implant, bont şi coroniţă.

– Ce alte tipuri de implanturi inseraţi în cazul când oferta osoasă nu este suficientă în zona arcadelor superioară şi inferioară?

În afara implanturilor protetice cu implanturi convenţionale, utilizăm şi implanturi de tip special. Sunt cele inserate în alte zone anatomice: zona pterigoidă, sfera osului zigomatic (zona pomeţilor), precum şi implanturile nazale. Acestea au un alt tip de lungime, alt tip de spire, pentru a ajunge în acele zone.

– Cum să nu ajungem la edentaţie şi reabilitare totală?

În primul rând, femeia gravidă să aibă grijă de dantura sa, ca să nu dea o cantitate mare de bacterii copilului. El se naşte steril, şi nu trebuie agresat imediat cu bacterii din mediu, prin pupăturile noastre, care îi colonizează cavitatea bucală şi produc acid, care demineralizează dinţii şi produc carii. Apoi, trebuie din fragedă copilărie să avem grijă de dinţi. Asta înseamnă pastă de dinţi cu fluor, vizite regulate la stomatolog, apă de gură cu fluor, ca să menţinem dinţii sănătoşi.

– Atunci când au toxicoză, cum să-şi protejeze femeile dinţii proprii şi pe cei ai fătului?

Toxicoza are două consecinţe negative: sucul gastric pe care femeia îl vomită are un pH agresiv şi distruge dinţii. Să aibă grijă, după fiecare episod de acest fel, să-şi spele gura. În cazul fătului, dinţii de lapte se vor strica mai devreme şi vor cădea. Dacă dintele de lapte cade, se închide spaţiul şi dinţii definitivi nu vor avea loc, poate să apară incongruenţa dentară. Gravida trebuie să ştie că demineralizarea se face prin remineralizare. Asta trebuie să o facem toţi mereu.

– Care sunt acum metodele de lucru în ortodonţie? Tot extracţia dinţilor înghesuiţi?

Dinţii încălecaţi nu permit curăţirea lor cu periuţa de dinţi, suferă mult igiena, copilul nu are o muşcătură corectă, doar câţiva dinţi ajung în muşcătură, unii dinţi sunt suprasolicitaţi, se repară mereu apoi sunt extraşi. Trebuie să se adreseze la medicul ortodont pentru a-şi corecta poziţia dinţilor şi a preveni pierderea lor. Niciun fel de extracţie! Trebuie să ţinem la fiecare dinte… cu dinţii. În perioada de creştere osoasă, se intervine chirurgical cu un aparat care dilată maxilarul îngust, ca să încapă toţi dinţii.

– O generaţie de după 1990 şi-a pierdut dinţii buni, devitalizaţi sub punţile fixe din metalo-ceramică. Majoritatea medicilor scot nervul din doi dinţi sănătoşi, ca să-i transforme în cap de punte pentru un dinte lipsă. Acest fenomen a generat ideea de dictatură a stomatologului, adept al devitalizării şi inamic al coroniţei de aur. Cum gândesc medicii tineri să trateze generaţia actuală?

O altă cauză ce duce la pierderea dinţilor este scoaterea nervului atunci când sunt şlefuiţi dinţii, chiar dacă nu este nicio indicaţie pentru acest lucru. Nervul se scoate doar atunci când pacientul are o parodontită, o durere la dinţi, o pulpită acută sau cronică. Din moment ce nu avem aceste afecţiuni, nu avem nici indicaţii să devitalizăm dintele. Şlefuitul nu înseamnă că nervul trebuie scos. Trebuie să încercăm alte metode pentru a evita scoaterea nervului. Dintele este precum un arbore: odată ce nu are seva care să-i dea viaţă, după devitalizare devine mai dur, dar şi mai casant şi există riscul să se rupă. Dintele contează mai mult decât construcţia de pe el, care poate fi renovată peste un timp numai dacă nu distrugem dintele. Sunt categoric pentru prepararea cât mai puţin invazivă a dinţilor.

– Cât valorează consimţământul exprimat de pacient, dacă acesta nu este bine informat, ci chiar dezinformat, din interesul şi comoditatea medicului?

Putem considera această întrebare ca retorică…

– La un moment dat, ajunsesem pe locul I în URSS conform statisticilor privitor la răspândirea hepatitei B. Cum aţi ales să lucraţi în gura omului, care nu-i cel mai curat organ, în condiţiile acestea?

Aici se pot depista de la 300 până la o mie de specii de bacterii –depinde pe unde ai mai fost şi ce ai mâncat. Dar provin din familie de medici, am şi rude stomatologi. Opţiunea aceasta era parcă previzibilă. Şi chiar ai mari şi rapide satisfacţii: să vezi, în cazul edentaţiei, cum într-o săptămână un om care nu avea un dinte are cu totul alt aspect al feţei…