Sunt unul din datornicii lui Vlad

De la el am învățat arta gazetăriei. Urmăream cum dintr-o avalanșă de date factologice construia un text jurnalistic excelent. Această istețime în formarea unui sistem logic dintr-un haos o transmit și studenților, pentru a depăși câteva etape în elaborarea unui text.

Eram la renumita cantină de pe str. Bănulescu Bodoni. La o masă lăturalnică se vorbea o altă limbă… Politicos, Vlad s-a apropiat de cele două doamne și, cu politețea-i caracteristică, a intrat în vorbă. Era una din limbile slave de sud – croata, sârba. A zăbovit nu prea mult și când m-a prezentat au trecut la limba franceză, posedată de toți; ca să vezi, – iar o lecție.

Dar cea mai de folos lecție a urmat după: „O limbă e bine s-o cunoști la perfecție, dar e suficient s-o cunoști măcar atât cât te-ai putea înțelege cu purtătorii acesteia, chiar dacă mai și greșești. Bine-ar fi, însă, să nu te blochezi, să nu te complexezi când o vorbești – ăsta e cel mai mare obstacol al multora care se tem să facă primul pas în a discuta cu interlocutorul.”

Acum câțiva ani, într-o sâmbătă, m-a sunat. M-am bucurat nespus – nu vorbisem demultișor cu el. Eram la țară, eram cu sapa în mâini și, mai eram și, practic, șomer – „[…] …dar, Mitică, n-am cu ce-mi plăti facturile și, cu nebunii ăștia nu te pui – nici nu știi la ce să te aștepți, că ar putea să te dea afară și din casă…”

Mi-a prefațat roma(Â)nul – însă modestia și sincera dorință de a fi util l-a făcut să mă îndrepte către M. Cimpoi. Zice: „Contează și editura, dar și prefațatorul și numele lui Cimpoi e tare”. L-am ascultat ca pe un frate. „Lasă că pe a mea o vei publica în ediția a doua” – râse prietenește. Prin ianuarie, curent, mi-a trecut pragul casei de la țară împreună cu Ilie Lupan, cum a făcut-o dintotdeauna, cu câteva tipărituri subsuoară, dar n-a uitat să-mi aducă și prefața de cândva. Vom face-o și pe asta. Sper.

Avea harul să asculte, calitate remarcată și la subsemnatul: „… dar ești grozav – tu poți să asculți; ai intervenit doar când a trebuit și ai punctat doar lucruri la temă – mai rar asemenea oameni, crede-mă… – în rest m-ai lăsat să-ți vorbesc fără poticneli, cum ar fi „pe săturate”.

Zicea că l-am lansat ca prozator – i-am citit prozele scurte și am insistat să le publicăm în revista „Viața Basarabiei”. Îmi amintesc doar un titlu: „Așot, ce-ai făcut tu, Așot?”.

Știa el de „undeva” că moartea i se va trage de la un accident rutier, anume la traversarea străzii – cred că a trăit mereu cu această povară, chiar frică.

Autor: Dumitru Maxim