Peste 400 de militari ai Armatei naționale au donat sânge

333
0

Militarii și angajații civili ai Armatei Naționale s-au alăturat campaniei de donare a sângelui cu genericul ,,Să fim mai buni și să dăruim din suflet!”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit șefului Direcției medico-militare, colonel Sergiu Cîrlan, circa 450 de militari prin contract, soldați în termen, angajați civili dar și studenți ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun”, au donat sânge la punctele de colectare organizate în unitățile militare din centrul, nordul și sudul țării.

Activitatea s-a desfășurat în perioada 28 martie-23 aprilie curent, conform Programului naţional de securitate transfuzională şi autoasigurare a ţării cu produse sangvine pentru anii 2023-2027.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE