Schemă de obținere ilegală a terenurilor din mun. Chişinău. CNA efectuează 35 de percheziții la 30 de persoane vizate într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită

405
0

Mai multe percheziții sunt operate de ofițerii CNA într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită, în care este cercetat un președinte al Întovărășirii Pomicole din mun. Chişinău și un fost specialist al Direcției funciare a Primăriei mun. Chișinău. Cei doi bănuiți ar fi pus la cale o schemă de transmitere ilegală în proprietate a terenurilor, amplasate în mun. Chişinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Potrivit materialelor cauzei, persoanele cointeresate să obțină în proprietate un teren din gestiunea Întovărășirii Pomicole, amplasate în intravilanul mun. Chişinău, ar fi apelat la persoanele din conducerea acesteia. După ce ar fi fost organizată transmiterea ilegală în proprietate a terenurilor contra mijloacelor bănești ce variau între 5000-7000 de euro. În vederea realizării schemei infracționale, bănuiții ar fi identificat terenuri neprivatizate și nefolosite, apoi, în baza unui proces-verbal fictiv, aceștia ar fi atribuiți în folosință unor persoane interpuse. Ulterior, ar fi organizată privatizarea și înstrăinarea a loturilor prin funcționari publici din cadrul Primăriei mun. Chişinău.

Astăzi, ofițerii CNA au desfășurat 35 de percheziții la 30 de persoane, vizate în organizarea schemei de preluare ilegală a terenurilor municipalității. În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost ridicate telefoane mobile, purtători de informații și înscrisuri de ciornă. Ambele persoane sunt cercetate, în prezent, în stare de libertate. Totodată, urmează a fi stabilite rolurile tuturor participanților la schemă.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE