Un cetățean al R. Moldova a sunat de 434 de ori la numărul unic de urgență 112  pentru a întreba cât e ora. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol

281
0

De la începutul acestui an, un cetățean al Republicii Moldova a apelat de 434 de ori numărul unic de urgență 112 fără a avea o urgență reală, solicită doar informația „cât este ora?”, informează Serviciul 112. În prezent, aproximativ 42% din numărul total de apeluri înregistrate la numărul 112 nu justifică o urgență, cu o medie zilnică de 2 637 de apeluri.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Serviciul 112 atenționează că apelurile care nu reprezintă o urgență afectează nefavorabil tratarea situațiilor reale.

Mai întâi, ține ocupate liniile de urgență, în condițiile în care apelurile sunt preluate numai în ordinea în care au fost recepționate. Acest aspect limitează operatorul de la alte apeluri reale, astfel se reduce viteza de răspuns la apelurile cu urgență reală și crește timpul mediu de prelucrare a unui caz de urgență. Se pierd secunde valoroase doar pentru a afla că apelantul nu are nici o urgență.

Apoi, mai grav este că apelurile cu chemări false solicită serviciile specializate de urgență în detrimentul persoanelor care se pot afla în situații critice de viață și care necesită intervenţia imediată a serviciilor specializate de urgenţă, acest lucru putând avea consecințe fatale.

„Multe persoane abuzează de numărul de urgență 112, fie din comoditate, fie că este un număr gratuit și este activ non-stop ori fiindcă aceasta e varianta cea mai simplă de a solicita informații. Mai mult decât atât, la numărul unic de urgenţe 112 sună cetăţeni, care fac glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență, spre exemplu, ora exactă, date de contact ale autorităților, etc. Spre exemplu, de la începutul anului, o persoană a apelat de 434 de ori numărul unic de urgență 112 fără a avea o urgență reală, solicită doar informația „cât este ora?”, comunică sursa citată.

Astfel, Serviciul 112 îndeamnă persoanele să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul.

Potrivit legii, persoanele care solicită neîntemeiat echipajele de urgență pot fi amendate cu până la trei mii de lei sau penalizate cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 până la 60 de ore.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE