La Chișinău s-au desfășurat consultările politico-militare între Republica Moldova și Republica Polonă

292
0

Vicepremierul Mihai Popșoi împreună cu ministrul apărării Anatolie Nosatîi au găzduit o rundă de consultări politico-militare între Republica Moldova și Republica Polonă. Delegația polonă a fost condusă de către secretarul de stat al ministerului afacerilor externe, Robert Kupiecki și secretarul de stat al ministerului apărării naționale, Paweł Zalewski, informează serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul consultărilor, a fost examinat un spectru larg de subiecte de pe agenda relațiilor bilaterale ce vizează stadiul actual și perspectivele dezvoltării dialogului politic și cooperării în domeniul militar.

„În contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, am evidențiat interesul comun al Republicii Moldova și al Poloniei pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe reguli și norme – principiile Cartei ONU, respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor statelor.

Cu referire la existența riscurilor la adresa securității Republicii Moldova, am menționat eforturile instituțiilor naționale în combaterea amenințărilor hibride și a dezinformării. Am reiterat interesul țării noastre de a spori cooperarea cu Polonia în vederea consolidării capacităților de reziliență și securitat”, a declarat ministrul Popșoi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE