Prima campioană, la 85 de ani

0

Svetlana Şipilov activează în domeniul sportului de performanţă timp de peste 60 de ani – de altfel, ca şi în cel al pedagogiei –, în calitate de atletă remarcabilă (de șase ori campioană a republicii), iar în prezent ca antrenor-profesor de excepţie. La ai săi 85 de ani (s-a născut pe 5 februarie 1935 în Zaporojie, Ucraina) debordează de...

Cine-i mai serv față de Kremlin?

0

Declarațiile liderului separatist de la Tiraspol, conform cărora negocierile privind conflictul transnistrean degradează și că președintele Republicii Moldova nu și-ar îndeplini promisiunile față de Rusia, demonstrează concurența dintre Vadim Krasnoselski și Igor Dodon. Cei doi lideri, susținuți de Federația Rusă, încearcă să se poziționeze cât mai bine pe lângă Moscova. De această părere este analistul politic Anatol Țăranu, care...

Buda lui Ciocoi

0

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, intenționează să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană cu banii Kremlinului Toaletele constituie, după ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, piatra unghiulară a integrării europene a Republicii Moldova. Cu toalete curate și drumuri construite pe bani de la ruși, priceputul diplomat, după cum se obișnuiește să se vorbească despre el, vrea să apropie...

Himera şantierelor „de şoc”

0

O stafie bântuie prin Moldova „europeană” şi „independentă”, evocând, involuntar, „Manifestul partidului comunist” al himerologului Marx: stafia marilor construcţii. În criză de idei electorale, muntele tehnologiilor politice amplasat în faraonicul palat prezidenţial a născut un şoarece preistoric, o „găselniţă” a veteranilor comsomolişti: ţara, ca şantier. O stafie la care urmează să se închine, ca la zeitatea salvatoare, ca la...

Liberali de sacrificiu

0

După succesul moțiunii de cenzură de săptămâna trecută, Președintele Klaus Iohannis a desemnat același candidat la funcția de prim-ministru: Ludovic Orban. Membrii cabinetului proaspăt demis se regăsesc, fără excepții, pe lista propusă de liderul PNL Parlamentului României. Comisiile de specialitate se vor întruni pe 17-19 februarie, votul Camerelor fiind programat pentru 24 februarie. De bună seamă, Parlamentul nu va acorda...

Există comunicare între autorități și cetățeni?

0
Juristul urban, Anatolie Albin, din cadrul Biroului de Organizare Comunitară, creat de Asociația Obștească ”Comunități Active pentru Democrație Participativă”

Zilnic, din varii motive, cetățenii se confruntă cu diverse probleme comune în localitățile unde locuiesc. Acapararea terenurilor pentru construcții ilegale, gunoiștile neautorizate, plățile pentru serviciile comunale calculate după formule neclare, deservirea blocului locativ, plata pentru agentul termic de care nu se folosesc locuitorii plecați temporar. Pentru a fi soluționate toate aceste probleme este nevoie de o comunicare eficientă dintre...

Nu vreau să dispară satul meu

0

Angela Străjescu, originară din Pocșești, Orhei, a trăit toată viața la oraș, dar întotdeauna a iubit satul și oamenii de la sat. Acum șase ani, fiind șomeră, a deschis o fermă de vaci la Pocșești, unde trăiesc vreo 40 de oameni. A început de la zece vaci de rasa Holstein, azi are 90. Lipsa brațelor de muncă și iresponsabilitatea...

Statul în copcă

0

Ioan, ce se întâmplă acolo la voi în lume, mai ales în Răsărit? Cum vine Boboteaza, îi văd pe oameni scufundându-se în produfuri cu apă rece ca ghiaţa. O stropitură cu aghiasmă nu-i oare de ajuns pentru ei? Căci Volga nu-i Iordanul. Nu ţi-e milă de ei? Ba chiar deloc, Doamne! Ştii bine că cei mai barosani dintre...

Meritul alcoolic

0

Petru cel Mare nu ducea paharul la ureche. Din nordul Europei, el a adus şi a împământenit în Moscovia producţia şi consumul de votcă. Ruşilor le-a plăcut atât de tare această băutură încât beţia a devenit curând o adevărată idee („scoabă”) naţională, fiind îmbrăţişată până azi cu toată puterea bezmeticului suflet rus. Mărturie stă, de asemenea, letopiseţul lui Neculce,...

Ştefan Petrache nu a plecat niciodată

0
Ștefan PETRACHE

IN MEMORIAM                               Nu am cunoscut un artist mai pasionat, contrariat, diferit și răzvrătit ca Ştefan Petrache. Un ghem de nervi şi discreţia se întâlnesc în aceeaşi voce ce tună şi fulgeră, ori îşi invocă extaziat sentimentele, ori ia tenta catifelei baritonale, una atât de elegantă şi plină de o nobilă strălucire cu care îşi învăluie cântecele sale. Cântece de...