Meritul alcoolic

Petru cel Mare nu ducea paharul la ureche. Din nordul Europei, el a adus şi a împământenit în Moscovia producţia şi consumul de votcă. Ruşilor le-a plăcut atât de tare această băutură încât beţia a devenit curând o adevărată idee („scoabă”) naţională, fiind îmbrăţişată până azi cu toată puterea bezmeticului suflet rus. Mărturie stă, de asemenea, letopiseţul lui Neculce, care descrie grandiosul banchet dat în iulie 1711, de Sânchetru, în tabăra de la Seimeni de pe malul stâng al Prutului, în ajunul bătăliei de la Stănileşti. La ospăţ au participat deopotrivă moscali şi moldoveni. Zice Neculce: „…s-a băut atât de mult, încât au mărmurit toţi de beţi… Şi nu ştiu cum au dormit în acea noapte, şi domnul, şi boierii”. Şi cum darul suptului este însotit şi de alte daruri, Axinte Uricarul precizează: „Peste noapte mai n-am scăpat nici un boiaru fără pagubă şi nefurat de moscali”. Despre corul călugărilor de la Căpriana cronicile nu spun nimic.

După usturătoarea înfrângere de pe Prut, Petru îşi ia de seamă şi, pentru a curma beţia curtenilor săi, în 1714, instituie medalia За Пьянство (Meritul alcoolic – cum ar veni). Aceasta reprezintă o stea cu opt colţuri turnată în fontă, prevăzută cu un lanţug cu lacăt, pe care ţarul o prindea cu dragoste de gâtul preacinstiţilor săi sfetnici şi boieri. Numai steaua, fără lanţ, cântăreşte 6,8 kg. Medaliaţii erau datori s-o poarte cu demnitate cam vreo zece zile.

La merite grele, medalii grele.

Autor: I.N.