Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, intenționează să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană cu banii Kremlinului
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEToaletele constituie, după ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, piatra unghiulară a integrării europene a Republicii Moldova. Cu toalete curate și drumuri construite pe bani de la ruși, priceputul diplomat, după cum se obișnuiește să se vorbească despre el, vrea să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană. Pentru el, reforma justiției, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor democratice nu au cum să ducă la edificarea unei clase de mijloc și, prin urmare, la integrarea în Uniunea Europeană.
Aureliu Ciocoi și-a explicat, într-un sfârșit, ezitarea să vorbească despre intenția R. Moldova de a depune cerere de aderare la Uniunea Europeană. După ce a șovăit preț de vreo patru luni, oficialul a postulat, în cadrul unui interviu pentru „Radio Europa Liberă”, că Republicii Moldova nu îi ajung toalete publice curate, toalete și drumuri.
Diplomatul tehnocrat conferă toaletelor moldovenești o importanță unghiulară pentru destinul politic al Republicii Moldova.
„Știți cum se apreciază nivelul de dezvoltare al unei națiuni?”, și-a întrebat el interlocutoarea, dându-și aerul unui mare cunoscător al lumii civilizate. „După calitatea drumurilor și după curățenia veceurilor publice. Spuneți-mi, unul dintre aceste două criterii… Măcar unul, noi îl îndeplinim?”, a protestat el.
Ciocoi nu a suflat o vorbă despre lupta cu corupția, despre identificarea și deferirea justiției celor implicați în furtul miliardului, condiții pe care reprezentanții diplomatici la Chișinău ai statele membre UE le repetă de ani buni.
„Păi atâta timp cât n-o să avem drumuri bune și veceuri publice curate, atâta timp nu poate fi vorba despre depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană”, a adăugat el sentențios.
Considerațiile lui Ciocoi versus Eurostat
„Ciocoi zboară низко”, a comentat expertul Transparency International Moldova, Veaceslav Negruța, declarațiile „hazardate” ale ministrului. Fostul ministru al Finanțelor afirmă că anume asistența financiară și standardele impuse de legislația comunitără au făcut posibilă dezvoltarea statelor care au aderat cel puțin în ultimii zece ani la Uniunea Europeană – România, Bulgaria și Țările Baltice.
„Din păcate, avem o puzderie de miniștri și funcționari care nu au viziune despre viitorul Republicii Moldova și se concentrează pe lucruri utilitare. Un guvern serios trebuie să se îngrijească de statul de drept, de justiție, de drepturile omului. Elementele utilitare vin cu timpul, după aderarea la UE.”
Se știe că toaletele în curte nu au împiedicat unele state să depună cerere și chiar să adere la Uniunea Europeană. Conform datelor Eurostat, organismul care se ocupă de statistica Comisiei Europene, în unele state membre ale UE a fost înregistrat în 2018 un număr important de case cu veceuri în curte.
De pildă, o persoană din patru în România nu are toaletă în casă, ceea ce reprezenta 27,7%. Precizăm că aceste date au fost înregistrate la unsprezece ani de la aderarea statului vecin la Uniunea Europeană. Vecinul R. Moldova din dreapta Prutului era urmat de Bulgaria (15,3%), Lituania (10,6%), Letonia (9,9%) și Estonia (5,3%).
Vrea să ne apropiem de UE, cu bani de la ruși
Mai mult, Ciocoi și Dodon au pus la cale o strategie cu totul inedită, o strategie care nu i-a ieșit până acum nimănui. Ministrul tehnocrat al lui Dodon își propune să apropie Republica Moldova de UE, atenție!, cu bani de la ruși.
„Ce înseamnă pentru noi asta? Aceleași 200 de milioane de dolari pe care intenționăm să le contractăm din Federația Rusă să le investim în drumuri bune”, a insistat el inflexibil, lăsând veceurile „indispensabile” cursului european în grija umililor cetățeni: „Și, cu Doamne ajută!, poate moldoveanul va ajunge la înțelegerea că trebuie să mai și curețe veceurile pe care le folosește”.
Vorbind despre veceuri, în opinia comentatorului politic Ion Tăbârță, ministrul Ciocoi nu face altceva decât să distorsioneze realitățile.
„Nimeni nu ar refuza bani din Federația Rusă dacă ar veni în condiții transparente, în condiții clare. Dar Federația Rusă nu a investit deocamdată nimic nici măcar în Transnistria, nu tocmai în Republica Moldova. Dacă observăm balanța comerțului exterior, principalele venituri vin din Uniunea Europeană.”
De asemenea, observatorul a dat în vileag faptul că Ciocoi, de fapt, „ambalează” altfel mesajul bine cunoscut al politicienilor filoruși că locul Moldovei nu ar fi în UE, ci în Uniunea Eurasiatică, căreia i-am aparține organic.
Trebuie relevat că Rusia a mai vrut să ajute cu bani Ucraina în 2013, înainte de război. Moscova fost dispusă să acorde Kievului un credit de 20 de miliarde de dolari, din care au fost vărsate doar trei. Acordarea acestui împrumut avea drept obiectiv ținerea Ucrainei cât mai departe de Uniunea Europeană.
„Problema nu este de fapt în toalete, ci în reformele pe care trebuie să le facem. Narativul domnului Ciocoi, de altminteri ca și al altor antieuropeni, este că Republica Moldova nu are nicio perspectivă europeană, că nimeni nu ne așteaptă acolo.”
Merele contează, și nu investițiile
Întrebat ce a obținut Republica Moldova după relansarea dialogului cu Kremlinul, ministrul a pocnit-o cu merele vândute în Rusia, prin intermediari și comisioane care ajung la aderenți ai socialiștilor sau chiar la persoane din anturajul lui Dodon.
„Știți câte mii de tone de mere am exportat anul trecut în Federația Rusă?! Am mai spus o dată. 200 și ceva de mii de tone de mere moldovenești au fost exportate anul trecut în Federația Rusă. Spre comparație, pe piața Uniunii Europene noi am reușit să exportăm o mie.”
Ministrul a avut aceeași apreciere pentru investițiile pe care le fac Uniunea Europeană și SUA în infrastructura Republicii Moldova.
„Când eram ambasador în Republica Federală Germania, eram responsabil și pentru Regatul Danemarcei. Danezii mi-au spus un lucru extraordinar. Mi-au spus, oameni buni, nu vă orientați la investiții ale marilor companii în Republica Moldova. Ele nu aduc niciodată plusvaloare în bugetul țării.”
Deși consideră importantă reforma justiției, ministrul Ciocoi nu crede în capacitatea acesteia să aibă mari rezultate în Moldova.
„Fraților, nu poate fi vorba despre reforma justiției eficientă atâta timp cât noi nu am creat în Republica Moldova condițiile pentru a crește o clasă de mijloc serioasă, mare. Pentru că doar o clasă de mijloc puternică este capabilă să lupte pentru propriile drepturi și să determine sistemul judiciar să își exercite la modul corespunzător atribuțiile.”
Postulatul despre toalete al lui Ciocoi vine după declarația de săptămâna trecută că Federația Rusă a oprit „vărsarea de sânge” pe Nistru în 1992, ofensând memoria eroilor căzuți pentru independența Republicii Moldova.
DOSAR Ciocoiul vechi
Aureliu Ciocoi este absolvent al Facultății de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldova. A ajuns la Ministerul Afacerilor Externe după ce a fost șef la Secția Analize Economice și Prognoze a cotidianului Parlamentului Republicii Moldova, „Sfatul Țării”.
În 1998–2001, a fost șeful Secției Consiliul Europei a Direcției Generale Integrare Europeană a Ministerului Afacerilor Externe. În aceeași perioadă, face niște cursuri pentru tineri diplomați în țările Europei Centrale și Estice la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei.
A început să lucreze la Ambasada Republicii Moldova în Germania în 2001 ca șef al Oficiului din Bonn, până în 2004, când revine la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Între 2007 și 2009, a fost consilier al Ambasadei Republicii Moldova în Germania.
După căderea regimului Voronin, între 2010 și 2015, a fost numit ambasador al Republicii Moldova în Germania și în Regatul Danemarcei. Între 2015 și 2017, a fost ambasador al Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, după care, în august 2017– noiembrie 2017, ambasador al Republicii Moldova în SUA. În iunie 2018–noiembrie 2019, a completat galeria de consilieri ai președintelui Dodon.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE