Prelații ca influenceri (predică de post, pentru credincioși și atei)

485
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Într-o lume pluralistă, biserica nu s-a retras, după cum așteptau unii, în credința sa, lăsând spațiul public ateiștilor. Dimpotrivă, ea a folosit toate posibilitățile și tehnologiile noi pentru a-și lărgi spațiul de emisie a ideilor. Dacă vom face o ochire retrospectivă, vom vedea că cele mai avansate forme de comunicare, de la apariția scrisului, la apariția cărților și de la apariția tiparului la radio și televiziune, biserica a fost printre cei mai activi utilizatori ai acelor tehnologii, cele mai avansate la timpul lor. Nu e de mirare că predicatorii tradiționali azi își asumă funcția de influenceri. În context, chiar dacă o bună parte din populația de azi, o lume multipolară, deschisă comunicării, avansată tehnologic, cu împletirea firească a culturilor, cu colaborări neimaginate până acum, acceptă religia mai curând ca un element istoric, cultural, tradițional, cu respect pentru toate credințele și ideile religioase, cu înțelegerea aportului cultural în istoria umanității, mai avem încă o felie groasă de fundamentaliști ireconciliabili în ariile celor mai diverse credințe, inclusiv, în cele mai numeroase, cum sunt iudaismul, creștinismul sau islamul.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Am făcut această lungă introducere, ca să nu rămână umbră de suspiciuni că m-aș angaja și eu într-un soi de război religios (inter-, intra-, sau extra-). Dar două texte/ discursuri m-au adus în fața acestui fenomen: prelații acționând ca influenceri, adică proiectându-și discursul religios (gândit ca mesianic) pentru a influența și a mobiliza enoriașii smeriți ai propriei parohii, dar și a-i convinge pe cei mai puțin evlavioși, pentru a lărgi bazinul credinței (recte: al bisericii). Nu voi intra în detalii, tradiții și stilistica discursurilor, nu le voi aprecia – nu e domeniul meu – din punct de vedere ecleziastic. Le voi citi ca pe niște mesaje publice, cu impact mai larg decât cercul enoriașilor.

Discursul tradițional pascal al Papei Francisc I „Urbi et Orbi” era cumva previzibil. După ce a amintit istoria Învierii, capul Bisericii Catolice a invocat zonele fierbinți ale Terrei, începând chiar cu teritoriul care a cunoscut pașii lui Hristos, urmând o listă lungă: „victimele numeroaselor conflicte care au loc în lume, începând cu cele din Israel și Palestina, precum și din Ucraina”; „ajutoarele umanitare în Gaza și eliberarea imediată a ostaticilor răpiți la 7 octombrie”. Apoi: „Siria, care, de treisprezece ani suferă consecințele unui război lung și devastator…”;  Liban, „afectat de o criză economică și socială profundă”; Balcanii de Vest „unde se fac pași importanți către integrarea în proiectul european: diferențele etnice, culturale și confesionale să nu fie o cauză de divizare, ci să devină o sursă de îmbogățire”; conflictul, pe cale de aplanare, „dintre Armenia și Azerbaidjan”; susținere pentru poporul haitian, „ca să înceteze cât mai curând posibil violențele care sfâșie și însângerează țara”; Rohingya, „afectată de o gravă criză umanitară”, Myanmar, „țară sfâșiată de ani de conflicte interne”; urmând rugăciuni de pace „pe continentul african, în special pentru populațiile încercate în Sudan și în întreaga regiune Sahel, în Cornul Africii, în regiunea Kivu din Republica Democratică Congo și în provincia Cabo Delgado din Mozambic”. În fine, cuvinte de sprijin pentru migranți și copiii rămași orfani sau fără surse de supraviețuire, pentru solidaritatea tuturor oamenilor, împotriva traficului de persoane, lucrând neobosit pentru a destructura rețelele de exploatare și pentru a aduce libertatea celor care îi sunt victime, „făcându-ne conștienți de valoarea fiecărei vieți umane, care trebuie primită, protejată și iubită.” Sursa:

(https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2024-03/urbi-et-orbi-pasti-2024-papa-francisc.html).

Cineva ar zice că e normal să fie așa, asta se întâmplă în fiecare an, e valabil pentru toate credințele, iar discursul religios e întotdeauna pașnic și compasional prin definiție, astfel încât avem în față o listă de conflicte de pe mapamond și o sumă de doleanțe absolut previzibile. Aș fi gata să subscriu observației, dacă nu aș avea, în oglinda deformată a altui prelat, un alt discurs, un cu totul alt discurs, care mă șocase, cu doar trei zile mai devreme, chiar dacă nici el nu era o surpriză absolută. Mai întâi, el este o dovadă a implicării bisericii în treburile statului (cu proiecție asupra statelor vecine), cu indicații directe date de reprezentanții bisericii forurilor decizionale ale statului. Or documentul este o „poruncă…”! Denumirea completă este: Наказ XXV Всемирного русского народного собора «Настоящее и будущее Русского мира», adică: „Porunca/ ordinul celui de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus «Prezentul și viitorul lumii ruse»”. Se precizează că textul e un „document programatic” al „soborului poporului rus” (= Consiliul Mondial al Poporului Rus), desfășurat sub conducerea patriarhului Kiril la sfârșitul lui martie, în sala soborurilor din biserica lui Hristos Mântuitorul (sic!), care e și sediul patriarhiei ruse. Acest document programatic este, totodată, „poruncă” (Наказ) dată (eu citez, nu improvizez) „organelor puterii legislative și executive din Rusia”. Nu glumesc, iată și linkul: http://www.patriarchia.ru/db/text/6116189.html.

Este un document destul de mare, dar care începe direct cu durerea cea mai mare a bisericii ruse (care durere primordială nu e demografia și familia, migrația, educația, dezvoltarea economică – le-am citat în ordine, exact așa cum apare în document, cu dezvoltarea economică la sfârșit!): prima și cea mai acută durere ecleziastică fiind „operația militară specială” (=agresiunea rusă în Ucraina) și „lumea rusă”, noul/ vechiul proiect imperial, pe care îl asociam tradițional cu planurile expansioniste ale lui Putin, nicidecum cu politica Bisericii Ortodoxe Ruse. Și, fiindcă orice politică se sprijină pe o ideologie (iar mulți nostalgici se plângeau că asta lipsește în structura politicii Kremlinului), BORusă își asumă această misiune și oferă „suport teoretic” invaziei: „Din punct de vedere spiritual și moral, operațiunea militară specială este un Război Sfânt (sic!), în care Rusia și oamenii săi, apărând spațiul spiritual unic al Sfintei Rusii, îndeplinesc misiunea de „menținere”, apărând lumea de ascensiunea globalismului și victoria Occidentului căzut în satanism… După finalizarea operațiunii militare speciale, întregul teritoriu al Ucrainei moderne trebuie să intre în zona de influență exclusivă a Rusiei”. Cum vă place acest apel la măcel fratricid şi ocupare a ţărilor străine? Noi suntem următorii, pe lista priorităţilor patriarhiei moscovite.

Enoriașii BORuse de la Chișinău, în frunte cu mitropolitul Vladimir, nu au nimic de comentat aici? Or după acest program de expansiune și agresiune, mi se pare firească nu doar o condamnare a intențiilor agresive ale BORuse, ci și interzicerea oricăror contacte cu această organizație, care propăvăduișete războiul și agresiunea, care, implicit, ne vizează și pe noi, în măsura în care biserica dominantă de la noi este subordonată acestui organism ecleziastic criminal.

Altfel, nu doar că ne vom pomeni cu tancurile rusești defilând în piața libertăților noastre de adineaori, ci se va dovedi că noi i-am chemat, repetând, cu gura prelaților ascultători de Moscova, tezele soborului BORuse.

P.S. Sper că aţi observat că n-am intrat în polemici teologice, catehistice, dar nici în probleme ecleziastice, lăsând arhiereilor cu har să se expună. Am comentat doar textele şi discursurile publice, adresate oraşului şi lumii, discursuri în care prelaţii se manifestă ca influenceri. Mi-am amintit în context de o discuţie (extra-ecleziastică, dar cu referire la declaraţiile capilor bisericii) cu unul dintre protopopii Mitropoliei Moldovei ) subordonată Patriarhiei Ruse, în care învinuiam patriarhia moscovită (şi pe patriarhul Kiril) de propagandă a războiului şi susţinere a agresorului. În căutare de argumente, oponentul meu a propus să-l iertăm pe patriarh, deoarece oricine poate să greşească. Acum, că suntem în Postul Mare, chiar ar fi bine să vorbim de iertare, această calitate creştină fundamentală. Cu o condiţie: ca preafericitul să-şi ceară iertare de la ucrainenii (creştini ortodocşi!) omorâţi, răniţi, mutilaţi şi lăsaţi fără adăpost. Şi să se pocăiască. Altfel, cum să ierţi pe cineva care, în loc de iertare, cheamă la „război sfânt”, multiplicând crimele şi rănile acestei părţi a creştinismului estic. Cum să intri în biserica pe care o diriguieşte un instigator şi criminal de război?

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE