Angajații instituțiilor publice nu respectă Legea privind accesul la informațiile de interes public

659
0
Victoria Popa
Victoria Popa

Gazeta de Chișinău a trimis, pe 24 mai 2024, la email-ul Direcției Generale Educație Tineret și Sport, Primăria Municipiului Chișinău, două solicitări de informație: una viza starea terenurilor de joacă de pe teritoriile instituțiilor de educație timpurie (IET) din municipiul Chișinău, iar alta, cheltuielile planificate pentru reparațiile capitale, dar și curente, în toate IET din mun. Chișinău. Menționez că, după ce am trimis solicitările de informație, practic, peste puțin timp, am primit răspuns că acestea au fost recepționate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Nu am primit însă răspuns la solicitări conform termenului indicat în Legea  privind accesul la informațiile de interes public, adică pe parcursul a zece zile, dar, peste 30 de zile și peste 34 de zile, de la data înregistrării solicitărilor de informație. Menționez că s-a încălcat și termenul de oferire a răspunsurilor, informația primită fiind parțială și incompletă.

„Informațiile de interes public se comunică solicitantului din momentul în care sunt disponibile pentru a fi comunicate, dar nu mai târziu de 10 zile de la data înregistrării cererii”, spune buchea legii.

Termenul stabilit  poate fi prelungit cu cel mult șapte zile în cazul în care cererea este complexă sau se solicită un volum mare de informații, care necesită timp suplimentar pentru prelucrare. „Prelungirea are efect doar dacă solicitantul este informat despre aceasta în scris, în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și cu indicarea motivelor prelungirii”, mai scrie în Legea privind accesul la informațiile de interes public.

Nu am fost însă informați, deși am indicat și numărul telefonului mobil.

Am tot sunat la DGETS și am avut discuții cu câțiva angajați, care tot spuneau că azi-mâine primim răspuns (pentru că erau pregătite, dar dnul Andrei Păvăloi trebuie să le semneze) sau responsabila care trebuia să-mi răspundă nu era în birou, dar „era în teren”. Și eu trebuia să revin cu un apel telefonic.  La o solicitare am primit „răspuns”  pe 21 iunie. De fapt nu am primit niciun răspuns la întrebările din solicitare, dar am fost direcționată să văd pagina Primăriei Municipiului Chișinău, secțiunea „ Decizii CMC” unde găsesc răspuns la toate întrebările scrise în solicitare. De fapt, acolo nu este informația pe care am solicitat-o, deși ar trebui, pentru că o instituție publică trebuie să fie și transparentă. Atunci, am decis să-l telefonez direct pe șeful-adjunct al DGETS, Andrei Păvăloi, ca să răspundă la întrebări. Mi-a reușit. Andrei Păvăloi mi-a oferit o informație prin telefon, dar nu completă, deoarece trebuia să consulte documente ca să ne spună informația în cifre.

Pentru a doua solicitare de informație am primit răspuns pe 28 iunie 2024, vineri, ora 17.00, cu scuzele de rigoare (că au întârziat cu răspunsul), prin care am fost informați că aceasta a fost trimisă și prin poștă, fizic, când redacția a trimis prin email. Angajații DGETS nici la telefon nu au putut spune că au trimis „răspuns” la solicitarea de informație prin poștă, fizic și asta după o lună de zile de așteptare a unui răspuns. Am luat cuvântul „răspuns” între ghilimele, deoarece și în această solicitare nu am primit răspuns la întrebări și nu am primit informația solicitată de o instituție publică, responsabilă de domeniul respectiv. Am primit un răspuns evaziv, de fapt, am primit răspuns doar la două întrebări din șapte, scrise în solicitare.

Menționez că DGETS nu este singura instituție publică care nu respectă termenul de oferire a informației conform legislației. Sunt și alte instituții publice, inclusiv ministere, care nu țin cont de termenul indicat în lege, pentru a oferi răspuns la solicitările de informație ale jurnaliștilor.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE