„Nu vom trăi liber dacă nu vom avea îndrăzneala să ne apărăm drepturile”

Interviu cu Valeriu Mițul, veteran, activist civic pentru drepturile omului, fost primar de Corjova

Timp de 30 de ani a apărat interesele Chișinăului în satul său de baștină, Corjova, Dubăsari. Timp de două mandate a fost primar. Apoi a fondat o asociație de veterani pentru a comemora în fiecare an la 2 martie, și nu numai, memoria veteranilor care și-au pierdut viața în războiul de la Nistru.

Era deja obișnuit că, la 2 martie, dimineața, este așteptat la poartă de o mașină cu miliție subordonată regimului separatist. Le reproșa: „Voi vă comemorați morții voștri, dați-ne voie să-i pomenim și noi pe ai noștri”. De nenumărate ori a fost încarcerat de reprezentanții regimului de la Tiraspol.

Este vorba de Valeriu Mițul, fost primar de Corjova, omul căruia medicii i-au dat o speranță timp de mai mulți ani că va beneficia de un transplant la inimă. Apoi speranța i-a fost luată. Acum îi funcționează doar o mică parte din cord, dar chiar și în această situație a găsit puteri să protesteze pe 29 mai, curent, față de vizita lui Igor Dodon în stânga Nistrului, după ce subalternul acestuia, Grigore Filipov, președinte al raionului Dubăsari, a spus o inepție, că localitățile Corjova, Roghi, Vasilievca sunt parte a „rmn”.

• Stimate domnule Valeriu Mițul, timp de 30 de ani ați luptat ca oamenii din satul Dvs. să trăiască liber. Sunteți unul din puținii care nu ați acceptat pașaportul cu așa-numita cetățenie eliberată de regimul separatist. Putem spune azi că avem mai puține cazuri de încălcare a drepturilor omului în această regiune.

Din păcate, viața oamenilor a rămas la fel de grea, poate chiar pe alocuri mai grea ca înainte. Dacă până în 2011 locuitorii din satele Corjova, Cocieri, Molovata Nouă, puteau călători liber peste râul Nistru, pe la Hidrocentrala de la Dubăsari, acum avem acolo un așa-numit post de grăniceri subordonat Tiraspolului, unde trebuie să prezinți actele la control. În timp ce pe malul drept, la capătul Hidrocentralei, a fost construită o stație și CUC timp de o lună a blocat lucrările și tot au încercat să zădărnicească construcția ei, acest post „de grăniceri” nu a trezit suspiciunea nimănui, nu a fost lichidat și acum împovărează enorm viața oamenilor din regiune. De-a lungul anilor nu au apărut locuri de muncă și satele au continuat să se depopuleze. Totodată, pentru că nu am acceptat pașaportul lor, continui să mai am probleme când revin acasă, mai sunt reținut pe la așa-numitele posturi „vamale”.

Viața s-a împovărat, din păcate, și mai mult pe durata pandemiei. Ne-au blocat, ne-au instalat camere video care monitorizează intrările în sat, deși nu știm cine și în ce scop ne monitorizează.

De-a lungul anilor am visat să fim liberi, să putem călători liber, dar nu știu cum se întâmplă că am ajuns să fim și mai izolați. Ne bucură proiectele care au mai fost finanțate de Uniunea Europeană, PNUD, unicele care au contribuit la ameliorarea imaginii localităților noastre.

• Cum este văzut Chișinăul și localitățile de pe malul drept, de la Corjova?

Chișinăul e capitala unde urmărim cu tristețe cum se dau bătălii între diferite grupări care au luptat de-a lungul anilor pentru propriile interese, unde nimeni, din păcate, nu s-a gândit în ultimii ani la interesele și problemele oamenilor. E capitala cu instituții acaparate, marcate de corupție. Fiind pe malul stâng al Nistrului, mă bucur să văd că s-au luminat satele de pe malul drept, ce-i drept grație unor proiecte implementate de UE: la Ustia, Holercani, mai văd livezi noi când merg la Coșnița. Dar e iarăși vorba de investiții străine efectuate cu scopul de a apropia oamenii de pe cele două maluri cărora politicul le-a împovărat foarte mult traiul de-a lungul acestor ani.

• Suntem într-o nouă campanie electorală, se simte suflul alegerilor în localitățile din stânga Nistrului?

Nici un concurent electoral nu are acces aici. Totodată se simte o mișcare deja prin intermediul întreprinderilor subordonate Tiraspolului, oamenilor li se dau indicații de susținere a socialiștilor în frunte cu Igor Dodon. Așa se întâmpla și mai înainte, oamenilor li se spunea pe cine să voteze, pe cine vrea Moscova învingător la alegeri. Și aceste interese, evident, nu coincideau cu interesul național al RM.

Unica diferență e că la ultimele scrutine oamenii au fost plătiți. Acum doar 1% din ei își vor da votul conștient, restul nu vor veni la secțiile de votare dacă nu vor fi plătiți. Cât despre locuitorii din satele subordonate Chișinăului de pe malul stâng, cred că sunt foarte dezamăgiți și din această cauză se prezintă tot mai puțini alegători la secțiile de votare. Oamenii din satele subordonate Tiraspolului însă vor veni la vot. Pentru aceasta nici măcar nu va trebui să plătească Chișinăul, cred că banii vor veni direct de la Moscova prin intermediul Șerif-ului ori al altor întreprinderi de aici.

• Știm că v-ați confruntat cu mari probleme de sănătate și în același timp continuați să luptați pentru apărarea drepturilor oamenilor la libera circulație, la informație. Cum vă susține, ori poate chiar vă temperează familia în aceste eforturi ale Dvs.?

Am două fiice, Maria și Svetlana. Maria a absolvit universitatea la Cluj, este expert în PR și acum activează la Chișinău. Svetlana a plecat recent în Germania. Mi-aș fi dorit să fie ambele alături de noi, dar cu regret aici nu există locuri de muncă. Soția Tatiana este angajată a unei bănci și ar vrea și ea să trăim mai bine și liber. Familia mă susține și în același timp își face griji pentru starea mea de sănătate, să nu mă consum prea tare.

Fiicele, când veneau de la studii, aveau probleme ca să ajungă acasă și au fost nevoite să accepte așa-numitul pașaport cu cetățenie eliberată de regimul separatist. Ele de mici au fost obișnuite că gospodăria noastră era filată. O văd și acum pe fata mai mică, dacă băteau la ușă, ieșea și spunea foarte vajnic că tata nu e acasă și nimănui nu permite fără voia părinților să intre. Până a fi eu primar în 2003, era un primar comunist care, de regulă, se consulta cu administrația din or. Dubăsari când lua o decizie. Când am venit eu la primărie, era o clădire într-o stare avariată, cu o masă și un safeu. Nimic mai mult. Treptat, am început să atrag proiecte, finanțări. De la un scrutin la altul, veneau tot mai mulți alegători și acest fapt a început să deranjeze administrația de la Tiraspol.

Am reparat drumuri, fântâni, stații. De câteva ori am fost arestat. Mai ales la 2 martie, deja mă obișnuisem că eram așteptat dimineața la poartă. Le spuneam celorlalți combatanți că în caz că nu voi veni la evenimentul de comemorare să-l organizeze în lipsa mea. Milițienilor le spuneam: „Voi vă comemorați morții, nu vă împiedicăm, permiteți-ne și nouă să-i pomenim pe ai noștri!”. Eu am luptat pe platoul Cocieri. Obosisem să ne ducem pe ascuns să punem o coroană… Am primit tot felul de amenințări, că voi fi împușcat, strangulat, că după vecinul meu, care a fost dus și bătut crunt într-o pădure de la marginea satului, eu sunt următorul. Mesajul mi-a fost transmis chiar de vecin. În satul nostru și în prezent sunt oameni dispăruți fără veste. În martie 2011, după ce am fost eliberat din izolatorul de la Dubăsari, am avut primul infarct.

După aceea am avut două operații complicate, în urma cărora mi-au fost introduse două stenturi la inimă. Atunci m-au inclus în lista pentru transplant care era planificat pentru 2015, în cazul în care rezist până atunci. Am rezistat, dar Comisia republicană m-a scos din listă deoarece medicamentele mi-au afectat grav ficatul. Acum 2/3 din cordul meu nu funcționează. Mi s-a spus că astfel de operații sunt posibile în Belarus, dar costă 100 de mii de euro. Statul nu are bani. Pentru unii poate nu e o sumă mare, pentru alții e o chestiune de viață și moarte. Majoritatea celor care au fost în listă nu mai sunt.

Vreau să mai spun că, odată cu aceste probleme, am aflat că sunt înconjurat de foarte mulți oameni care îmi doresc binele, care au vrut și care m-au ajutat. Veneau oamenii din sat cu 10, 50, 100 de lei la poartă înainte de operație. Unii o întâlneau pe soția mea și se ofereau să ne ajute. Ne-au ajutat și alte organizații de veterani care au organizat colecte și au venit cu kuliokul. Aproape ca la Dodon (râde obosit). Operația ne-a costat 170 de mii de lei. Nici nu știu cum să le mulțumesc acestor oameni, le sunt foarte recunoscător. Acum e posibilă o nouă operație, care mi-ar asigura viața pentru încă un an, cel puțin până la o decizie ulterioară, dacă ar fi posibil un transplant. Mă deplasez cu greu și din ogradă ies doar cu mașina, dar sper să rezist. Mă bucur de lucrurile simple pe care mi le oferă fiecare zi. Mi-aș dori enorm să-mi văd fiicele îndreptate pe calea lor, să le văd copiii, nepoții…

• Chiar și în așteptarea unei noi operații pe cord, ați organizat un protest pe malul Nistrului, pe 29 mai, când Igor Dodon a venit la Molovata Nouă. Ce v-a determinat să recurgeți la acest gest?

El nu a venit singur, ci însoțit de Filipov, președintele raionului Dubăsari, care a declarat anterior că nu a putut face nimic pentru oamenii din localitățile noastre pe timpul pandemiei, deoarece acestea ar fi teritoriu controlat de Tiraspol. Este un fals. Iar politica promovată de Dodon în raport cu oamenii din stânga Nistrului este o politică a unui trădător. A meritat chiar și în situația mea să ies să-i spun acest lucru în față. Sunt convins că nu vom trăi liber atât timp cât nu vom avea îndrăzneala să spunem adevărul în față, să ne apărăm drepturile și libertatea de opinie.

• Vă mulțumim.