Ioan Mânăscurtă și romanul fantastic

728
0

Sau o istorie în care se povestește  despre un muzeu, o  expoziție, o carte, un artefact, o promisiune făcută unui scriitor acum mai bine de 30 de ani…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
 Ioan Mânăscurtă. Artefact, roman, Chișinău: editura Magna-Princeps, 2009, colecția Cărți, nr. inv. 16831, MNLR

Încerc să anticipez subiectul acestui text imitând stilul inconfundabil al scriitorului Ioan Mânăscurtă, prezentând rezumativ personaje și întâmplări la începutul fiecărui capitol din cele cincisprezece, care structurează canavaua cărții pentru copii Artefact.

În anul 1989, Ioan Mânăscurtă publică la Editura Literatura Artistică romanul fantastic pentru copii Artefact. În același an vede lumina tiparului, cu un tiraj de 25.000 de exemplare, versiunea sa rusească semnată de Vitalie Baltag. Două decenii mai târziu, cartea va fi distinsă cu Premiul Secției Naționale IBBY ( Consiliul Internațional al Cărții pentru copii și Tineret). Romanul va fi tradus în franceză, cehă, japoneză, bulgară. În timp – iar în anul acesta se împlinesc 35 de ani de la apariția sa în volum – cartea a avut mare priză la cititori și a suportat mai multe ediții, printre acestea numărându-se și ediția de față, apărută în anul 2009 la editura Princeps Magna, în prezentarea grafică deosebit de inspirată a lui Petru  Ghețoi. Acesta este scurtul istoric al succesului editorial al  romanului Artefact.

Ioan Mânăscurtă (n. 28 aprilie 1953 – d. 27 martie 2021) face parte din generația scriitorilor omagiați în expoziția  Scriitorii promoției ’70 desfășurată pe parcursul anului 2023 la  Muzeul Național al Literaturii Române. Autorul cărților Noi și gândurile noastre, 1979 (carte de debut, prefață de Alexandru Gromov); Bărbații Universului, (proză SF), 1980, (prefață de Mihai Cimpoi, ilustrații de Aurel Guțu); Lecția de suflet, 1985; Mâine, când ne vom întâlni pe Pământ, (proză SF), ilustrații de Gheorghe Vrabie; Tăierea capului, 1995 (Premiul Uniunii scriitorilor din Moldova), Marea vânătoare, 2005, a avut o voce distinctă în pleiada șaptezeciștilor, fiind considerat pe bună dreptate un prozator „surprinzător de rafinat în scrisul său, ingenios producător de literatură fiction, apreciat ziarist și captivant bunic al copiilor din epoci electronice… un fascinant stimulator intelectual” (Serafim Saka). Ar mai fi de adăugat că scriitorul a tradus Solaris de St. Lem, Pământ al oamenilor de A. de Saint-Exupéry și povestiri de autori ruși.

Printre volumele din expoziția  modulară „Portret în grup: Ioan Mânăscurtă, ’70” s-a regăsit și romanul Artefact. În timp ce potriveam cartea în vitrină, îmi răsări în minte o scenă petrecută cu mai mult de 30 de ani în urmă. Fiind coleg cu Victor Vasilache la Literatura Artistică, apoi  la Editura Uniunii Scriitorilor în anii ’80 –’90, se întâmpla să ne vedem cu Ioan Mânăscurtă și colegii de la editură într-o escapadă la malul mării sau chiar la noi în casă. Îmi amintesc ziua în care, cu umorul său contaminant gen: „ te salut cu mâna mea scurtă”, îmi spune că i-a ieșit romanul pentru copii Artefact. Felicitări, Ioane, dar de ce ai ales un titlu atât de sofisticat pentru o carte destinată copiilor? îl întreb nițel surprinsă (nu știam că scria și cărți pentru copii). Citește și vei afla! îmi răspunde el pe un ton oarecum enigmatic. Voi citi, desigur, și vei afla și părerea mea de cititoare, promit eu fără a sta mult pe gânduri. Însă… însă au trecut ani buni și, prinsă în vârtejul existenței cotidiene, nu am reușit să-l citesc. Între timp, cu mare regret, acum mai bine de doi ani, a plecat în lumi astrale și prietenul nostru, iar eu am rămas cu  sentimentul apăsător al lucrului nedus până la capăt  un cuvânt dat și neonorat.

Cu mama Alexandra la vârsta visului de zbor

Așadar, voi puncta câteva idei și impresii apărute pe parcursul recentei lecturi. Din prefață, aflăm contextul scrierii romanului: Băiatul meu, pe când avea nouă ani, iar eu – treizeci, m-a rugat într-o bună zi să-i povestesc ceva interesant. Și, fiindcă era primăvară, mi-am amintit de copilăria mea și m-am apucat să-i povestesc întâmplările de pe când aveam vârsta lui…  Tot aici, autorul lămurește titlul „sofisticat” al romanului: De ce cartea se numește Artefact? Artefactul este o pată falsă, inexistentă pe peliculă, care apare în procesul developării pe placa fotografică. Adică pe placă apare imaginea fotografiată în realitate, dar mai apare și ceva în plus – o umbră, un nor, o părere. Tot așa s-a întâmplat și cu mine. Unele scene s-au petrecut în realitate, iar altele – doar în imaginația mea. Deci, am putea zice că sunt un artefact.

Dacă urmărim atent dezvoltarea narațiunii, observăm că aceasta se  desfășoară conform schemei narative clasice elaborate încă în anul 1928 de formalistul rus Vladimir Propp, care a studiat tipologia structurilor narative pe baza a mai mult de o sută de basme populare rusești. În studiul  „Morfologhia scazki”, Leningrad, 1928 (trad. rom. Morfologia basmului, 1970)  savantul relevă 31 de „funcții” comune basmelor și narațiunilor fantastice. Dezvoltate în anii ’60 de structuraliștii francezi, germani și americani,  acestea ar putea fi reduse la cinci elemente esențiale: situația inițială sau incipitul; elementul declanșator sau perturbator care rupe echilibrul istoriei; peripețiile, aventurile sau nodul acțiunii; deznodământul; situația finală sau explicitul.

Astfel, în primul capitol, facem cunoștință cu Fănuș, eroul cărții, cu destoinicul dulău Lăbuș și cu cei trei prieteni Petrea, Gabriel și micul Tedi. Elementul perturbator care rupe echilibrul istoriei este vestea rea adusă de un prieten – nava cosmică ce zboară spre Venus și în care se află tatăl lui Fănuș nu mai răspunde la apel. Prietenii decid să ia ei înșiși legătura cu nava cosmică din  vechiul centru de dirijare a zborurilor cosmice. Astfel încep aventurile copiilor care vor întâlni ființe supranaturale – pe  urâciosul Țurlea, pe distinsa Fantomă supărăcioasă în formă de nouraș, care îi promite ajutor lui Fănuș (prietenul care îl ajută pe erou), pe faunul Corneliu, pe spiridușul Dan, își vor completa ceata cu noi prieteni – Capra Independentă și Găina hoinară. Fănuș va trebui să treacă prin încercări: distanța apreciabilă până la clădirea Centrului, interdicția mamei de a părăsi casa, fantoma care nu mai dorește să-l ajute pentru că este „un iresponsabil”…  Prietenii ajung la locul visat – o clădire veche, nearătoasă unde vor trebui să străbată un tunel întunecos pentru a ajunge în sala cu ecrane… Fănuș  reușește să contacteze nava, dar… copiii vor fi amenințați cu arma de gardianul Centrului (eroul este mai întâi învins de un adversar) și atunci un prieten – Capra Independentă – îi va scoate de la ananghie.

În fond, romanul care poate fi atribuit genului fantasy sau fantezie – gen al literaturii fantastice ce operează cu acțiuni care se petrec în lumea reală, dar unde apar și elemente magice, supranaturale, reprezintă o călătorie inițiatică a unor băiețași isteți și curioși, povestită cu umor, într-o formulă ludică, de către un narator omniscient și omniprezent. Aventurile pe care le trăiesc împreună îi ajută să-și cunoască forțele, să învețe lucruri noi, să-și descopere inteligența, să găsească soluții, să construiască noi relații de prietenie, să învețe a fi curajoși și, în felul acesta, să se cunoască pe sine și să se maturizeze. La un moment dat, mama îi spune lui Fănuș: „ Ai crescut mare, băiatul mamei”.

Povestirea este frecvent întreruptă de discursul naratorului, care intervine cu explicații sau reflecții, ținându-l pe cititor în priză: „Orice istorie, dragii mei, începe într-o dimineață… Prin urmare, începem…” ; „ Ei, bine, cu acest Nimeni povestea abia începe.”; „Vă dați seama că de o expediție ca asta trebuiau să se pregătească temeinic și cu toată seriozitatea!”; „Dar să nu ne grăbim, vă promit că toate se vor întâmpla exact la timpul și la locul lor.”; „Ei, și acum să-i lăsăm pe băieți să-și caute de treburile lor pe malul iazului”; „Iar despre scăldat – ce să vă mai spun eu despre scăldat? Parcă nu știți voi cum e la scăldat? Am eu altele a vă spune, mult mai interesante…”; „Cine a zis că minunile nu fac parte din viața noastră? De ce n-ar avea puțin noroc și băieții noștri?”etc.

Cu scriitorul Nicolae Popa la o întâlnire cu cititorii, 2011. Fotografie din arhiva „Nicolae Răileanu”, MNLR

Romanul abundă în dialoguri și situații amuzante, lovituri de teatru (Fantoma i se confesează lui Fănuș că anume ea a vrăjit nava cosmică), jocuri de cuvinte și quiproquouri comice ce conferă expresivitate și dinamică narațiunii. Limbajul popular-familiar coabitează în mod natural cu cel savant, literar. Copiii operează cu cuvinte din domeniul științelor cosmice: cosmobiologie, cosmopaleontologie, cosmoarheologie, a videofona, a aplanetiza, a avenusiza, microcalculator, etc. Iar atotștiutoarea Fantomă folosește un halucinant amalgam lingvistic de termeni populari  (nitam-nisam, gogomănie, coșcogea mogâldeață, terchea-berchea, drăcovenie, pocitanie, rablă hodorogită, mototol, etc.) și livrești ( ariergardă, a viza planul, un strălucit strateg, justamente, etc.) Împresionează grija permanentă a scriitorului de a explica, de a defini cuvintele mai complicate.

Se pare că romanul fantastic Artefact – carte de o reală valoare artistică, estetică, etică și cognitivă – s-a născut dintr-un vis. Scriitorul descrie în unul din eseurile sale senzația de „negrăit entuziasm” resimțită în acel 12 aprilie 1961, dată la care primul om a zburat în cosmos. Atunci a jurat – nu avea decât opt ani – împreună cu trei prieteni, că vor deveni „indiscutabil și ireversibil” cosmonauți. „Am uneori senzația  că descriu aventurile prin care trebuia să trecem anume noi și poate nu întâmplător în mai multe povestiri acționează anume patru personaje. Faptul că am devenit scriitor de literatură științifico-fantastică tot de acolo își trage originea – de la visul de zbor”. (Lecția de zbor, 1985).

 

Cezaria VASILACHE, MNLR

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE