Valentina Brâncoveanu: „Încă din copilărie am înțeles că cea mai importantă pentru mine e libertatea”

169
0
Pictorița Valentina Brâncoveanu în atelierul său.

Valentina Brâncoveanu s-a născut la 24 octombrie 1950, în Chișinău. Părinții au avut o casă la curte, la marginea Chișinăului, pe strada Cuibușor (Calea Ieșilor). Pictorița a absolvit Şcoala de Arte Plastice „Ilia Repin” (actualul Colegiu Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”) din Chişinău în 1971. În 1972, a participat pentru prima dată la o expoziție a pictorilor profesioniști.

De-a lungul anilor a expus lucrări în numeroase expoziții personale și de grup. Participă la ateliere de pictură în România, a avut deplasări de creație în Uzbekistan, Rusia, Lituania. Multe dintre lucrările Valentinei Brâncoveanu se află în colecțiile Muzeului Național de Artă din Chișinău, în Muzeul de Artă din Klaipeda, Lituania, și în colecții particulare din România, Bulgaria, Franța, SUA, Israel.

– Spuneți-mi vă rog, dragă Valentina Brâncoveanu, cum vă învingeți frica de Covid-19?

În orice secol se întâmplă evenimente negative sau nenorociri pe care omenirea trebuie să le depășească. Pe toate le trecem cu credință, chiar dacă unii oameni mor, iar alții rămân în viață. Pentru mine, ca artist care pictează în natură, e un pic mai greu. Dar profit de carantină, am timp să analizez lucrări din trecut și, bineînțeles, continui să pictez. La ora actuală pictez în spațiu închis, fac schițe de portrete cu membrii familiei mele.

– Unde vă aflați în prezent? Unde v-au prins restricțiile cauzate de pandemie?

Sunt în București. Aici eram când s-a anunțat starea de urgență și aici am rămas. Stau la fiica mea, Cristina Chetrari, ea este grafician, scenograf și designer de costume de Teatru/Film (a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design „George Enescu” din Iași).

– Ce vedeți pe fereastră?

Am sentimente amestecate atunci când mă uit pe fereastră. Privesc cum își revine un pic natura după ce a scăpat de aglomerația exagerată de pe străzi. Pe de altă parte, mă pune pe gânduri pustietatea de pe străzile goale. Dar mă uit în sus spre cer și mă luminez – cerul nu te lasă să deznădăjduiești.


Chișinău, Orașul vechi de Valentina Brâncoveanu.

– Cât de dimineață vă treziți? Ascultați cântecul păsărilor?

Anume cântecul păsărilor mă trezește în fiecare primăvară. Chiar dacă omul face multe împotriva naturii, păsările îmi amintesc de normalitate, de cursul firesc al vieții. Precum vă spuneam, eu mă alimentez din energia și frumusețile naturii. Îmi sunt vital necesare parcurile, pădurile, peisajul rural, peisajul urban, cel vechi și cel foarte modern. Sunt un adept constant al plein-air-ului.

– V-ați născut la periferia Chișinăului, pe strada Cuibușor, într-un spațiu asemănător cu cel de la țară. Povestiți-ne, vă rugăm, cum v-ați construit un culcuș într-un nuc din grădină.

Eram șase copii în familie. Trăiam într-o mahala frumoasă, cu flori și case cu prispe. Casa noastră era la drum, iar în spate era o grădina mare. În grădină creșteau doi nuci, iar în unul dintre ei mi-am făcut un culcuș. Tata m-a ajutat să-l fac, din scânduri și frânghii legate de crengi, am mai pus paltoane și pânze vechi, era cuibușorul meu. Când ploua, mă acopeream cu o mușama. Dormeam afară, din primăvară până toamna târziu, până veneau frigurile. Îmi era drag orașul văzut printre crengi. Și lumea era frumoasă. Era liberă. De sus, din culcuș, admiram grădina, dar mai ales răsăritul și apusul soarelui.

Crini de Valentina Brâncoveanu

Tot mai des mă întrebam, unde se duce soarele când apune după deal. Într-o zi de vară, pe la prânz, am plecat să văd unde se ascunde, voiam să prind soarele. Așa am mers de pe un deal pe altul, spre Petricani. Am mers două zile și o noapte. Am dormit într-o glugă de ciocleje, mâncam din grădini – pepeni, pătlăgele, tot felul de legume și fructe. Nu-mi era frică, pentru că pe atunci erau alte vremuri, era o lume curată și frumoasă. Părinții nu își făceau griji, fiindcă se întâmpla des să merg pe la nanii mei sau la alte rude, unde dormeam și apoi mă întorceam acasă. Încă din copilărie am înțeles că cea mai importantă pentru mine e libertatea.

– Cum ați început să pictați?

Am frecventat un cerc de pictură, în școala mea. Apoi s-a deschis prima Școală de Arte Plastice pentru Copii din Chișinău și am fost primită acolo. Primele acuarele mi le-am cumpărat din banii pe care singură i-am câștigat: am cules ridichi din grădină, le-am făcut legături și le-am vândut, stând la poarta casei. Cu 3 ruble și 20 de copeici, mi-am cumpărat acuarele Leningrad. Și pensulă mi-am făcut singură. Mi-am tăiat părul, l-am lipit de o peniță și mi-am făcut pensulă. Așa am pictat până au apărut pensule bune.

– Ce vă interesează în pictură, la vârsta pe care o aveți astăzi? Ce lucrări ați pornit primăvara aceasta?

Primăvara asta am simțit nevoia de a readuce biserica în tablourile mele. Abordez teme religioase în peisajele și compozițiile pe care le schițez, deocamdată. Prin arta mea, vreau să arăt că, în pofida restricțiilor, ne rămâne speranța și credința. Credem și vom crede mereu în dragoste și viață.

– Cum supraviețuiește un pictor pensionar? Care e mărimea pensiei Dvs.? Aveți venituri și din pictură? Aveți solicitări de la admiratori?

Uniunea Artiștilor Plastici nu oferă pensii chiar dacă, membru fiind, am participat la multe proiecte/ expoziții în cadrul UAP. Am venituri din pictură, mai mici sau mai mari, dar sunt și perioade când nu am venituri deloc.

Cum câștig din pictură? Am solicitări pentru diferite evenimente de familie, de exemplu, pentru nunți. Nașii ori socrii solicită să fie pictat buchetul miresei, acest tablou li se oferă mirilor în timpul nunții, ca o surpriză. Pentru botez, la fel, nașii îmi solicită să pictez buchetul lor, ca să-i rămână copilului amintire. Mai am comenzi pentru zile de naștere, botezuri, pentru sărbători precum e Crăciunul sau 8 martie.

Castelul Reginei Maria din Balcic. Tablou de Valentina Brâncoveanu.

Unii comandă tablouri cu case părintești în care nu mai locuiește nimeni, dar oamenii revin din diferite colțuri ale lumii la căsuța unde s-au născut, într-un sătuc pierdut, și vor ca ea să fie pictată. Am avut și o comandă cu totul neobișnuită: să pictez un peisaj cu un bloc care era căminul studențesc al Universității de Stat din Chișinău, pentru sărbătorirea a 25 de ani de căsătorie a unui cuplu cunoscut din Republica Moldova. Acel cămin era important pentru ei deoarece acolo s-au cunoscut, fiind colegi de facultate. Recunosc că a fost o provocare această comandă atipică, trebuia să realizez un tablou misterios și romantic, cred că am reușit.

– La ce expoziții, ateliere ați participat în 2019–2020?

Am avut bucuria să particip la Tabăra Internaționala de Pictură „Predeal”, în iulie 2019, precum și la Tabăra Internațională de Pictură „Lumina spațiilor sacre” de la Palatul Brâncovenesc Mogoșoaia, în decembrie 2019 și în februarie 2020. Am avut de asemenea o expoziție personală, „Mierea satului românesc”, în cadrul Anului omagial al Satului Românesc în Patriarhia Română, expoziție vernisată în decembrie la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, curator – Protoiereu Florin-Nectarie Busuioc. Am participat și la expoziția de pictură „Flori de primăvară în tinda bisericii. De la Ziua Femeii la Ziua Mamei Creștine” (1–25 martie 2020), vernisată la Biserica Sf. Nicolae/Negustori din București.

– Unde ați dori să mergeți la vară?

Aștept să se încheie perioada cu starea de urgență care m-a prins la București și să revin la atelierul meu drag din Chișinău. Apoi, în funcție de comenzi și propuneri, voi hotărî ce fac.

Pictorița Valentina Brâncoveanu

– Vă mulțumesc pentru interviu, vă doresc multă sănătate, culori proaspete și idei inspirate pentru tablourile viitoare.

Interviu realizat de Irina Nechit

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here