SĂGEŢI din/în toate direcțiile

674
0
Elena Bontea (10.11.1933) Portretul scriitorului Petru Cărare Ulei/ pânză, 80 x 60,5 cm, 1979 Colecția Arte Plastice, nr. inv. 2072, MNLR

Petru Cărare posedă arta zâmbetului blajin, scrie Mihai Cimpoi. Posibil. Nici nu încerc să-l contrazic pe domnul academician, doar vă invit să-i privim portretul executat de talentata pictoriță Elena Bontea. Petru Cărare nu ne zâmbește deloc, ci mai degrabă ne-ar mustra pentru ceea ce n-am reușit să facem… sau nu facem bine. Într-o ținută exact ca a celor de la partid… Da-da! Și dacă stai să vezi mai bine, haina lui sobră nu-i decât… o parodie, iar cravata bine centrată tot asta vrea să ne spună. Privirea absentă, lăsată să evadeze din realitate, dusă departe în gândurile ce nu pot fi enunțate… Iar fruntea lui lată, luminoasă… parcă suportase recent un sărut al providenței… care dispare și se dizolvă în florile albe ce nici flori nu par să fie.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Vasile Coroban zice cu multă dreptate: Piatra de încercare a imaginației unui scriitor e ironia, umorul. Umorul trebuie încurajat.

Se știe și chiar o vedem: umorul și satira sunt păsări rare și grabnic călătoare, care nu se lasă la îndemâna oricui. Petru Cărare este printre puținii care au reușit să le îmblânzească… și să ni le prezinte din mai multe unghiuri, perspective, vederi, cu o larghețe de invidiat pentru mulți care încearcă și cărora le reușește sau nu prea să se afirme în acest gen de literatură pe cât de ușor, pe atât de dificil de abordat.  

Nu vă propun date biografice, ci doar câteva spicuiri din documentele Arhivelor de Stat: Cenzura în comunism: urmările „Săgeților” lui Petru Cărare (1972). În martie 1972, la indicația lui Ivan Bodiul, prim-secretar al partidului comunist al RSSM, Petru Lucinschi, secretar pe ideologie, instrumentează dosarul cu discutarea plachetei de versuri semnată de Petru Cărare, apărută la Editura Cartea Moldovenească – Săgeți. Bodiul cere măsuri punitive împotriva celor care au permis apariția volumului, cere pedepsirea lor conform hotărârii cc al pcus din 11 martie 1969, să fie urmărită activitatea scriitorilor, să fie acordat ajutorul necesar editurilor pentru a-i proteja pe scriitori.

Săgeți conține o serie de greșeli ideologice nocive din punct de vedere politic. Autorului i se reproșează și lipsa de legătură a tematicii abordate cu problemele actuale de ordin social și mai ales faptul că în mare parte, versurile reflectă lumea internă, îngustă a emoțiilor bolnăvicioase ale autorului care sunt inventate, și care sunt prezentate ca și realitate cu referire la ciclul Omul Om!

Omul care e Om / nu-și ascute cuțitul / Nu-și umple arma cu gloanțe, / Să înceapă în țara vecinului său / Neomeneasca vânătoare de oameni, / De-atât că acesta se-nchină la soare-apune, / Iar singur – la soare-răsare. / Omul care e Om / nu aruncă cu pietre / în grădina vecinului său / Nu-i sare gardul / să-l învețe forțat / Ce e bine, ce-i rău / Ce-i frumos, ce-i urât, / Nu-i vâră ideea cu bățul pe gât… Omul Om / Poartă în frunte lucire de stea, / Omul Om / E din țara mea.

Volumul deloc satirico-umoristic, precum se aștepta de la un autor deja consacrat, este mai degrabă o parodie politico-dramatică, iar titlul foarte provocator: Săgeți. În volum decupăm și rândurile: Libertate fără pușcă: Liber ești să stai în cușcă // Libertate, cum am zis: / Tu închis și eu închis; / Însă, frate, ce-aș uita: / Cușca mea e-n cușca ta.

Spre o mai bună exemplificare propun să răsfoim și placheta Soare cu dinți, interzisă în 1959, pentru poemul cu titlul Scrisoare Mamei, în care Petru Cărare îi descrie mamei, savuros, realitatea de zi cu zi a orașului în care există: …Tipi destui în capitală / Ne tot strâmbă vechiul grai; / De prin hăuri dau năvală / Straturi verzi de mucegai…. // Alții vin de nu știu unde / Și te miri de cum răzbat, / Dar primesc în trei secunde / Locuință de la stat…

Putea oare să placă celor de sus Spovada unui învins dintre pieile roșii?

O, zeul meu, când m-ai făcut, / ce aluat ai pus în mine, / Doar la străini de-mi caut scut, / Supus fiind, să mă simt bine? / De ce nu lupt ca să devin / Cu veneticii de-o putere? / De ce mi-i frate un străin? / Au nu e semn că neamul piere? / Stăpânul nou să-l gudur blând,- / Acesta mi-i pe lume rostul? / O, Doamne, ce-ai gândit tu când / Ai zămislit și neamul nostru? 

Ce gazdă ospitalieră este Petru Cărare! O deducem din poezia Scrisoare mamei: Iar mie dacă-mi vine / Vreun prieten de la țară, / Eu îl culc în pat la mine / Și mă duc să dorm la gară. Și câte a avut el de îndurat pentru poezia Oaspete nepoftit: Noi avem un hoț în casă / Noi cu hoțul stăm la masă,- / Ne-a ieșit mai ieri în cale / Cu idei și cu pistoale / Și-acum să ne ia se-ndură / Și bucata de la gura. / Și-ncă altă noutate: / Ești dator să-i zici și frate. / Dar să-i dai în loc de pită / Un calup de dinamită! / Scurge-se pe râu la vale, / În a gloanțelor rafale, / Cu idei și cu pistoale… Aceste versuri debordează de curaj, dacă luăm în calcul perioada în care au fost scrise – un curaj de sinucigaș… pentru că nu mai avea ce pierde: fusese concediat din mai multe locuri de muncă.

Cu câtă iscusință încearcă Petru Cărare să-i stingă avântul de muncă unui birocrat. Îi reușește: E veche mapa și-i bucșită / Cu cereri de la indivizi; / O ștergi de praf, cazi în ispită: / Ești cât pe ce să o deschizi. / Dar, aprig, cugetul te sapă / Căci tot tu ești dator s-o ’nchizi… / Deci dă-o dracului de mapă / Cu tot cu praf și indivizi. 

Văzând că focu-i tot mai ofensiv, / Nu mai aștepți căldările cu apă – / Începi să scuipi / Și-l stingi definitiv. Pentru că arde. Și ce altceva decât o parodie l-ar stinge?

Lui Alexei Mateevici îi face o dedicație plină de cer senin: Cobori un pic din slăvi albastre / Și iar sfințește-ne pământul – / În fața ta și-a limbii noastre, / Te rog, ascultă-mi jurământul… // Deci crezul meu sub zare-albastră / o veșnicie să rămână – / Eu nu mă las de limba noastră, / de LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ. 

Petru Cărare mai este suspectat și de influența lui Topârceanu. Bine că nu de plagiat, zicem noi. Și dacă ar fi fost doar asta…

Pe final, câteva maxime, de maximă putere și înțelepciune, cugetate și semnate de maestrul Petru Cărare:

Avea o gură plină de vorbe goale.

Când tăcea, îți vorbea atât de multe.

Dragostea se aprinde ușor, ura se stinge mai greu.

Cei mai mari ocupanți sunt eliberatorii.

Soi de basarabeni: dușmani cu frații și frați cu alții.

Bucățica de pâine… De câte ori ne mănâncă ea pe noi?

Numai în vizită se simțea ca la el acasă.

 

 

Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf,

Muzeul Național al Literaturii Române

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE