Nevoia dezbaterilor

Mai întâi: nimeni nu deține adevărul (și nici dreptatea) în ultimă instanță. Cele mai încrezătoare și pline de sine afirmații, pecetluite nu doar în tratate  științifice, ci și în constituții, legi și decrete, după un timp, s-au dovedit a fi falsuri sau… aproximații. Astfel încât, o soluție politică, economică, socială, culturală, oricât de genială la moment, nu înseamnă deloc că, odată găsită, nu va mai fi atacată și eventual deturnată de istorie sau de realitățile imediat următoare. Iar asta înseamnă că nu pot să existe teme tabu, pe care societatea să nu le mai vrea puse în discuție. Mai apoi, ca să fie la fel de limpede, înțelegem perfect: există o mare deosebire între dialog, formă de comunicare în care se caută, de fiecare dată, puncte de  convergență și, pe de altă parte, polemică/ dezbateri, în care fiecare caută punctele vulnerabile ale oponentului și încearcă să-l prindă pe picior greșit. Dar asta nu înseamnă că numai dialogul e acceptat, iar dezbaterile respinse, ca inutile. Dimpotrivă, pentru a ajunge la dialog, uneori e bine să treci și prin faza dezbaterilor, fie și pentru a-ți câștiga adepți. Or, spre deosebire de dialog, dezbaterile propun  adesea soluții bine delimitate de alternativele lor. Soluții categorice, necesare, mai ales, în vremuri de criză.

Sigur că se vor găsi și oameni care vor afirma că „în vreme de război nu e vreme de dezbateri”, ci doar de bătălii foarte bine direcționate, în vederea obținerii victoriei. E așa și nu chiar așa. Pe de o parte, da, nu e cazul să agităm spiritele mai mult decât trebuie, dar pe de alta, avem o bună jumătate de populație nu doar tăcută, ci agresiv tăcută, de parcă așteaptă ordinele nu știu cărui comandament. Ce zace în ei? Ș-apoi spiritele se agită mereu, doar că se agită… iresponsabil, înjurând guvernarea, Occidentul, Europa, România, globalizarea etc… Fără să mai caute argumente. Pe de altă parte, războiul acesta fără reguli și fără opreliști, dintre barbari și lumea civilizată, se duce tocmai pentru dreptul la opinie. A apăra  valorile libertății și ale democrației înseamnă a apăra  dreptul la propriile opinii și decizii. E ridicolă, în acest sens, demnitară de la externele rusești, care se revoltă de interdicțiile Europei civilizate privind propaganda rusă. Tocmai ei, rușii, care au interzis orice voce și opinie separată  în  propria țară, să învețe minte pe alții!

Dar cel mai important motiv pentru a îndemna la dezbateri (civilizate, da), fie într-un ciclu de emisiuni la posturile publice de radio și TV, fie în cadruș unor conferințe (științifice, politice, nu însă neapărat  și partinice), cu invitarea unor politologi, sociologi, politicieni, experți în drept, de la noi, dar și din lume, este următorulș detaliu. Criza politică (geopolitică!) din preajmă a pus pe tapet o serie întreagă de chestiuni până mai adineaori tabu. Moldova și geopolitica. Reunirea cu România: opinii, soluții practice, perspective palpabile. Perspectivele eurointegrării depline a RM și consecințele politice, economice, culturale etc. Moldova și Rusia. Dezghețarea și soluționarea conflictului transnistrean: avantaje și riscuri. Moldova și NATO: „beneficiile” neutralității (pe exemplul altor state postsovietice). Corupția „veche” și corupția „nouă”. Eficiența guvernării democrate. Securitatea informațională. Criza energetică și solițiile de durată. Etc…

Mi se par niște teme imperative (mai sunt și altele), chiar inevitabile, oricum. Sigur că ele se pot consuma în spațiile informale, cum sunt rețelele de socializare (cu multă cheltuială inutilă de emoții și de timp) sau în discuțiile private (mai potolite, dar la fel de ineficiente). Pe de altă parte, ele vor fi mereu subiecte de speculație pentru orice soi de declarații „opozante” fără argumentări și fără asumarea responsabilității. Ca să nu mai vorbesc că nimeni nu se va osteni, în aceste condiții, să modeleze un parcurs integral al problemei, cu promisiunile ei, cu barierele, cu pașii raționali necesari, cu cheltuielile im plicite, cu riscurile și cu efectele scontate, ținând cont de toți factorii. Dar temele trebuie scoase în evidență, fie și pentru a obișnui lumea cu existența lor. Or aceste subiecte în sine ascund nu doar deranjul unor inerții ce devin deja – starea de fapt, confortul, liniștea și pacea unei păduri adormite – amenințătoare și anacronice într-o lume dinamică. Dar tot ele pot să fie tocmai soluțiile la îndemână.

În fine, voia boierilor, eu doar am afișat o agendă virtuală, nu un program pe care cineva e obligat să-l urmeze. Dar cum se mai întâmplă, fiecare ar putea să fure ideile de aici, le ofer fără remunerare. Guvernarea ar putea să topească aceste probleme în propria agendă, în formula convenabilă; comunitatea științifică și societatea civică ar putea să le dizolve în discursuri academice (inclusiv polemice): articole, analize, dezbateri publice; opoziția le-ar putea include, în formule convingătoare, în programele lor electorale. Și toate formulele ar prinde contur practic, argumentat, proiectiv și rațional, în loc să se consume în replici acide și iresponsabile, lansate din ambrazurile impenetrabile ale forului popular virtual numit „rețele de socializare”, care, astăzi, sunt mai curând un surogat care de-socializează. Dar și un teren al manipulărilor profesioniste. Simplu de tot: acolo unde tac profesioniștii, se proliferează diletanții și manipulează diversioniștii cu soldă.