Simeze// Titulescu

Am văzut monumentul înainte să fie dezvelit, în ziua de duminică, 16 octombrie a.c. Am prins tot o duminică, când lumea trecea calm, și privea cu interes noua realizare plastică urbană. Numele celui portretizat nu era încă gravat pe soclu.

Bifurcația dintre strada Nicolae Titulescu și bulevardul Decebal formează aproape un triunghi isoscel, și este un loc destul de aglomerat, căci acolo este o stație de transport public, spații comerciale, un pasaj subteran, și un spațiu verde cu băncuțe și o fântână arteziană. În vârful acestui triunghi isoscel a fost amplasat monumentul omului politic și diplomat Nicolae Titulescu, care a murit la Cannes, în 17 martie 1941, unde este și înmormântat, deși cu un an înainte și-a semnat testamentul, prin care cerea să fie înhumat la Brașov, în inima Transilvaniei.

Acum monumentul lui, sculptat în marmoră de Doru Drăgușin, și dăruit municipalității Chișinău de către Fundația Europeană Titulescu, poate deveni un loc iconic pentru iubitorii de istorie, adevăr și tihnă.

Este o sculptură care nu a urmărit deloc canonul modelajului clasic, „realist”, dar chipul marelui om de stat este recognoscibil, imediat îți evocă fotografiile de epocă. Personajul este așezat picior peste picior, cu mâna stângă odihnindu-se pe genunchi, cea dreaptă este ascunsă. Pe umărul drept este așezată o haină, dezinvolt. Cutele acesteia contrastează cu sobrietatea și lipsa de detalii cu care a tratat sculptorul restul vestimentației. Pe toată suprafața blocului masiv de piatră se pot observa urmele de buciardare, în schimb portretul este polisat și lustruit, iar nervurile pietrei conferă acestui chip pulsație și nerv. Ochii sunt migdalați, cu pleoapele conturate. Părul este dat pe spate, lăsând fruntea deschisă. Dintr-un anumit unghi, chipul acesta amintește de străvechile măști funerare egiptene, cioplite în lemn. Doar că cele antice erau pictate. Aici avem doar nuanțele delicate ale marmorei.

Toate elementele acestui monument converg spre concluzia că avem de a face cu o sculptură de foarte bună calitate, și înfățișează, explicit: angajarea, implicarea, seriozitatea, concentrarea, perspicacitatea, curajul, dramatismul acestui personaj istoric, care și-a slujit cu neprecupețit devotament și pricepere patria – România Mare – și care a fost nevoit să plece în exil, când ceilalți membri ai guvernului și ai statului nu i-au înțeles îndeajuns pozițiile sale în problema frontierelor, a războiului, la renunțarea la război ca instrument de politică națională, și politicile revizioniste etc. Ca jurist și specialist în drept, Nicolae Titulescu a rămas în conștiința posterității ca un tăios și univoc luptător pentru pace, pentru soluționarea conflictelor la nivel diplomatic și doar cu instrumentele justiției. Proiectat și înțeles din această, monumentul marelui om de stat român devine ca o bornă pentru pacea care trebuie să se reinstaureze în Europa. Ca operă de artă, lucrarea lui Doru Drăgușin devine, din punctul meu de vedere, un reper estetic atât de necesar într-un mediu urban destul de anost, vetust și încă marcat de etosul sovietic.

Dacă până acum acea intersecție desemna intrarea în cartierul Botanica – un raion aglomerat, cândva muncitoresc, al proletariatului provenit din mediul rural, și din îndepărtate regiuni ale „țaratului” unional, acum sperăm ca acel scuar, numit cu numele lui Nicolae Titulescu, să devină un veritabil însemn urban (landmark), și orășenii să-și dea întâlnire „la Titulescu”, pe lângă albul monument.

Vladimir Bulat