Alecu Russo readus în Basarabia postbelică de Ion Vasilenco (I)

186
0

După moartea lui Stalin, în URSS a urmat o perioadă, numită de ruși оттепель, un fel de liberalizare, pe care istoricii de la noi au numit-o dezgheț hrușciovist și care a durat aproximativ un deceniu. În acest interval de timp în RSSM a fost cu putință editarea, fie și incompletă, a clasicilor noștri. Când m-am apropiat de studierea biografiei criticului și istoricului literar Ion Vasilenco, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost: oare de ce tânărul și înzestratul savant și-a ales drept temă de studiu activitatea literară și social-politică anume a acestui clasic al literaturii noastre – Alecu Russo? I-o fi sugerat-o conducătorul științific, o fi fost rezultatul unui anumit concurs de împrejurări sau, poate, alegerea a fost aleatorie? În procesul cercetării documentelor, monografiilor, al discuțiilor cu puținii scriitori, muzeografi și savanți care mai sunt în viață și care l-au cunoscut pe Ion Vasilenco, am descoperit la cercetat și la cercetător mai multe afinități. Și ce mare noroc sunt aceste afinități pentru cel care are de studiat nu zile, săptămâni, luni, ci ani în șir, uneori toată viața o temă științifică care îi place, care îi produce mari satisfacții spirituale, obiectul de studiu provocându-i o constantă admirație, multe din ideile celui cercetat rezonând cu ale cercetătorului! Din punctul acesta de vedere, Ion Vasilenco a fost un norocos. Voi aminti aci doar de o afinitate dintre cei doi: și Alecu Russo, și Ion Vasilenco au fost intelectuali de o rară modestie. După trecerea în eternitate a marelui nostru clasic, Vasile Alecsandri a încercat în repetate rânduri, de cele mai dese ori cu succes, să înveșnicească memoria bunului său prieten prin publicarea manuscriselor acestuia care se aflau în posesia sa. Astfel, după ce revista al cărei redactor era, „România literară”, a fost suprimată, în anul 1863 el îi adresează lui Alexandru Odobescu, redactorul „Revistei române”, o scrisoare în care îl roagă să publice lucrarea lui Alecu Russo „Piatra Teiului”. În această scrisoare plină de afecțiune față de regretatul său prieten, trecut la cele veșnice nemilos de devreme, găsim, printre altele, următoarea mărturisire: „Alecu Russo mi-a fost un bun prieten. El avea un spirit ager, cultivat și, cât pentru talentul său, cât pentru frumoasa și poetica lui închipuire, îți voi descoperi o mare taină literară: Cântarea României, publicată în jurnalul meu („România literară” – n.a.), a fost compusă în limba franceză de Alecu Russo și tradusă în românește de Nicolae Bălcescu. Am la mine manuscriptul său original. (…) Te rog să-mi ajuți a nu lăsa uitării memoria unui om carele a fost în stare să jertfească, pentru interese de înaltă cuviință, dreptul său de părinte asupra minunatei poeme intitulate Cântarea României”. Ce mostră de modestie, mai ales că publicarea (fără semnătură, căci așa au crezut pașoptiștii că-i mai bine! – n.a.)  a acestui mobilizator poem în proză a avut un impact emoțional extraordinar asupra cititorilor acelor vremuri pline de frământări revoluționare.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

În ceea ce-l privește pe Ion Vasilenco, din multitudinea de exemple care demonstrează că poseda și el această calitate –  modestia – l-am ales pe următorul: Pe când își făcea studiile la Moscova, la Institutul de literatură „Gorki” (1951-1956), tema de studiu fiindu-i „Alecu Russo. Viața și opera”, lui Ion Vasilenco, care avea nu doar o inteligență sclipitoare, ci și o capacitate de muncă ieșită din comun, i s-a propus să fie redactor științific și să pregătească pentru tipar Dicționarul rus-moldovenesc. Doi ani a salahorit la acest dicționar, din 1952 până în 1954, anul apariției. Savanții implicați în acest travaliu erau foarte satisfăcuți de munca lui Ion Vasilenco, una care-i solicita supraefort intelectual, înțeles doar de acei care au muncit la dicționare, pe umerii lui mai punându-se pregătirea și redactarea cuvintelor care încep cu litera D (5,5 coli editoriale). Toate bune până aici, doar că atunci când Dicționarul a văzut lumina tiparului, pe foaia de titlu, printre numele celor ce alcătuiau colegiul redacțional numele redactorului științific și al coautorului Ion Vasilenco nu se regăsea. Tânărul cercetător nu s-a revoltat, nu s-a scandalizat, aflând explicația celor întâmplate de la colegii săi curioși, care-l vedeau adeseori nopțile lucrând la masa de scris până îl prindeau zorile și care l-au întrebat pe unul dintre savanții implicați în alcătuirea Dicționarului de ce au procedat atât de urât cu Ion Vasilenco. Răspunsul a fost cinic: „Да он ещё слишком молод!” („Păi, el e încă prea tânăr”). Poate că l-a durut pe înzestratul doctorand această nedreptate, dar și-a consumat suferința în forul lui interior, căci avea un mentor, un conducător spiritual „invizibil”, care-i alina suferințele prin propriul exemplu de sacrificii făcute din dragoste pentru poporul său și acest mentor era Alecu Russo.

(va urma)

Veronica BOLDIȘOR, MNLMK

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT