Maia Sandu susține că Moldova va pune în aplicare „măsurile de protecție” dacă Rusia va „atenta la suveranitatea și integritatea teritorială” a țării 

479
0

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova se va apăra în cazul în care Federația Rusă va „îndrăzni” să atenteze la „suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Siguranța cetățenilor noștri este preocuparea principală din prima zi de război. Pornind de la situația pe care o avem în sectorul de apărare, încă din primele zile de război am făcut solicitări către partenerii noștri pentru a reuși să consolidăm această capacitate de apărare. Eu sper că noi n-o să ajungem în această situație, dar dacă, cumva, Rusia va îndrăzni să atenteze în acest mod la suveranitatea și integritatea teritoriului țării, evident că noi vom pune în aplicare măsurile de protecție”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a făcut  acest comentariu în cadrul unui briefing comun cu președinta Republicii Georgia, Salome Zourabișvili, care a efectuat o primă vizită oficială în Republica Moldova.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care, acum o săptămână, spațiul aerian al țării noastre a fost survolat de trei rachete ale armatei ruse care au lovit Ucraina vecină. „Este condamnabil și inacceptabil”, a comentat șefa statului georgian.

„Bineînțeles încălcarea spațiului aerian este același lucru ca și încălcarea integrității teritoriale și este o situația foarte dificilă. Noi, țările care avem regiuni ocupate, ne confruntăm cu o agresiune constantă în acest sens. Răspunsul nostru este o și mai multă solidaritate între noi și Uniunea Europeană și să mergem mai sigur pe calea integrării europene”, a comentat Salome Zourabișvili.

Președinta Republicii Georgia, Salome Zourabișvili, este la prima sa vizită oficială în Republica Moldova. De asemenea, este pentru prima dată în ultimii 12 ani când țara noastră este vizitată de un președinte al Georgiei. La finalul întrevederii, președinta Moldovei și președinta Georgiei au reiterat poziția de condamnare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, de asemenea, au decis asupra intensificării relațiilor comerciale și culturale între cele două țări, inclusiv combaterea propagandei.

„Suntem interesați de schimbul de experiență în combaterea propagandei și dezinformării. Ambele țări se confruntă cu această problemă care s-a agravat în contextul războiului rus împotriva Ucrainei. Moldovenii și georgienii au aspirații europene clare, iar datoria noastră este să facem totul pentru a grăbi realizarea visului european al popoarelor noastre”, a menționat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE