„…Sunt asemenea unui daoist…”

Continuăm publicarea corespondenței lui Vasile Vasilache cu Marianna Lomaco

22. III.1975

My dear! (scriu acestea la 21.00 la gară, unde m-am dus după plic). Am primit scrisoarea ta acum o jumătate de oră… iar eu de două zile îți scriu scrisoare (în minte), dar de îndată ce am primit-o pe a ta, de ce să nu-ți scriu, și uite că îți scriu, deși țin tocul în mână realmente de la ora 7.30…

„Creația!” – n-ai ce-i face, curat o să mă doboare. Demult nu mi s-a mai întâmplat așa ceva, pe cuvânt… Ba uneori mi se pare că îmi scriu capodopera (după cum ziceți-zicem!). Mai întâi de toate, mi-am băgat în cap nu știu de ce că va fi tipărită după moartea mea, ceea ce înseamnă libertate lăuntrică deplină și parcă de pe ceea lume… Dar toate astea n-au importanță pentru tine și nici pentru mine, mamă! – iar mamă îți zic pentru o mie de motive ce-mi sunt mie (parțial și ție!) limpezi. Puțin contează creația, crede-mă, Mașulea! – mă apropii acum de „ceruri” – iar de acolo lucrurile se văd mai bine, asta e, dragul meu „și draga mea!”. Exemplu în acest sens sunt tatăl și mama ta! – toată viața lor au trăit strâmb, adică judecau așa: șef al secției raionale de învățământ e mai mult decât un director de școală, un director de studii e mai mult decât un învățător, un copil-doi e mai bine decât patru, 120 de rub. e mai bine decât 70 (pensia), și uite că Andrușa „îi pedepsește”! (E o prostie să spui astfel: „Andrușa îi pedepsește” – e mai degrabă un fel de „VULPOI”, adică un șmecheroi zâmbăreț, care știe tainele a tot și a toate, șade într-un ungher ascuns după o pânză de păianjen și râde în pumni! Ăsta e VIȘNU, Marica!).

Muncesc și, paralel, citesc și te conjur să faci rost de următoarea carte: „Pu Songling: Ciudatele-povestiri-ale-lui-Liaozhai” tradusă din chineză de academicianul V. M. Alekseev și ilustrată de pictori chinezi, ed. «Художественная литература», 1973. …Barem să citești prefața lui Alekseev la aceste povestiri și vei vedea ce necuprinsă și nesfârșită e lumea, iar noi, oameni ai civilizației și culturii moderne, suntem niște mâțișori de două-trei zile… Aceste „ciudățenii” ajungi să le înțelegi când le traduci ca fiind „viziuni” – întru ființarea și fericirea omenirii, iar Vulpoi în chineză semnifică cel mai adesea „o ființă care aduce omului atâta fericire… câtă se cuvine și de câtă are nevoie „destinul uman” în planul de viață personal și realmente trecător sau „clipa”. Iar „clipa”, la orientali, înseamnă în raport cu VIAȚA aproximativ și concret următoarele: de-ar fi să ne închipuim că de la Pământ spre Lună se întinde un stâlp de diamant și, zilnic, pe stâlpul acesta vine și se așază să se odihnească un cioroi… Bineînțeles, odihnindu-se, cioroiul își curăță ciocul de stâlp… ei bine, când stâlpul acesta va fi fost ros până la temelia lui de ciocul cioroiului, să știi că abia atunci se va fi scurs o clipă din viață, dragul meu prieten!!! Și crede-mă, cu toate fibrele ființei mele, cred că anume așa stau lucrurile, Mariuha! Zău așa!!! Pe cinstea mea, și să trăiești în corespundere cu asta. Toate dramele și tragediile se iscă din pricina că omul nu-și poate stabili o corelație corectă cu această „Clipă a Vieții”, de aceea este măreț și ridicol la piciorul acestui stâlp,[…] dar chiar și în această stare jalnică, vom considera că e de asemenea măreț… De aceea, draga mea Mariș, hai să nu… hai să-i iertăm pe ei, părinții noștri, barem în virtutea faptului că ne-au NĂSCUT ÎNȚELEGĂTORI… Well, Mary? Yes?

Cu bine. Te sărut, căci sunt obosit, crede-mă… și-s… însărcinat cu tine, da-da! (… După o pauză de zece minute). Am fost la bucătărie, am mâncat o bucată de ridiche. Mi-am răsfirat barba: sunt un fel de „Marx”! Barba e alb-colilie. La urcarea în troleibuz, un individ îl povățuia pe un altul: „Dă-i voie bătrânului. Unde te bagi?!”.

[…]

Draga mea, sunt asemenea unui daoist chinez: murdar, rău-mirositor, dar am în piept și în cap multă lumină. Și chiar mă iau peste picior în sinea mea: „Netrebnicule! Gâtul nu ți se mai întoarce, în curând dreapta n-o s-o mai poți duce la gură și la ălălalt loc (căci continuă să mă doară). Te mai și gârbovești și… tot suspini, ș-apoi mai curând sugi decât murseci, îți mai și tremură genunchii și îți lăcrimează ochii… și, fire-ar al naibii, mai dă și dragostea peste tine!… Halal să-ți fie, Vasilică! Hai de mi-l iartă, dragă, pe acest netrebnic, că uite ce-i mai lasă gura apă!

…Dacă e să lăsăm toate astea deoparte, apoi azi am scris… că în satul meu de baștină există, adică s-a înființat un muzeu, și lucrul cel mai de seamă de văzut acolo e o pereche de ciubote a unui bunic al cărui nepot umbla desculț… și era, în anul ‘45, secretar al org. comsomoliste. Pe 1 mai ‘45 a încălțat (pentru miting!) ciubotele bunicului… Orice-ai zice, are 17 ani și „unde s-a mai văzut la miting secretar desculț”, a vrut să prindă steagul roșu în fața sovietului sătesc… și a fost aruncat în aer (pentru că a vrut să fixeze prăjina steagului într-un „faustpatron”)! A fost aruncat în aer și a luat foc, și apoi până la moartea lui a tot studiat algebra… a prins la minte. N-a murit, căci tare mai vroia, flăcăul, tare mai vroia să trăiască! Iată (în câteva cuvinte!) o fațetă a acelui Mut care – îți mai amintești? – a ajuns în sat la crescătoria de porci. Unde porcii pieriți erau înjunghiați și el trebuia să țipe în locul lor! (Iarăși am obosit!..) Iată ce ne cășunează… emoțiile.

Ar fi trebuit să închei… […] Îngăduie-mi să te mai sărut o dată, dragă! dragă! Dear! (?) – căci dragă vine de la slavul „дорогая”, adică „scumpă”… Din slava de miază-zi, cel puțin!, sau în cel mai rău caz de la cei din nord-vest (acolo-s polonezii!), dar dacă e să ajungem la sanscrită, atunci lucrurile se limpezesc, căci despre toate trebuie să-l întrebăm pe Budha – adică musai e de citit Upanișadele, yes?

– Dacă spiritul tău orgolios se va smeri, greșeli fi-vor, desigur, mai puține! – e ceea ce feea îi spune la despărțire studentului care s-a îndrăgostit de ea…

Acum întoarce-te cu gândul la noi: când nu eram orgolioși, eram fericiți… E adevărat? Ori mi se pare mie? Pe tine te întreb! – Căci mai departe urmează: „Spunând acestea (adică „Dacă spiritul tău orgolios se va smeri” ) … ea (feea) s-a ridicat, l-a apucat pe student de mână și l-a rugat s-o însoțească. Au mers așa vreo verstă și s-au despărțit plângând. Și feea i-a zis:

– Dacă suntem atrași unul către celălalt, e fără de tăgadă!! că ne vom reîntâlni cândva. Acestea fiind zise, plecă.

Ăsta da final de povestire! E genial, nu? Iar povestirea se numește, cum crezi? „Vis de Vulpoi”. Poți să cazi lat, nu alta, de plăcere estetică și „de gândire”, Marianna! Zău!..

Ei, iartă-mă. Eu te…, adică sunt cumva obosit… de tine, dacă e chip să mă exprim astfel… Dacă sună grosolan, înseamnă că nu am intuiție de verb-acțiune… adică nu pot reda nuanțele cu caracter asociativ ce se nasc din și… în sufletul-cugetul meu!

Al tău chinez Va-La-am!

Te pupă pe creștet!

S-a fost scris de la ceasurile 13 până la 6.30.

P.S. Păstrează scrisoarea: peste cinci ani se va sărbători centenarul nașterii mele! Tu vei avea… mai pe scurt, vei fi în viață. 71-72, iar eu voi avea 98-99… Atunci va fi cu putință chiar să ne unim destinele – pe nimeni n-o să mai afecteze acest lucru… chiar și Vulpoi va fi mulțumit în sensul cel bun al cuvântului!

Rubrică susținută de Cezaria VASILACHE