În toate culorile Soarelui

Într-un cocon format din toate culorile Soarelui, în el a preferat măiastra pictoriță Elena Bontea să Vă arate, să Vă prezinte lumii întregi. Să rămâneți în el și peste ani.

Așa V-a văzut Ea. Ca pe un soare. Ca pe o stea ce luminează puternic și nu pălește lângă alți aștri mai luminoși. Constat peste ani că Elena Bontea a fost profetică mizând pe aceste nuanțe luminoase. Vă prind culorile. Vă simțiți bine cu ele, deși culoarea magică urma să devină cea a măslinului. Verdele copt prezicea o maturitate a poetului în viitor.

Mai vorbea stimata pictoriță că i-a plăcut să vă asculte, să vă privească cum vorbiți. Vă admira și V-a asemănat cu un oracol. Erați. Erați un adevărat oracol. Și asta ni se arată și nouă când contemplăm acest portret în față.

S-a ferit, s-a speriat, a evitat să Vă privească în ochi? O fi fost cutremurată, probabil, de adâncimea lor? N-a îndrăznit să picteze profunzimea săpată de rădăcinile măslinului oglindit în piatra bucovineană? Sau poate s-a speriat de profunzimea abisală ascunsă într-un ochi de poet? Sau?… ceea ce ascundea și vedea un ochi de cercetător. De chimist. De mare chimist.

Elena Bontea a pictat ochii unui mare visător, a unui potențial cuceritor al noilor tărâmuri. Nici gând pe atunci de politică, nu-i așa, maestre Ion Vatamanu?

Un nas ușor acvilin, ascuțit, o bărbie masivă care trădează o personalitate cu fire bătăioasă. Toate astea urmau a se întâmpla. Urma să ne cuceriți de la tribuna Parlamentului, sau în Piața Marii Adunări Naționale. Era nevoie de un oracol pe atunci… Era mare nevoie. Și ați fost! Și cineva a mai văzut cu Inima lucrurile ce trebuia să se întâmple…? De ce? Pentru că Nimic nu-i zero, maestre!? Pentru că ați fost, și ați rămas Atât de mult al pământului, în toate culorile Soarelui.

Mihaela Perciun,

Scriitoare, muzeograf, MNLMK