La Horodiște va fi instalat un bust al lui Vasile Țanțu, deputat în Sfatul Țării

1045
0

În satul Horodiște, Călărași, va fi instalat un bust în memoria lui Vasile Țanțu, învățător, prefect al județului Chișinău, deputat în parlamentele de la Chișinău și București. Bustul va fi inaugurat cu prilejul celor 140 de ani de la nașterea lui Vasile Țanțu.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Satul Horodiște din raionul Călărași este localitatea de baștină a lui Vasile Țanțu. Inițiativa de a fi instalat un bust al lui îi aparține lui Oleg Chicu, un cunoscut activist de la Horodiște, implicat activ în mișcarea unionistă.

Oleg Chicu a căutat de-a lungul anilor mai multe informații prin arhive și a scris câteva articole despre Vasile Țanțu, deputat în Sfatul Țării. Dl Chicu a descoperit de asemenea la Cimitirul Central din Chișinău mormântul lui Vasile Țanțu, reconstruit de o asociație patriotică.

Consiliul local de la Horodiște a decis ca Muzeul de Istorie și Etnografie din sat să poarte numele lui Vasile Țanțu. Bustul urmează să fie instalat în fața muzeului, mai ales că nu departe de acest loc se află și casa unde a copilărit Vasile Țanțu.

Proiectul este în plină derulare, iar pentru a putea acoperi cheltuielile necesare (nu mai puțin de 5000 de euro), a fost inițiată și o campanie de colectare de fonduri. În această campanie s-au implicat horodiștenii din toate colțurile lumii, dar și unioniști de pretutindeni.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE