Lidia Bobână, un om de radio cu liniștită încredere în valori

A fost nu doar vocea unui om, ci și a unui jurnalist, căruia i se întâmplau lucruri adevărate. Să te poți bucura de ce îți aduce clipa este lucrul cel mai de preț pe aceasta Vale a Plângerii și e rar întâlnit ca și metalele prețioase.

Zeci și zeci de ani s-a aflat la microfon, ca să fie iubită de oameni. Și a fost. Poate ca nimeni altul dintre noi, cei care mai suntem. Clipele au contat pentru ea, pentru că toate sunt numărate, mai ales de la o anumită vârstă. Anii trec ca și apa.

Îmbrățișa dinăuntru condiția umană

Lidia Bobână a avut această plăcută îndeletnicire – de a sta de vorbă cu oamenii, pe care doar ea avea răbdarea să-i asculte până la capăt, să le afle păsul, să le transpună povestea într-un mod uluitor de sincer pe undele radio, să le publice istorisirile în ziar, să le reunească într-o carte.

Lidia Bobână avea spirit critic, umor rafinat, autoironie firească. Acestea reprezintă, de fapt, expresia individualității. Cu vocea ei caldă, cu temperamentul ei impetuos, cu harul de povestitoare originală, pe care îl moștenise de la tatăl ei, scriitorul Vasile Vasilache, Lidia Bobână ajunsese în anii 1990-2000 să fie cea mai cunoscută figură de la Radio Moldova. Devenise o instanță. Vrăjea prin vocabularul rolului de succes, pe care și-l însușise – de a transmite oamenilor bucurie.

Prinși în vacarmul prezentului, avem prea puțin timp pentru oamenii străini. Iar Lidia îl găsea. Așa concepuse ea, pentru sine, munca la radio. Știa că aceasta presupune și o mână de ajutor pentru cei aflați în dificultate. Iar dintre aceștia se iveau tot mai mulți și mai mulți. Ea îmbrățișa dinăuntru condiția umană.

Popularitatea Lidiei Bobână devenise mai mare decât a președintelui RM

Venea în fiecare zi la radio, și așa timp de 33 de ani. Pană în 2004, când popularitatea Lidiei Bobână devenise mai mare decât a președintelui de atunci al Republicii Moldova, fapt recunoscut de el însuși, când pe scena Palatului Național, în anul 2000 i-a înmânat Medalia Eminescu.

Ei, iată, în urma acelui succes de public, fulminant, care o statuase drept jurnalista faimoasă și de neclintit în idealurile sale, dar și a grevei izbucnite la Compania Teleradio Moldova, Lidia Bobână a ajuns pe drumuri. I s-au declanșat nemulțumirile, dar și bolile, care au atacat-o. Dar nu s-a dat bătută. Istoriile oamenilor o tulburau în continuare. Se simțea obligată să le aștearnă… de această dată, pe hârtie.

S-a născut la Unțesti, Ungheni în 1947. Ulterior, familia Vasilache s-a strămutat cu traiul la Chișinău. Cea de-a doua lor casă a fost pe strada Livezilor, acum Alexei Mateevici. O casă extrem de vizitată de noi toți, cei care constituiam în anii 80 Redacția Propagandă, ulterior Actualități de la Radio Moldova. Acolo aveau loc chefuri de tot felul, sărbătoream zile de naștere, marcam începuturi de carieră.

Iar mama Lidiei, Olga Vasilache, avea bucuria să ne pună pe masă tot ce avea ea mai bun. Lidia este urmată de doi frați, Valeriu, care a absolvit medicina, și Victor cu studii în filologie franceză, ambii redactori de carte, mezina Liza este artist plastic și profesoară la universitate.

După modelul de acasă, Lidia, împreuna cu soțul ei, Gheorghe Bobână își construise propria familie. Cu patru copii, o fiică, Dumitrița, jurnalistă, fotografă stabilită în Polonia, și trei fii – Bogdan, doctor în arheologie, stabilit la Baia Mare, Mircea, regizor de film la București, Dragoș, artist plastic, rămas alături de părinți, la Chișinău.

Lidia a absolvit Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea de Stat, specialitatea spaniolă-engleză. La Radio Moldova a fost realizatoare a unor emisiuni cu mare priză la public: Școala și viața; Enciclopedia familiei; În orele de răgaz; Scrisori la microfon; Cu dragoste, pentru vârsta a treia; La noi acasă.

În 2011, Lidia Bobână a reunit între copertele unui volum o serie de tablete, pe care le prezentase la radio sau le publicase în presă. Povești adevărate le-a intitulat, iar cel care a încurajat publicul cititor spre lectură era nimeni altul decât prozatorul Vladimir Beșleagă, prietenul de-o viață al tatălui său, scriitorul Vasile Vasilache.

Fiică și moștenitoare de drept a marelui povestitor Vasile Vasilache

„Secretul scrisului autoarei, notează Beșleagă pe 4 mai 2011, – adică ceea ce face ca prozele ei să fie antrenante, ba chiar interesante, constă nu numai în faptul că a avut curajul de a regenera, renaște un gen narativ străvechi, precum este basmul, ci a se pricepe să muleze cu talent situații de viață din zilele noastre pe matricele tradițional-arhaice care continuă să vibreze în adâncul sufletului nostru, în pofida atâtor progrese ale civilizației tehnico-industriale și a nimicitorului flux informațional”, scria Vladimir Beșleagă în prefața cărții. Și, în loc de concluzie, o afirmație pertinentă: „Da, este fiica și moștenitoarea de drept a marelui povestitor care a fost și rămâne neuitatul Vasile Vasilache”.

Lidia Bobână avea o liniștită încredere în valori. Ea știa că te naști bun, te naști religios, te naști moral. Răspundea cu generozitate dorinței ascultătorilor de a se întâlni cu ea, pentru a se cunoaște mai bine. Lidia avea darul rar de a împărtăși ascultătorilor momente din viața ei, gândurile care o măcinau, impresiile în urma lecturilor. Pentru că citea enorm. Oriunde, oricând. Acasă, la serviciu, în troleibuz. Cel mai mult din biblioteca de acasă, bogată, diversă, la care apelam mulți dintre noi. Romanele consistente le alterna cu cele așa-zis ușoare. Vorbea câte odată la radio și despre amarele deziluzii.

O biografie, o viață, un destin, cuprinse într-o nouă carte, ce apare prin efortul și contribuția familiei, dar, din păcate, în lipsa Lidiei, care în 2022 ar fi împlinit 75 de ani. Sunt sigură că ar fi dat o mare petrecere acasă la ea sau într-un local, cu lăutari celebri, cu multe flori, cu invitați de onoare. Așa ca în vremuri bune…

Emilia Ghețu

Notă: Textul de mai sus a prefațat volumul „DESTINE ÎN ALB ȘI NEGRU cu alte o sută și una de povești adevărate” de Lidia Bobînă, lansat duminică, 3 aprilie, la Biblioteca Națională pentru copii „Ion Creangă”. Cartea e îngrijită de Gheorghe Bobînă și de urmașii lor.