Poeții și războiul

Le-am pus mai multor poeți o întrebare: Cât de (ne)pregătit e un poet de război? I-am mai rugat să-mi spună dacă și-au făcut rezerve de macaroane, crupe, ulei, dacă s-au interesat unde se află vreun adăpost antiaerian, i-am întrebat cum își stăpânesc frica de război și dacă vor lua arma în mână, în caz de necesitate. Citiți răspunsurile lor.

Dumitru Crudu: „Aglomerarea de armate e o formă de șantaj”

„Am un singur răspuns la toate aceste întrebări: Nu cred că va fi război. Cred că aglomerarea de armate la granița Ucrainei e o formă de șantaj la adresa Occidentului ca să împiedice aderarea țării vecine la NATO. Nimic altceva. Da, are loc un război psihologic și va învinge cine are nervii mai tari. Un război psihologic cum nu a mai avut loc în istorie, pentru a recroi harta Europei. Scopul Rusiei nu e să atace militar, ci să învingă fără a trage un foc de armă. Vedeți că deja nimeni nu mai vorbește despre dorința Ucrainei de-a intra în NATO, ci despre ce vrea Rusia. Toți au uitat de Ucraina și toți vorbesc de Rusia. Sper ca Ucraina și Occidentul să reziste în acest război psihologic. Viitorul nostru depinde de ceea ce vor face vecinii noștri. Trebuie să-i susținem!!!”

Oxana Gherman: „Frica nu rezolvă nimic”

„E o absurditate să trăiești în secolul nostru, după atâta și atâta experiență istorică, și să nu găsești altă soluție la problemele interetnice sau de oricare altă natură decât războiul. Îmi vine greu să cred că astăzi se poate recurge la o asemenea strategie. Poeții nu au altă armă decât cuvântul, ne putem da seama cât de pregătiți sunt de război. Frica nu rezolvă nimic. Deocamdată nu am așa sentiment în raport cu ideea războiului. De fapt, nu cred că te poți teme de ceea ce nu ai trăit niciodată și nici măcar nu-ți poți imagina. Ceea ce am aflat la lecțiile de istorie, ce am văzut în filme este, cred, foarte departe de realitate. Nu am făcut rezerve de alimente niciodată. Sper să nu ajung vreodată în asemenea situație umilitoare. Nicidecum nu voi lua arma în mână. Dacă fiecare dintre noi, dar absolut fiecare – mă refer la umanitate – ar refuza să pună mâna pe armă, indiferent de cauze, politici, ordine, presiuni, ar mai exista războaie?”

Ecaterina Ștefan: „Am o fetiță de 17 zile…”

„Puțin probabil să fie cineva pregătit de război, cu atât mai puțin un poet, care este ființa cea mai fragilă a societății. Cum îmi stăpânesc frica? Dacă ai credință în Dumnezeu, nu te temi. Îmi fac rezerve de alimente? Nu, nu fac rezerve de nimic, dar învăț, ca să pot avea un job remote și să pot lucra de oriunde. Nu vreau să depind de nimeni și de nimic, nici măcar de adăposturile pentru refugiați. Dacă se ajunge la război în țară, voi urca în mașină și în aproximativ o oră voi fi în afara țării (cu ajutorul lui Dumnezeu). Acum, pentru că am o fetiță de 17 zile, Daria-Elena, sunt responsabilă să fac tot ce ține de mine ca să fiu în viața pentru ea.”

Claudiu Komartin: „Un poet e oricum invadat de toate”

„Un poet e cu atât mai pregătit de război cu cât are mai puțin de pierdut. Invadat(ă) e oricum de toate de pe lumea asta, ce se mai poate-ntâmpla? Frica nu se stăpânește sau domină, ci se bate – ca un covor sau ca o piele neargăsită, la ore fixe, cu un bețigaș din lemn de alun pe care cineva a scrijelit cu scris tremurând un citat din Hofmannsthal. Nu știu niciun adăpost antiaerian, cred că voi rămâne toată viața cam aerian. Iar singura armă pe care voi pune mâna în caz de învălmășeală belicoasă va fi aceeași pe care n-o uit și nu o las mai niciodată de capul ei nici pe timp de pace și de luxură.”

Moni Stănilă: „Nu voi lua arma în mână niciodată”

„Cât de (ne)pregătit e un poet de război? Ca orice alt om fără servicii militare și fără dorința de a vedea moarte în jurul lui. Deci deloc. Dacă e să credem că poetul e mai sensibil din fire, e cu atât mai grav. Practic, un poet suferă și pentru cei din jur. Și nu doar un poet. De fapt, eu încă mai cred că nu va porni războiul, nu așa cum vehiculează presa. Cred că Rusia are interes mai mult în estul Ucrainei. Dar s-ar putea să și greșesc. S-ar putea să fie un război mult mai mare. Dar acum războaiele oricum se fac de la butoane, nu de la baionetă. Pentru mine există doar adăposturi, nu adăposturi antiaeriene. Acasă la părinți, dacă s-ar ajunge să fie bombardamente peste tot. Dar eu cred că nu vor fi. Războiul nu e ca pandemia, să poți lua niște măsuri de bun-simț pentru protejarea ta și a celor din jur: mască, limitarea contactului, respectarea restricțiilor, vaccinul. Războiul chiar nu poate fi influențat de alegerile sau acțiunile noastre. Așa că trăiesc ca până acum. Și nu voi lua arma în mână. Niciodată.”

Alexandru Vakulovski: „Chiar nu știu dacă este vreun adăpost antiaerian în Chișinău”

„Nu cred în prostii ca: trebuie să mergi în armată ca să fii bărbat. Sau, cum spunea un foarte cunoscut scriitor rus contemporan, cu studii la firme de pază: fiecare bărbat este un războinic și trebuie să participe la război. Un poet poate scoate poezie din război, de fapt poate scoate poezie din orice, fie că e pregătit sau nu, dar cu siguranță războiul n-are nici o treabă cu poezia, ci cu lipsa de civilizare. Cum îmi stăpânesc frica? Beau o bere. Și îmi fac rezerve doar de țigări, pentru că fumez mult și nu-mi place să merg la magazin pentru fiecare pachet. Cât despre adăpost antiaerian, chiar nu știu dacă este vreun adăpost în Chișinău. Nu voi lua arma în mână, pentru că eu nu fac aproape niciodată ce mi se cere, poate că e un defect de-al meu, dar ținând cont cine, în general, cere, cred că nu e.”

Leo Butnaru: „Industriile militare vor să se relanseze”

„În aceste vremuri, din exterior spre noi vin semnale, ba chiar atacuri psihologice brutale, pornite de la starea de fapt că, în pandemie, industriile de război, ale Rusiei și ale SUA, au cam staționat, nu au câștigat. Însă au nevoie de turații, de… abnegație! Astfel că Rusia arde mii de tone de muniții, distruge tehnică, echipament în aplicații militare, în urma cărora industria ei de război primește noi comenzi, e pe rol! Să reumple depozitele, rezervele! SUA îi oferă Ucrainei sute, mii de tone de muniții, echipament, apoi aduce trupe în Europa – deci și industria ei de război are de lucru, se relansează. Iar lumea, biata, o dă în pronosticuri, tremură de spaimă. Pe când, de fapt, e afacerea industriilor militare, pe care Putin și Biden trebuie să le asigure cu noi comenzi, să le ofere alte miliarde de dolari și ruble. Pentru că sunt îndatorați față de generalii, mareșalii, magnații din respectivele industrii, care i-au susținut în scrutine. E ticăloșie cam generalizată, instituționalizată!

În consecință, se întețește, se răspândește tot mai mult agonia din cauza unui posibil război. Un general tremurici de fund și o plăcere mazochistă de a-și da cu părerea despre Biden și Putin. Oameni buni, dar veniți-vă în fire și căutați-vă de treabă! Oricât de nebun ar fi unul sau altul, el nu poate să nu înțeleagă că declanșarea unui război, azi, îi pune în pericol dezastruos, de dispariție, și propria țară, propriul popor. Într-un conflict nuclear, primele orașe care vor dispărea de pe fața pământului vor fi Moscova, St. Petersburg, Washington și New York! Cu tot cu Kremlinul și Pentagonul lor.

E necesar să ne recăpătăm și să ne păstrăm echilibrul psihologic, sufletesc. Să ne urmăm calea firească a existenței, muncii, creației.

În ce privește arma. Mi s-a întâmplat nenorocul ca, după facultate, din frumoasa, pe atunci, redacție „Tinerimea Moldovei”, să fiu arcănit, ofițer, în armata imperial-sovietică (1972 – 1974). Îmi aminteam de locotenentul Apostol Bologa din „Pădurea spânzuraților”. Din revolver, 3 gloanțe, trăgeam 28 din 30 de puncte. Eram performant și la ochitul din arma automată, mitralieră, în fine „alegându-mă” cu brevet de instructor de tragere. Bineînțeles, la anii mei nu mai sunt decât militarul… amintire, cel din jurnalul meu de locotenent „Perimetrul cuștii”, publicat în 2005 la „Cartea Românească”. Însă, Doamne ferește, și azi aș vedea deslușit prin vizorul armei. Numai că rămân, ferm, la ce am spus mai sus: nu cred că va fi război. Dar, din păcate, nici liniște.”

Tatiana Grosu: „E nevoie de mai puțin de o zi să distrugi lumea”

„Nu sunt pregătită nici moral, nici fizic de război. Mă întristează enorm faptul că după atâția ani de construire și formare a unei lumi mai „bune” ne pomenim iarăși în fața unui potențial război. Cred că poeții, de altfel și eu, nu au fost niciodată pregătiți să lupte cu arma în mână. Cred că acum războaiele nu vor dura mult. E nevoie de mai puțin de o zi să distrugi lumea, luând în considerație toate bombele, armele și tehnologiile de astăzi. Probabil că nici nu am să reușesc să ajung la etapa când o să simt frica. Dar cine are nevoie de asta? Vor distruge totul, și ce va fi mai apoi?”

Hose Pablo: „Am un buncăr la Trușeni”

„Poeții sunt diferiți. Îndeosebi ăștia tineri. Acum se scrie cu ideologie, de stânga, de dreapta. Unii de extremă. Cu cancelling și alea-alea. Ăștia, probabil, mereu sunt gata de un război, dacă nu de unul adevărat, atunci de unul ideologic. Eu nu sunt pregătit nici de acel ideologic, nici de acesta la care acum se tot face trimitere. Cum îmi stăpânesc frica? Cu Doamne Ajută! Despre rezervele de macaroane: Am un buncăr la Trușeni. Am dus acolo conserve, ceva vin, brânză. Ar fi bine să mai caut niște ulei, bun hint. De adăpost antiaerian nu m-am interesat. Poate totuși o luăm mai cătinel? Și cum să mi se ceară să iau arma în mână? Ori mă obligă legislativ, prin urmare, în caz de refuz, mă bagă la vreo pârnaie or smth. Ori dacă e facultativ – refuz. Apropo, împotriva cui luptăm?”