Raportorul Parlamentului European pentru R.Moldova: Politicienii trebuie să găsească soluții, chiar dacă acestea implică alegeri anticipate

1233
0
Eurodeputatul Dragoș Tudorache, raportor al Parlamentului European pentru R.Moldova / Sursă FOTO: Facebook

R.Moldova are nevoie de stabilitate și de responsabilitate politică, avertizează eurodeputatul român Dragoș Tudorache, într-un mesaj pe Facebook, după ce Parlamentul de la Chișinău a eșuat repetat joi, 25 martie, învestirea unui nou guvern. „Este inadmisibil ca, în plină pandemie și criză sanitară, pe fondul lipsei de vaccinuri și al condiționalităților financiare care, împreună, pun țara într-o situație extremă, să asistăm la jocuri politice revanșarde care provoacă instabilitate guvernamentală”, subliniază raportorul Parlamentului European pentru R.Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

El amintește că cetățenii s-au exprimat cât se poate de clar și de tranșant la ultimele alegeri și au oferit un mandat axat pe continuarea și intensificarea parcursului european al țării lor și sugerează că soluția ar putea fi alegerile anticipate.

„Nu este posibil ca politicienii decredibilizați prin vot să continue să împiedice buna funcționare a unei administrații, în ciuda tuturor evidențelor care demonstrează că electoratul are alte așteptări. Sper ca politicienii responsabili din Republica Moldova să găsească rapid soluțiile corecte pentru a depăși situația creată artificial, chiar dacă aceste soluții vor implica alegeri anticipate. E nevoie de credibilitate și de responsabilitate pentru a depăși starea actuală și a ajuta Republica Moldova să traverseze prezenta criză sanitară internațională”, scrie Dragoș Tudorache.

Colaj publicat de europarlamentarul Dragoș Tudorache pe Facebook în legătură cu eșecul repetat al Parlamentului de la Chișinău de a învesti un Guvern

Amintim că majoritatea parlamentară „PSRM-Șor” a refuzat să participe la dezbaterile pe marginea programului de activitate al guvernului propus de premierul desemnat, Igor Grosu, și, în lipsă de cvorum, a ratat cea de-a doua tentativă de învestire a unui nou cabinet de miniștri.

„Anunțăm despre dezacordul în ceea ce privește dizolvarea Parlamentului R. Moldova și ne reiterăm suportul pentru candidatul înaintat pentru funcția de prim-ministru, Vladimir Golovatiuc”, a declarat după aceasta șeful fracțiunii parlamentare a socialiștilor, Corneliu Furculiță.

Expertul în drept constituțional Alexandru Arseni a explicat însă, pentru „Gazeta de Chișinău”, că prin acest gest deputații din majoritatea „PSRM-Șor” i-au deschis președintei Maia Sandu, fără să vrea, calea pentru dizolvarea Parlamentului.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE