„La Chișinău poezia e la ea acasă”

Interviu cu Oxana Gherman, doctor în filologie, autoare a cărții de poezie „efect întârziat”

– Dragă Oxana Gherman, felicitări pentru Premiul Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, premiu acordat de către Editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și Agenția de Carte din România! Premiul înseamnă editarea primului tău volum de poezie, la Tracus Arte. Fiind doctor în filologie (teza ta de doctorat e despre romanele lui Vladimir Beșleagă), te rog să-mi spui, când ai început să scrii versuri? De ce ai nevoie atât de mult de poezie?

Vă mulțumesc. Mă onorează să debutez cu „marca” Traian T. Coșovei și la o editură excelentă, cum e Tracus Arte. Am început să scriu versuri mult înainte de a-mi fi dorit să devin filolog, la o vârstă pe care mi-o amintesc vag. Aveam vreo 9-10 ani când am trăit pentru prima oară încântarea de a crea un text care sună. Probabil că poezia a fost impulsul ce m-a mișcat în direcția filologiei. Poezia ține de relația mea cu realitatea: pe măsură ce o explorez, mă explorează. Textele mele apar în momentele de conștientizare a nuanțelor fine ale realității, nuanțe care mă definesc și pe mine ca parte a minunatei lumi în care trăiesc.

– În satul tău natal, Antonești, Ștefan-Vodă, cine ți-a fost profesor de română? Ce poezie vă citea?

Alexei Vakulovski e profesorul meu (Alexei Vakulovski este autorul cărții „În gura foametei” – n.n.). Nu pot vorbi despre el la trecut, pentru că sunt o mulțime de momente pe care le rememorez și din care încă învăț. Datorită lui, am avut și am parte de experiențe incredibile. Alexei Vakulovski ne citea tot felul de poezie la lecții, dar cel mai important e că ne învăța să citim poezie. Ne încuraja să scriem poezie. Și chiar ne publica. Am câteva textulețe (nostime) publicate într-un ziar local, un veac în urmă.

– Când ai descoperit poezia nouăzecistă, douămiistă? Crezi că postmodernismul este depășit?

Am început să descopăr postmodernismul la facultate. Însă cele mai bune cărți le-am citit mai târziu, dintr-o avidă necesitate. Cred că literatura este un fenomen viu, care își caută în permanență formele, oricum le-am numi.

– Care e starea poeziei la Chișinău? Unde sunt locurile care pun în mișcare poezia?

În Chișinău există (cel puțin) o librărie și o bibliotecă ce promovează în mod activ și vizibil poezia. Mulți scriitori de la noi mențin un contact neîntrerupt cu publicul. Apoi, sunt câteva grupuri de tineri care citesc, scriu și respiră poezie. De aceea, pot spune că la Chișinău poezia e la ea acasă.

– Când va apărea volumul tău de debut „efect întârziat”? Cum ți-a venit titlul? Care e problematica poeziilor din acest volum? Spune-mi titlurile câtorva poeme la care ții cel mai mult.

Volumul e în tipar, la București, așteptăm să treacă Prutul! Titlul poate fi înțeles și ca expresie a debutului meu poetic „întârziat”, dar și în alte moduri. Formula e un punct de intersecție al câtorva piste diferite de interpretare. Și problematica variază, uneori chiar în interiorul aceluiași text, în funcție de prismă, de „culoarea ochilor” care citesc. Mi-e greu să spun la care dintre texte țin mai mult, pentru că fiecare e nucleul unui mic univers care trăiește în mine.

– Ce statut au filologii în cea mai săracă țară din Europa?

Ar fi minunat să aibă un statut. Judecând după ce se întâmplă astăzi, filologii sunt un fel de prestatori de servicii, la care, din păcate, se și apelează rar.

– Unde ești angajată? Câți studenți se înscriu la Facultatea de Litere?

Lucrez la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și într-un proiect al Institutului de Filologie „B. P. Hasdeu”. La Filologie vin puțini studenți, pentru că se înțelege din start că finalitatea (cea mai probabilă) e angajarea în domeniul educației, iar pedagogia nu prea atrage tinerii, poate doar cu excepția celor care au rude pedagogi sau a celor care, având ocazia să cunoască profesori de vocație, au fost încurajați să urmeze aceeași cale. Statisticile spun că e lipsă de cadre didactice în domeniul filologiei în R. Moldova, se și implementează strategii de susținere a tinerilor specialiști, cu toate acestea, anume tinerii care ar putea aduce o contribuție enormă în dezvoltarea educației aleg cu totul alte ocupații sau pleacă peste hotare.

– Cu cine dintre marii poeți români ai vrea să stai de vorbă?

Citesc diferite materiale, interviuri, privesc secvențe filmate cu Nichita Stănescu, cu Traian T. Coșovei, Ion Stratan și alții, încercând să-mi dau seama, cine au fost ei ca oameni, cum au gândit și cum au trăit. Nu știu dacă aș vrea să stau de vorbă cu ei, nu m-ar ajuta cu nimic. Mi-ar face plăcere să cunosc (nu doar din cărți și din materiale video) câțiva scriitori contemporani: Herta Muller, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Teodor Dună, Andrei Dosa. Urmează să se întâmple.

– Ce vei face când vei primi volumul în casă și îl vei ține în brațe?

Voi radia. Va fi un moment de mare bucurie. De bucurie cu lacrimi, probabil.

– Îți mulțumesc pentru interviu și inspirație în continuare!