Ispititoarea valută: În buzunarele cui a ajuns remunerația oamenilor de artă?

În toată lumea civilizată dreptul de autor este o categorie patrimonială respectată cu strictețe de cei care utilizează munca oamenilor de creație.

Ținea cont de ea chiar și odiosul regim comunist al Uniunii sovietice. Iar la vreo două decenii de la apariția pe harta Europei a statului Republica Moldova experții din domeniul dreptului de autor consideră remunerația pentru valorificarea proprietății intelectuale valuta forte a secolului XXI.

Și Republica Moldova, firește, este un stat european, dar se poate constata, cu mare regret, că după 25 de ani de la intrarea în vigoare (la 02.03.1995) a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe în acest domeniu se comit cele mai mari și incredibile nelegiuiri. Prima Asociație pentru administrarea pe principii colective a dreptului de autor (AsDAC), întrunea la 31 mai 1999, data Adunării Generale de constituire, titulari de proprietate intelectuală din diverse domenii de creație: literatură, muzică, arte plastice, teatru etc.

Până în 2011, AsDAC activează în regim ascendent

Însă, din cauza unor „băieți șmecheri” care considerau acest domeniu ocină proprie și cale ușoară de căpătuire, AsDAC este înregistrată oficial la Ministerul Justiției abia în martie 2000. Apoi, până în 2011, când intră în vigoare Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe în redacție nouă, AsDAC activează în regim ascendent, mărindu-și numărul de membri până la aproape 3500 de titulari și atingând suma de colectare a remunerației până la 7 mil. de lei (în 2011).

După adoptarea noii Legi s-au găsit, însă, alți „băieți șmecheri” care încep, insistent și metodic, acțiunile de anihilare a AsDAC. Inițial, se încearcă subminarea ei din interior, dar activitatea organizației avea la bază principiul transparenței, era respectat cu strictețe Statutul, deciziile Consiliului erau oficializate atât în publicația proprie, buletinul informativ „Autorul”, cât și la Adunările generale la care participa majoritatea titularilor de drepturi.

Dar, pretextând lupta cu „monopolistul” AsDAC, în 2004 AGEPI susține înregistrarea la Ministerul Justiției a asociației ANCO. Activitatea acesteia, însă, începe abia peste vreo cinci ani, ANCO axându-se doar pe gestionarea drepturilor conexe ale producătorilor de fonograme, segment rămas în afara câmpului de activitate al AsDAC. După modificarea Legii din 2010 mai sunt înregistrate încă două asociații – ANPCI (2011) și ORDA (2012) – ambele pe același segment al domeniului în care activa și AsDAC. Unite de un singur scop, mai având și susținerea tacită a conducerii AGEPI, cele trei asociații reușesc în 2014 să blocheze în mod concertat activitatea AsDAC.

„Planul Barbarosa” al celor trei

Cele trei asociații își încep „planul Barbarosa” prin a pretinde, fiecare în parte, de la AsDAC niște imaginare și exorbitante datorii de zeci și zeci de milioane de lei. Știind că la contul bancar al AsDAC se acumulaseră 5,6 mil. lei remunerație pentru cei aproape 3500 de membri ai asociației și în pofida faptului că banii fuseseră deja distribuiți și urmau doar să ajungă pe cardurile autorilor, setea nebună de a se căpătui fără mari eforturi i-a făcut pe cei de la conducerea ANPCI (președinte Iu. Gheorghiță) și ANCO (director O. Gutium) să apeleze la instanțele de judecată. Deși pretențiile lor față de AsDAC nu au nicio logică și sunt lipsite de cele mai elementare raționamente, magistrații din toate instanțele, fie din ignoranță, fie din alte motive, le acceptă.

Astfel, în 2013, când ANPCI avea 180 de membri, marea lor majoritate continuând să rămână și membri la AsDAC, Iu. Gheorghiță a pretins pentru o perioadă de 1,5 ani ca AsDAC să-i transfere 10.978.271 de lei (aproape 11 mil.!!!), apoi pentru 5 luni ale anului 2012 încă 2.256.821(!) lei și 5.078.603(!) lei pentru 2013, apoi 5.010.000(!) lei pentru 2014 și 4.291.184(!) lei pentru 2015. În total se adună o sumă incredibilă de circa 27 de mil. lei, deși toți știau că la contul bancar al AsDAC exista o sumă de cinci ori mai mică.

Sume supte din deget

În același timp, ANCO s-a dovedit a fi mai „rezonabilă”, pretinzând că AsDAC trebuie să-i achite (pentru un motiv supt din deget, deoarece în lista ei nu avea niciun autor, ci doar producători de fonograme) doar 6.505.484(!) de lei pentru 9 luni ale anului 2013. Cum au fost calculate aceste sume exorbitante numai Iu. Gheorghiță, O. Gutium și Sarsailă știu. Chiar și un elev din clasa a doua ar înțelege că aceste sume sunt supte din deget, numai nu jurații din sistemul judecătoresc al „strălucitului” nostru stat.

În prezent, CSJ de aproape un an amână examinarea dosarului, iar motivul, probabil, ar putea fi doar faptul că cei implicați în acest jaf nu se pot înțelege în privința comisionului. Iar după ce și-au atins scopul și din AsDAC a rămas doar numele, cei doi „băieți șmecheri” s-au hărțuit un timp între ei pentru a-și însuși sediul de pe strada Zelinski al asociației, procurat din banii autorilor, ca în final să-l câștige ANCO.

În timp ce jurații de la prima instanță, de la Curtea de Apel și de la CSJ au admis aceste enormități, iar jurații au pus sechestru pe cele 5,6 mil. de la contul bancar al AsDAC, structura se stat AGEPI, pretextând implicarea asociației în procese de judecată, n-a mai avizat-o pentru a activa în domeniu. Oricât ar părea de paradoxal, această structură de stat, participând la ședințele de judecată în calitate de intervenient accesoriu, a fost constant de partea celor doi afaceriști și ei, firește, au obținut în toate instanțele câștig de cauză.

AGEPI, de partea celor doi afaceriști

În schimb, în tot acest răstimp cele două asociații, susținute de AGEPI atât în instanțe, cât și prin avizarea activității lor, au colectat nestingherite remunerație de autor atât pentru membrii lor, cât și pentru cei de la AsDAC. Pentru ca sumele colectate să nu cadă sub incidența controlului efectuat de AGEPI, în martie 2016 ANCO și ORDA creează structura privată „Centrul de Licențiere și Administrare a Drepturilor” (CLAD) care începe să adune remunerație de autor de la utilizatori pentru ambele asociații. Astfel, administrarea dreptului de autor și a drepturilor conexe ajunge în grațiile unui suspect SRL chiar și după ce în iunie 2019 ORDA este „înghițită” de ANCO prin fuzionare.

Această structură activează și în prezent fără a fi supusă vreunui control, iar semne de nedumerire trezește oricui, numai nu funcționarilor de la AGEPI sau celor de la structurile abilitate ale statului. Mai ales că în 2016 acest CLAD colectează pentru ANCO 3,67 mil. lei care, la rândul ei, mai colectează în mod individual încă 56,9 mii lei, iar pentru acoperirea cheltuielilor de gestionare suportate de CLAD și ANCO se reține din suma de 3,73 mil. lei comision în mărime de 57,57%, adică 2,15 mil. lei. Un asemenea comision este cu totul exagerat în raport cu 27-30% (rareori 35%) ale AsDAC sau până la 20% în majoritatea țărilor europene. Cu acest CLAD se judecă de ceva timp și patronul firmei „Grand Elysée”, dl Sergiu Postică, cel care, în calitatea sa de utilizator de proprietăți intelectuale, a înțeles și a deconspirat șmecheria, refuzând să achite sumele solicitate de CLAD și având certitudinea, ba chiar și dovezi, că banii ajung oriunde, numai nu în buzunarul celor cărora li se cuvine remunerația de autor, adică autorilor, compozitorilor și interpreților.

Eugen Doga: „Oare statul nu ar trebui să se intereseze de această problemă?”

Din actele de control ale AGEPI se vede clar că ANCO a colectat din 2012 până-n 2018 peste 27 de milioane remunerație de autor și a distribuit membrilor săi aproape 8 mil. Informația pentru anii 2019 și 2020 lipsește, dar, luând în considerare faptul că suma colectărilor crește din an în an cu cel puțin 16%, remunerația colectată în acești nouă ani ar atinge suma de 60 de mil. lei. Dacă se mai ține cont și de cheltuielile de administrare, (care la AsDAC nu treceau de 30% din remunerația colectată), ele ar fi trebuit să constituie vreo 9 mil. lei, (din 27 mil.) și circa 21 mil. lei (din 60 mil.).

În această situație, nu e neglijabilă nedumerirea eminentului compozitor Eugen Doga din ultimul număr al publicației „Ziarul de Gardă” din 2020: „Toate apelurile către mai mulți guvernanți, pe parcursul a opt ani, apeluri colective și particulare, nu au dat niciun rezultat, iar problema cu drepturile de autor ale celor peste trei mii de artiști a rămas nerezolvată. Banii acestor autori au ajuns la unele ONG-uri, ori cine știe unde, și milioanele de lei câștigate de către oamenii de creație se așază în buzunarele acestor, nu știu de cine și cum, autorizați „ocrotitori” de drepturi de autor. Oare statul nu ar trebui să se intereseze de această problemă?”.

Ca un ecou la unele reacții pe rețelele de socializare în această chestiune, Laura Urschi, fiica reputatului artist și om de cultură Gheorghe Urschi, precizează: „Și tatăl meu primea onorariile de la AsDAC, dar de vreo șapte ani nici pomină de ceva bani (…). E cert că autorii sunt victimele unor escroci care au furat deja și vor să mai fure milioane de lei, condamnând autorii, interpreții și compozitorii la suferință și foame”.

Marian Stârcea: „În buzunarele cui a ajuns remunerația noastră?”

Și un alt pătimit, compozitorul Marian Stârcea, pe bună dreptate se întreabă: „Unde-s ceilalți bani, vreo 25 de mil. lei, ai autorilor noștri? Doar se știe că toți banii colectați de aceste două asociații – ANCO și ANPCI – aparțin tuturor autorilor din Republica Moldova, și nu doar celor vreo 400 de membri ai lor. În buzunarele cui a ajuns remunerația noastră? Cine ne va recupera banii? Cine va admonesta jurații care au admis asemenea nelegiuiri? Cine să-i pună la punct pe cei doi oameni de afaceri care-și fac mendrele în domeniul dreptului de autor? Avem în acest stat structuri care să oprească acest dezmăț?”.

Dar, într-un asemenea stat ca al nostru, putred de atâta corupție, aceste strigăte în pustiu rămân a fi doar niște întrebări retorice. Deocamdată.

Autor: Nicolae Rusu, membru al Consiliului AsDAC