„Toți avem de învățat din spectacolele-lectură ale Teatrului Național «Mihai Eminescu»”

Interviu cu Mariana Onceanu-Hadârcă, coordonatoare a Atelierului de Dramaturgie al Teatrului Național „Mihai Eminescu”

– Dragă Mariana Onceanu-Hadârcă, felicitări pentru relansarea Atelierului de Dramaturgie al Teatrului Național „Mihai Eminescu” (TNME) din Chișinău. Vorbește-mi, te rog, pentru început, despre perioada fondării atelierului.

În anii 90, actorul și regizorul Mihai Fusu propunea acest format de teatru după o vizită în străinătate. După contactul cu lumea festivalurilor teatrale europene, scriitoarea, criticul de teatru și film, Larisa Turea, a lansat și dezvoltat ideea spectacolelor-lectură în cadrul unui proiect de rezonanță și de durată. Despre care, sunt sigură, ați putea povesti și dumneavoastră, Irina Nechit, multe lucruri interesante, deoarece ați participat și în calitate de dramaturg, și în calitate de coordonator de proiect.

În anul 2020, ne-am propus să relansăm Atelierul de Dramaturgie, acesta fiind un laborator de lucru la textul dramatic, o platformă de discuție despre teatrul contemporan, despre textele și spectacolele așteptate de spectatori. Proiectul este susținut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în cadrul Programului de proiecte culturale desfășurate de organizațiile necomerciale pentru anul 2020, organizat de Fundația „Memoriile artei”, în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Deși a fost orientat spre autori tineri, totuși nu au fost limite de vârstă, singura condiție a fost ca textul să nu fi avut contactul cu publicul în formatul unui spectacol sau film. Textele au fost selectate chiar de regizorii Nelly Cozaru, Luminița Țâcu, Mihai Fusu, Vitalie Drucec. Dar am avut și opinia unui expert din exterior, Alina Chiriac Ivașcu, jurnalistă de la Radio Moldova, membră a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru.

– Ce piese au fost prezentate în cadrul Atelierului de Dramaturgie al TNME, în toamna lui 2020?

Luminița Țâcu, cu o bogată experiență în realizarea spectacolelor-document, și în calitate de autoare de texte, nu doar ca regizoare, a optat pentru un text documentar, „Legați-mă păpușă, că eu mă dezleg!” de Aurelia Borzin, ce aduce în atenție fragmente din lumea oamenilor marcați de suferințe psihice, scris conform regulilor acestui gen de teatru.

Vitalie Drucec a optat pentru „Watch Dogs” de Lucian Băleanu, o piesă-ficțiune, scrisă cu ironie și umor, dar cu un final dramatic neașteptat, despre oameni simpli care încearcă să facă față problemelor sociale și morale din viața de zi cu zi: prietenie, fidelitate, corupție, loialitate față de instituție, față de șefi, față de colegi, solidaritate umană.

Mihai Fusu a realizat un spectacol-lectură după „C. Sunt altfel” de Artiom Oleacu, după „Carmen” de Prosper Mérimée, idee – Dumitru Tanmoşan. Este un text care reclamă intertextualitate și pleacă de la un arhetip literar, dar și de la o idee artistică ce solicită limbaj vizual și corporal. Autorul își imaginează o Carmen la vârsta crepusculului, prinsă între cele două figuri antagonice ale lumii spiritelor: Albul și Negrul. Cred că pe hârtie acest text arată ca un joc rece, cerebral și e meritul regizorului care a văzut cum s-ar putea transforma acest text fiind interpretat de o actriță puternică. Miracolul s-a produs în clipa în care actrița Dina Cocea, o actriță cu aură de legendă, a acceptat să participe la lectură. Textul s-a luminat din interior, a prins viață, a prins forță.

Cel de-al patrulea text, „Basarabie… în lacrimi” de Nina Gonța, este o dramatizare făcută după romanul „Ioana”, scris de aceeași autoare. Romanul este o saga a unei familii basarabene care a trecut prin trei regimuri diferite: țarismul, monarhia română, comunismul. Asupra acestui text s-a oprit Nelly Cozaru, o regizoare cunoscută pentru atașamentul său față de texte provocatoare, tensionate, prezentate într-un limbaj novator. Spectacolul-lectură a depășit cu mult formatul unei lecturi. Deși nu a fost prevăzut buget pentru aceasta, Nelly Cozaru, cu energia care o caracterizează, a mobilizat echipa pentru a realiza și câteva mizanscene, a adunat recuzită, decor, au fost alese costume, actorii au fost machiați, deci a fost, practic, realizat un spectacol. Toată echipa a trecut și printr-o etapă de documentare, au urmărit câteva filme documentare și chiar a fost invitat istoricul Teodor Candu care le-a explicat actorilor unele particularități ale perioadelor istorice. Așadar, s-a depus o muncă imensă pentru realizarea acestui spectacol-lectură. Iar cei care au urmărit spectacolul, fie în sală, fie pe facebook, au remarcat faptul că materialul poate servi drept bază chiar și pentru un scenariu de film-serial.

– Ce rol are atelierul în promovarea dramaturgiei românești contemporane?

Este important să-i îndemnăm pe autori, mai ales pe cei de-acasă, de a se ocupa și de acest gen literar. În al doilea rând, ne-am propus să conectăm direct regizorul și autorul de text în procesul de lucru la un spectacol. Cred că acest lucru ne-a reușit. Toți cei implicați în proiect au avut câte ceva de învățat. De exemplu, Aurelia Borzin, după prima repetiție, a propus modificări la text, după cum s-a exprimat chiar ea „textul rostit, sonorizat, curge altfel, accentele vocale îi dau o altă structură”, deci textul a fost oarecum remodelat. Și în cazul lui Artiom Oleacu, care este actor de meserie și cunoaște domeniul din interior, au fost necesare discuții, precizări, venite din partea regizorului. De altfel, Artiom ne-a mărturisit că lucrează la un nou text, iar Atelierul i-a dat un plus de speranță că merită să investească efort creator și timp în această activitate.

– Care sunt dificultățile cele mai mari în funcționarea Atelierului de Dramaturgie?

E dificilă munca în condiții de criză generate de pandemie, trebuie să ne adaptăm din mers. Este anevoios, deocamdată, și lucrul cu noile tehnologii. Sub aspect psihologic, toți lucrăm sub presiune: eu, în calitate de organizator, am fost mereu foarte îngrijorată ca nu cumva cineva să se contamineze, fie la repetiții, fie în sala de spectacole. Atunci când Mihai Fusu a propus s-o invităm pe Dina Cocea, am avut o strângere de inimă, de frică pentru sănătatea ei. Faptul că a acceptat ne-a ținut pe toți într-o stare de maximă încordare, fiecare zi de lucru am trăit-o ca pe o minune lăsată de Dumnezeu. De fapt, asta e starea în care lucrează tot teatrul. Fiecare zi trăită e ca o minune.

O mare problemă a fost și difuzarea către public prin internet, mai bine zis, calitatea produsului artistic difuzat astfel. Rețelele și platformele care asigură calitatea imaginii, a sunetului și posibilitatea de conectare pentru un public numeros implică costuri mari. Un spectacol necesită măcar două-trei camere de filmat pentru ca produsul video să fie calitativ. Prin urmare, transmisiile video pe pagina de facebook a teatrului au fost o copie palidă a atmosferei din sala de spectacole. Suntem în căutare de soluții pentru a îmbunătăți și această parte.

– Care piesă din cele citite în cadrul Atelierului a avut cel mai mare impact? Câte vizualizări pe internet a avut?

Cele mai multe vizualizări le-a avut spectacolul „Basarabie… în lacrimi” de Nina Gonța, regia Nelly Cozaru, cu 5000 de vizualizări. Aș vrea să subliniez că spectacole-lectură pot fi accesate și astăzi pe pagina de facebook și pe cea de youtube a TNME.

– Care va fi soarta Atelierului de Dramaturgie al TNME în 2021?

S-a încheiat doar prima fază a proiectului. Odată reanimat, Atelierul își va continua activitatea. În timpul apropiat, o să anunțăm următoarele două spectacole. Pregătim, de asemenea, și o masă rotundă pentru oamenii din domeniu, pentru a continua discuțiile pe marginea acestor spectacole-lectură. Sperăm că în anul 2021 vom continua practica spectacolelor-lectură, devenită tradiție.

– Îți mulțumesc pentru interviu și mult succes în continuare!