Igor Cobileanski despre criza cinematografică din Moldova

Igor Cobileanski este un regizor și un scenarist basarabean stabilit la București, autor al peliculelor „La limita de jos a cerului” și „Afacerea Est”, recunoscute la nivel internațional, unul din creatorii serialelor „Umbre” și „Hackerville” produse de HBO. Pentru ultimul a luat în 2019 premiul Grimme la categoria cea mai bună regie. În acest interviu am discutat despre criza din cinematografia moldovenească, problemele cu care se confruntă și despre posibilitățile de resuscitare a acesteia.

• Cinematografia moldovenească trece printr-o perioadă destul de dificilă. Ce se întâmplă de fapt și care sunt motivele acestei stagnări?

Problema este destul de complexă și nu are doar un factor care pune piedici dezvoltării industriei cinematografice. Acum 30 de ani, cinematografia, ca și celelalte ramuri ale culturii, era încă finanțată de stat și, odată cu dispariția lui, a dispărut și modelul sovietic, centralizat, de finanțare a ei.  Din păcate, în vâltoarea transformărilor, nu au fost identificate alte modele de funcționare a cinematografiei și nici mai târziu nu au fost găsite soluții pentru a o revitaliza.
Din păcate, nu am avut vizionari în sistemul cinematografic capabili să genereze idei corelate cu noile realități, care ar fi menținut un nivel minim de producție. A început să se producă tot mai puțin, până s-a ajuns să nu se producă deloc. Cinematografia exista mai degrabă pe hârtie. În sensul în care există un „Moldova Film”, unde nu se întâmplă absolut nimic. Treptat, lumea s-a schimbat, o bună parte dintre oamenii profesioniști ai domeniului au plecat în străinătate, iar alții pur și simplu au îmbătrânit fizic. Între timp, o întreagă industrie a dispărut, 30 de ani nu-s ca și cum am face o pauză de câteva luni pentru că a venit pandemia peste noi. E un timp suficient pentru a modifica din rădăcină, în sens negativ, funcționarea acestui domeniu.

Mai târziu a venit o nouă generație care, din păcate, nu a împrumutat ADN-ul funcționării cinematografiei de la experimentații domeniului și, prin efortul lor de azi, încearcă să o reinventeze. Să nu uităm că cinematografia nu înseamnă doar scenariu, regie și cameră de filmat, ci și zeci de meserii adiacente care completează producția unui film și care în mod trist, dar firesc au dispărut din cauza stagnării.

O altă problemă generată de lipsa de activitate în acești ani este și comunicarea cu colegii din alte țări. Cinematografia este azi un domeniu cosmopolit, ea nu mai funcționează demult în limitele unui stat. Discrepanța între cineaștii moldoveni și cei din străinătate a devenit evidentă și se manifestă atât în subiectele abordate, deseori extrem de locale, lipsite de universalitate sau interes pentru audiența din alte țări, cât și prin maniera frecvent infantilă de a filma, povesti, juca a filmelor moldovenești. Speranța mea este însă că, în timp, lucrurile se vor redresa.

• Cine se face vinovat de criza din cinematografia autohtonă?

Eu nu aș putea să identific pe cineva anume vinovat de distrugerea acestei ramuri. Nu cred că a existat cineva care, în mod conștient, să-și fi dorit distrugerea cinematografiei. Am traversat o perioadă dificilă economic și politic și încă suntem martori ai convalescenței sociale, iar acest fapt nu a putut ocoli producția de film. Am intrat într-un soi de mocirlă din care nu reușim să ieșim, e o stare de fapt.

Am putea însă face pași considerabili spre revitalizarea sau mai bine zis reconstrucția industriei cinematografice renunțând la modelele sovietice pe care statul încearcă să le upgradeze prin intermediul funcționarilor depășiți ca vârstă, mentalitate și raportare la cinematografie, permițând profesioniștilor tineri să injecteze în mecanica domeniului viziuni moderne ale funcționării sistemului cinematografic. Dar nu poți fi contemporan cu Brejnev și face film pentru Cannes 2020.

• Mai este posibilă resuscitarea cinematografiei moldovenești? Cum s-ar putea ieși din această criză?

Da. Aici, în mod tradițional, voi arunca pietre spre autoritățile moldovenești, care ar trebui să găsească soluții certe pentru finanțarea proiectelor cinematografice, așa cum se întâmplă în alte părți. Suntem o țară săracă, știm, dar și extrem de naivă, ca să mă exprim eufemistic. Este de râsul lumii să oferi 20 sau 30 de mii de euro unor proiecte de anvergură internațională și să te mândrești cu acest fapt, atunci când în toată lumea astfel de sume nici nu se iau în considerare, lipsindu-ne de eligibilitatea de a participa la coproducții serioase.

Pentru a face filme competitive, statul ar trebui să gândească strategii clare de finanțare și cooperare între cineaștii din alte țări europene, să genereze sume considerabile pentru producția de film, estimate de mine măcar la 2 mil. euro anual. Pare mult? Nu, dacă am gândi un sistem de finanțare coerent și o lege care să impună cheltuirea acestor bani acasă, făcând atractivă R. Moldova pentru cineaștii din alte țări în cazul unor coproducții.  Și mai e o problemă despre care se tot vorbește, și nu există guvern moldovean care să nu-și dorească să discute formal și politicos despre ea, iar concomitent să dea din umeri și să zică – e greu, nu se poate. Aici mă refer la Fondul Cinematografic care există în toate țările, dar la noi… e greu, nu se poate.

• De ani buni muncești în Romania. Statul român investește mai mult în cinematografie? Producătorii de film au acces la mai multe fonduri? Care este diferența față de Republica Moldova?

Statul român are o lege a cinematografiei care este în continuă actualizare. Și aici sunt probleme, dar sunt și soluții. Spre deosebire de R. Moldova, cineaștii români nu se împacă cu declarații populiste ale diriguitorilor ministeriali și încearcă pe căi diferite să pună presiune pe ei ca aceștia să-și facă treaba. Nici aici nu e ușor, dar, în orice caz, vorbim despre un sistem cinematografic care a evoluat mult în comparație cu cel din R. Moldova. Diferențele sunt foarte mari. La sesiunile de concurs de la CNC Romania, considerate sărace, asistăm de fapt la finanțarea câtorva zeci de proiecte serioase, o bună parte din ele lungmetraje.

• Cum vezi evoluția cinematografiei moldovenești în viitor? Crezi că va fi mai vie, cu mai multe pelicule bune?

Vreau să cred că, în următorii cinci-zece ani, se vor produce pelicule capabile să suporte o competiție internațională serioasă, să ne trezească mândrie. Dar acest lucru se va întâmpla doar dacă sistemul de finanțare și atitudinea autorităților va fi reformatată completamente. Altfel, vom continua să culegem premii și diplome pe la festivaluri de cartier din toată lumea, ne vom mândri și lăuda între noi, dar niciodată de cei din afara tării. Ar fi util să învățăm să gândim critic despre ce facem ca cineaști. Să încetăm să încurajăm proiectele submediocre. Să nu mai raportăm umil la ministere despre succesele de piatiletkă, cuantificând cinematografia prin număr de filme, unele dintre care nici nu ajung să fie văzute de audiență, ci să încurajăm recalibrarea și reformatarea acestei industrii care să dea roade vizibile și competitive, altfel vor mai trece alți 30 de ani și tot cearșaful bunicii ne va sluji drept ecran de proiecție.

Interviu realizat de Sergiu Bejenari

Din arhiva personală a regizorului Igor Cobileanski