Râma albastră

Reportaj de pe Bacul de la Molovata, feribotul care asigură comunicarea cu malul stâng în condiții de pandemie și izolare militară a Tiraspolului

Pe drumul spre Molovata, la 60 de kilometri de Chișinău, străbați mai întâi șoseaua cu gropi spre Dubăsari, unde vezi, foarte rar, câte un autoturism. Acest semn arată că între cele două maluri, în acest punct al Moldovei, nu există nicio legătură comercială sau economică. Circulă doar oameni izolați cu nevoile lor mărunte.  

Ajungând la podul spre Dubăsari, păzit de „pacificatorii” ruși, trebuie să cotești spre Ustia, unde faci cotul Nistrului, pe un drum de circa 25 de kilometri, mai bun decât highway-ul sovietic. Dar și pe această arteră, de asemenea, nu circulă foarte rar decât microbuze spre Chișinău, mașini ale armatei, ale poliției și localnicii cu motocultoarele lor.

Molovata–Molovata Nouă, raionul Dubăsari, este punctul strategic ce face legătura cu cele nouă sate aflate sub jurisdicția Chișinăului. La 6 dimineața, pe malul drept al Nistrului nu sunt decât vreo trei–patru mașini. Lumea nu are mare nevoie să meargă încolo, peste Nistru. Circulația peste apă este asigurată de o navă răblăgită, care împinge o barjă învechită cu o capacitate de vreo treizeci de vehicule.

Rugina și luxul de la Molovata Nouă

Accesul spre bac se efectuează pe o trapă atât de ciuruită și îngustă încât te temi că va crăpa sub greutatea unui autoturism. Orice șofer trebuie să se asigure să nimerească bucata de tablă îngustă, oxidată și încovoiată până la pământ. Se pare că nu a fost schimbată de zeci de ani. În același timp, la câțiva zeci de metri în amonte de locul unde acostează bacul cresc tot felul de pensiuni dotate cu vehicule acvatice pentru agrement.

Un angajat al ambarcațiunii care are grijă să pregătească nava pentru plecare este îmbrăcat într-un maiou în dungi alb negru, ca de marinar, pantaloni sport și încălțat în niște șlapi de cauciuc. Te uiți la el și nu îți dai seama este angajat al unui obiectiv strategic sau un zilier care lucrează pentru mâncare, ca un sclav.

Această ruginitură asigură pe timp de pandemie și izolare militară a Transnistriei, în zilele în care a fost apă în Nistru, bineînțeles, circulația pe cele două maluri ale Nistrului. Bacul circulă pe Nistru doar în condiții de vreme bună, atunci când nu este vânt, ceață, gheață și, evident, când este apă.

Cincisprezece omizi

Totul depinde de Dumnezeu și de nacealnicii Hidrocentralei de la Dubăsari. Trebuie spus că feribotul de la Molovata nu a fost înjghebat acum, spontan, de Chișinău, după starea de urgență instituită de Tiraspol, ci de cel puțin 28 de ani. A circulat și în timpul războiului, spun localnicii.

Altfel spus, de aproape trei decenii, în care s-au perindat, ca un rând de omizi, în fruntea statului nostru debil vreo cincisprezece guverne, în condiții de conflict înghețat, Chișinăul nu numai că nu a construit un pod beteag, dar nu a băgat niciun ban în bacul de importanță vitală, care asigură subzistența locuitorilor din stânga Nistrului rămași încă fideli Republicii Moldova.

Acest amestec de lux al pensiunilor și al ambarcațiunii muribunde, cu angajații săi calici, este dominat de tricolor. Drapelul Republicii Moldova este arborat pe toate obiectivele din zonă, de la butcile reprezentanților statului moldovenesc la pensiunile șmecherilor din zonă.

Chișinăul s-a gândit în cele din urmă   

Se urnește podul plutitor spre malul stâng unde se observă un rând de câteva zeci de mașini. E vorba de localnicii care lucrează la Chișinău, oameni care merg la doctor, să își cumpere de mâncare, merg să își facă acte și pentru alte necesități mărunte, fără de care nu ai cum să trăiești, mai ales în condițiile de izolare impuse de Tiraspol.

Aproape un ceas îi ia acestei râme să parcurgă cei 500–600 de metri ai Nistrului. Pe malul stâng este o aglomerație de epave mărunte. Doi sudori încearcă să readucă la viață carcasa unei nave scufundate sau eșuate, de cel puțin vreo 50 de ani. În plină izolare și blocaj total, Chișinăul s-a scobit în nas și s-a gândit, în cele din urmă, probabil, că mai are nevoie de un mijloc de transport fluvial.

După ce descaleci pe o rampă la fel de învechită și încovoiată, observi în rând pacificatorii transnistreni, ruși și moldoveni, precum și țeava și drapelul rus al unei blindate ascunse după pânza de camuflaj. Drumul prin satele Molovata Nouă și Cocieri este relativ bun, ca între orice sate moldovenești care au fost norocoase și s-au ales cu drumuri asfaltate după defuncta Uniune Sovietică.

Prin aceste localități se observă lucrări izolate, trotuare și pavaje, făcute în mare parte pe banii Uniunii Europene. Începând din 2010–2011, Guvernul de la Chișinău alocă de asemenea câte 15 milioane de lei, circa 7,5 milioane de euro, pentru instituțiile pe care le deține în stânga Nistrului.

Reintegrare în viziunea Guvernului

În cea mai mare parte, banii merg, în urma unor licitații trucate, la firme ale unor oameni de afaceri conectați la guvernarea de la Chișinău. De pildă, SRL Toplider, firma fostului director al Agenției pentru Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (MIEPO), Vitalie Zaharia, a câștigat 42.500.000 de lei în urma contractelor cu statul. Acest bișnițar obscur conduce acum Poșta Moldovei.

Firma lui a apărut ca din pământ după ce Guvernul de la Chișinău a decis să aloce anual câte 15 milioane de lei pentru reintegrare. Așa numesc autoritățile de la Chișinău vopsitul caselor de stat și instalarea becurilor în localitățile din Zona de Securitate. Moldova nu cheltuiește niciun ban pentru interacționarea oamenilor de pe malul drept și a celor de pe malul stâng.

De altminteri, oamenii din Transnistria, inclusiv autoritățile, nu au mare încredere în „moliile” de la Chișinău, vorba unui localnic. Imediat ce au o problemă, în afară de Biroul politici de reintegrare, apelează cu toată încrederea și speranța la Asociația Promo-LEX. Așa se întâmplă de ani buni.

Pândeau mașina cu pâine

Locuitorii satelor Molovata Nouă și Cocieri au adăpostit în această perioadă de pandemie oameni din diferite localități. Între 17 martie și 3 iunie, când a izbucnit un incident major, oamenii s-au aflat într-o izolare absolută.

Localnicii nu au avut acces la asistență medicală, nu au avut produse alimentare, nu au putut să se miște deloc din zonă decât cu bacul răblăgit. Ieșeau la 4 dimineața din casă – gravide și mame cu copii mici – ca să se pună la rând la „râmă”. Dar între 8 și 9 mai nu a mers nici feribotul. Două femei din Cocieri îmi spun că au pândit o mașină cu pâine care mergea spre Dubăsari ca să își cumpere de mâncare.

Acum, din 3 iunie, Tiraspolul le permite celor care au viză de reședință în cele două localități, Molovata Nouă și Cocieri, să meargă la Dubăsari, să își cumpere de mâncare. Ceilalți nu pot să treacă de postul militar instalat între Cocieri și Corjova.