Meserii care se uită! O femeie din Ermoclia țese la război de aproape 50 de ani

Mătușa Parascovia Cotoman din satul Ermoclia, raionul Ștefan-Vodă, se numără printre puținele femei din Republica Moldova care continuă tradiția moștenită din familia sa. De aproape 50 de ani lucrează la un război rămas de la bunica sa. Femeia țese covorașe țărănești după o tehnologie veche pe care a învățat-o de la mama sa.

Când am intrat în casa mătușii Parascovia, am fost întâmpinați cu voie bună și muzică populară. „Lucrez cu muzică, întotdeauna. Cântă zi și noapte”, ne-a spus zâmbind femeia. Din primele secunde când am pășit în casă, am zărit zecile de covorașe întinse pe podea și pe mobilă.

În timp ce admiram podeaua acoperită cu amintiri și tradiții, mătușa Parascovia își îndrepta atent baticul. M-a întrebat dacă-i stă bine fusta și mi-a propus cireșe din grădină, după care m-a invitat în cămara unde țese la război. Am intrat într-o odaie văruită și amenajată cu lucrări create de-a lungul anilor de proprietara casei. Femeia s-a așezat lângă război și a început să-mi povestească despre meseria moștenită de la mama ei.   

„Nu învățam la școală când mama m-a luat lângă ea și mi-a arătat cum să țes la război. De mică am deprins meseria asta. Mama făcea și prosoape tradiționale, și covoare. Din banii câștigați ne încălța și îmbrăca pe toți. Îmi amintesc cum nici nu ajungeam până la masă, dar deja știam cum să țes la război. Primul covoraș l-am țesut singurică la vreo 12 ani”, își amintește mătușa Parascovia.

„Țesutul este o muncă migăloasă, se face doar cu sufletul curat”

Gospodina mi-a povestit cum, prin anii ’60-’70, mama ei organiza șezători în sat. „Mama era meșter popular și făcea șezători acasă, împreună cu alte meșterițe din sat. Fiecare șezătoare era o sărbătoare pentru întreaga familie, dar și restul satului. Mama țesea la război la lumina lămpii. Țesutul este o muncă manuală foarte grea și migăloasă, însă se face doar cu sufletul bun, curat și cu dragoste multă”, subliniază meșterița.

Războiul la care țese mătușa Parascovia are peste 70 de ani. La el au țesut și alte rude ale femeii. „Îl am demult, e vechi. Am primit drept moștenire de la mama instrumentele manuale de țesut și războiul. Țesutul este destul de complicat. La unele lucrări ai nevoie de a doua persoană să te ajute. Folosesc o tehnică mai veche la țesut, dar mai și improvizez. Sunt clienți care vor diferit, culori moderne și deja mai schimb – tehnicile, materialul”, adaugă mătușa Parascovia.

Pe lângă războiul pentru țesut, meșterița are și o urzitoare. „Înainte să țes, trebuie să pornesc urzitul. După aceasta, mai sunt câteva etape și doar după… mă apuc de țesut la război. La cât de lucru este, nici nu am nevoie de „trenajor”, picioarele și mâinile sunt mereu ocupate și antrenate!”, râde mătușa. 

„Unele covorașe tradiționale necesită săptămâni de lucru”

Cea mai mare lucrare a meșteriței din Ermoclia a avut peste cinci metri lungime. „Doamna care l-a comandat a vrut ceva mai modern, culori liniștite. Când l-a văzut, i-a plăcut strașnic de mult. La această lucrare am muncit mai mult de o săptămână, a fost mult de lucru”, spune Parascovia Cotoman.

Materia primă o cumpără din diverse locuri. „Ața o cumpăr din capitală. Îi destul de scumpă. Dar sunt covorașe tradiționale pe care le fac din bucăți de material. Mă duc la piață în raion și caut haine bune și noi, pe care le tai cu foarfecele și le folosesc după asta la țesut. Când aleg hainele, sunt atentă la culori și țesătură, nu toate sunt bune în lucru”, precizează femeia. Pe timp de pandemie, comenzi au fost mai puține. „De când este cu boala aceasta, am început să-mi fac pentru mine. Comenzi nu prea sunt. Toată casa este plină cu țoluri, dar vreau să am și mai multe, sper că până trece pandemia o să mai apară comenzi”, spune mătușa.

Mătușa Parascovia are șase copii. „Am doi băieți, care sunt în sat, dar fetele sunt împrăștiate prin lume. Fiica Olga mă ajută să vând pe internet. Ea găsește clienți, pune prețurile. Eu doar urzesc și țes, restul se lămurește ea”, adaugă femeia.

„Încerc să fac o capică, de rău, de bine, măcar ceva”

Un covoraș costă de la câteva sute de lei și poată ajunge la câteva mii, în funcție de mărime. „Cele mici încep de la 100-200 de lei, care-s pentru baie. Cele mai mari sunt mai scumpe, dar depinde și ce ață vor să folosesc, culorile. Prețuri foarte mari nu le pot pune, dar materia primă este scumpă. Încerc să fac o capică, de rău, de bine, măcar ceva”, zice femeia.

Mătușa din Ermoclia mai spune că tinerii nu sunt interesați să învețe a țese sau a urzi. „Nu prea sunt tineri pe care să-i intereseze ceea ce fac. Am noroc de nepoata Anastasia căreia îi place. Mai vine pe la mine și îi arăt, o interesează. Chiar îi place. Îi țin locul, dacă o să vrea să țese în locul meu”, râde femeia. 

Meșterița a recunoscut că își dorește un muzeu al satului, unde să poată lăsa drept moștenire mai multe lucrări. „I-am propus primarului să facă un muzeu în sat și să le dau niște țoluri, să rămână ca amintire. Sper să facă un muzeu. De-amu o să vedem ce o să facă. Pot doar să trag nădejde”, conchide femeia

Ana Sârbu

Sunt jurnalistă din 2009. Cred că putem schimba lumea doar fiind corecți, echidistanți, toleranți și integri. Scopurile mărețe aparțin oamenilor măreți.