„Să fim recunoscători pentru fiecare zi pe care o trăim”

Interviu cu Ecaterina Ștefan, poetă, farmacistă, Constanța

– Dragă Ecaterina Ștefan, ce ți-a oferit Marea?

Fericirea pe care poezia mi-o promitea, dar care încă nu știam cum arată; sentimentul pe care îl ai când îți atingi sufletul; cel mai imaculat zâmbet; plimbările lungi cu picioarele în apă în mijlocul lunii mai; cele aproximativ 200 de ture de înot cu care mă răsfăț în fiecare vară; cel mai bun băiat de pe planetă; un titlu pentru viitorul meu roman, pe care sper să am ambiția să îl finalizez.

– În Constanța ai obținut o profesie, un loc de trai, tot aici te-ai căsătorit. Ai visat de mică să trăiești într-un oraș de pe malul mării?

Nu mi-am imaginat că mi se va întâmpla așa ceva, dar țin minte, în copilărie, când mă uitam spre exemplu la un film în care un personaj care locuiește într-o țară tropicală, se trezește, mănâncă niște felii de pâine cu unt și apoi se duce la plajă cu prietenii săi, mi se părea că ceva mai luxos de atât nu poate exista. Poate că sufletul meu a atras cumva ceea după ce a tânjit.

– Ai debutat ca poetă, cu numele Ecaterina Bargan, la Chișinău. În 2009, ai publicat volumul „Între noi” și în 2011, cartea „Cântece de la şase”. Ce cărți ai editat, după aceste prime volume, în România?

„Când spui dragoste parcă spui prea mult”, Editura Vinea, București, 2016, e volumul meu preferat din tot ce am publicat până acum. Am mai publicat înainte de cartea asta și un volum de 760 de pagini într-un experiment realizat împreună cu un prieten farmacist, Emil Proșcan, în 2014, la Editura Tipo Moldova, Iași.

– Când ai terminat Facultatea de Farmacie a Universității din Constanța? De câți ani lucrezi farmacistă? Ce prețuiești cel mai mult în această meserie?

Îmi exercit profesia de patru ani. M-am angajat imediat după absolvire. Primul an a fost un coșmar. Ieși din facultate și realizezi că trebuie să o iei de la capăt, că nu ești pregătit pentru ce se întâmplă în teren. Îți ia aproximativ un an ca să te obișnuiești cu acele sute de cutii care îți sunt necunoscute, să îți îmbogățești cunoștințele în privința lor. Să însușești darul conviețuirii cu colegii tăi, prin răbdare și respect. Durează trei ani să capeți toate acele skills-uri pentru care devii indispensabil firmei, să faci mai multe lucruri în același timp, să fii omul de bază care știe despre ce e vorba și care poate rezolva majoritatea problemelor.

Prețuiesc faptul că am posibilitatea să ajut oamenii care îmi acordă încrederea lor alegându-mă adesea chiar înainte de a merge la medic pentru diverse probleme de sănătate. Prețuiesc faptul că este un domeniu în care mereu ai ceva nou de învățat. Prețuiesc colectivul din care fac parte. Colegii se protejează unul pe celălalt, așa cum protejezi de vânt un chibrit aprins; toți se respectă și vorbesc deschis despre diverse probleme și caută soluții împreună.

– Cum ai reacționat când au ajuns în România primii infectați cu Covid-19?

Eram încordată, mi-am spus: „începe”.

– S-au luat la timp măsurile privind izolarea, distanțarea socială? Sloganul „Stai acasă” e respectat bine la Constanța?

Sunt mulțumită de faptul că s-a luat destul de rapid decizia obligativității adeverinței pentru a ieși din casă. Cei care nu iau în serios virusul nu vor ieși de lenea completării adeverinței. Eu așa gândesc. Nu știu ce să zic de respectarea regimului de izolare. Viața mea e farmacia. Îmi pot da seama de cât se respectă regulile după numărul de pacienți care ajung în farmacie pentru necesități minore, după numărul celor care se plimbă să stea de vorbă. Nu sunt mulți, dar se mai găsesc și asemenea persoane. Totuși în ultima vreme sunt tot mai mulți cei care sună la telefon în loc să vină, deci sunt conștienți sau se tem de amenzi.

– În zilele de izolare oamenii citesc mai mult. Unul dintre cele mai frumoase poeme pe care le-am citit eu în perioada aceasta e „Autobuzul”, scris de tine. Mi-au plăcut libertatea, intensitatea, febrilitatea. Ideea visului care se scurge printre degete ca nisipul e foarte puternică. Mizezi pe acest poem în pregătirea unei viitoare cărți?

Poezia pentru mine e ca un înger care te vizitează doar când vrea el, un înger care se așază pe umărul tău sau îți cuprinde inima. Nu poți să-i dictezi unui înger când să te viziteze. Acel poem a fost un dar. Nu știu câte daruri mi se vor oferi și dacă vor fi suficiente cât să umplu o carte. Înainte credeam în poezia scrisă la rece și o scriam. Acum nu mai pot și nici nu mai cred că merită efortul. Nu cred în a scrie de dragul de a scrie. Cred în a scrie pentru că ceva urgent, indispensabil de transmis prin vers, îți traversează sufletul. Așa am scris „Când spui dragoste parcă spui prea mult”. Versuri care te trezesc la miezul nopții pentru că trebuie să le scrii. Dar îmi place să trăiesc și în afara unei asemenea angoase. Să înot, să mă joc cu cățelul și chiar ceea ce disprețuiesc mulți intelectuali: să citesc cărți de dezvoltare personală. Nu exclud posibilitatea că voi mai publica poezie, dar în același timp nu am nici garanția că mă vor vizita atâția îngeri. Pe mine mă vizitează un înger, doi sau trei pe an. Alții sunt mai norocoși.

– Descrie-mi, te rog, o zi de lucru a ta în prezent.

Fix acum muncim doi oameni pe tură de la 8 la 17:30. Sunt singurul farmacist de pe tură, motiv pentru care sunt responsabilă pentru tot ce se întâmplă în farmacie. Ceilalți colegi sunt în șomaj tehnic. Facem asta prin rotație, ca să ne expunem cât mai puțin riscului îmbolnăvirii. O inițiativă excelentă, dar sunt foarte stresante cele patru zile de muncă în noul ritm. Eu lucrez într-unul dintre cele mai mari lanțuri farmaceutice din România, unde și volumul de muncă este mare. În prima zi a lui aprilie, când a început noul program, am făcut o listă de 20 de lucruri pe care trebuia să le fac în ziua următoare. Se adunaseră atât de multe mărunțișuri în mintea mea încât mă temeam că voi uita ceva. M-am trezit excesiv de matinal. N-am reușit să dorm suficient din cauza stresului. Mi-a crescut irascibilitatea. În fiecare zi apar legi noi care influențează activitatea farmaceutică. Am început să prescriem și rețete electronice. Ca medicii de familie să stea acasă, noi și pacienții avem de completat o grămadă de hârțogăraie în plus. Mai trebuie să dezinfectăm cu regularitate farmacia, plus multe-multe altele. Trebuie să fii Făt-Frumos ca să le faci pe toate.

– Faptul că în Constanța a apărut un focar de Covid, într-un spital, scoate la iveală niște lacune ale sistemului medical în întregime?

Sistemul medical român are multe lacune. Se știa de ele și cei din medicină s-au resemnat cu această idee, dar acum se vede rana largă, deschisă. Se văd șuruburile putrezite. Se vede neputința și necesitatea investiției prioritare în sănătate.

– Și în R. Moldova cele mai mari focare de infecție sunt spitalele. Ce le recomanzi părinților tăi din Chișinău când vorbești cu ei?

Tatăl meu a murit acum doi ani. Mama mea e în Germania, la sora mea, într-un sat izolat, într-o casă largă care are curte. Îi spun: ești în cel mai bun loc. Dacă tatăl meu ar fi fost în viață și părinții mei s-ar fi aflat în Chișinău, le-aș fi spus să nu se teamă. Să stea acasă cât mai mult. Să iasă doar când este indispensabil. Să-și caute activități plăcute, să nu se uite la știri mai mult de cinci minute pe zi și să nu uite că Dumnezeu este pe primul loc.

– Ce metode sunt bune pentru a ne păstra calmul?

Meditația de relaxare. Să nu ne uităm la știri. Să ne comportăm ca într-o binecuvântată vacanță. Să îmbrățișăm pozitivitatea cu orice preț. Să fim recunoscători pentru fiecare zi pe care o trăim și pentru toate acele lucruri bune din viața noastră. Să ne umplem gândurile cu Dumnezeu, ceea ce ne va dărui sănătate și liniște. Pot fi salvatoare gânduri ca: „Toate le pot întru Isus Hristos, cel care mă întărește”, „Mă aștept la ce e mai bun și cu ajutorul lui Dumnezeu voi obține tot ce este mai bun”, „Dumnezeu îmi umple mintea cu pace, curaj și siguranță calmă. Dumnezeu mă ferește de toate relele. Dumnezeu mă îndrumă și mă ajută să iau deciziile corecte. Dumnezeu mă va ajuta să ies la liman”. Trebuie să ne schimbăm gândurile la nivel global și să producem schimbări majore, să facem răul să dispară ca aburul.

– Îți mulțumesc pentru interviu, Ecaterina, sănătate multă îți doresc! 

Interviu de Irina Nechit