(VIDEO) Olecuțică „vânătorul” Igor Dodon împușcă mistreți încuiați fără scăpare într-un țarc

2440
1

Ex-președintele Igor Dodon, lider al PSRM, apare într-o înregistrare video realizată la o partidă de vânătoare, unde omoară fără milă, de la mică distanță, niște mistreți încuiați într-un țarc, de unde nu au nicio posibilitate să fugă. Dotat cu o armă modernă, cu lunetă, fostul șef al statului trage în animalele neajutorate, schimbând în același timp replici cu alte persoane aflate la fața locului.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Înregistrarea a apărut pe rețelele de socializare după ce Renato Usatîi, liderul blocului electoral care-i poartă numele, a declarat în ajun că Dodon a participat la această „vânătoare” în timp ce era în funcția de președinte al R.Moldova.

Cel mai probabil, asta s-ar fi întâmplat în 2019, la reședința de la Condrița.

Amintim că, puțin timp în urmă, pe rețelele de socializare a fost distribuită o poză de la o altă vânătoare, în care Dodon se laudă cu un alt „trofeu” – un zimbru, simbol al Moldovei, pe care nu se știe însă unde l-ar fi împușcat, în R.Moldova sau în Belarus.

PSRM a venit atunci cu o reacție, declarând că poza ar fi un fake, montat în Photoshop.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE

1 COMENTARIU