Indemnizații unice de 10.000 de lei și alocații majorate pentru toți veteranii de război și familiile acestora

388
0

Executivul a decis majorarea îndemnizațiilor și alocațiilor oferite pentru cei care au participat în conflicte militare sau lichidarea unor catastrofe tehnogene. Astfel, participanții celui de-al Doilea Război Mondial vor primi alocații lunare majorate cu 500 de lei, ceea ce va constitui circa 2050 de lei.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În același timp, aceștia vor beneficia de o îndemnizație unică de câte 10.000 de lei, iar de 5000 de lei vor beneficia persoanele antrenate la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul mai prevede că victimele acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, ale acțiunilor de luptă pe teritoriul altor state sau ale acțiunilor de luptă pe timp de pace vor beneficia de alocații lunare majorate de la 1625 la 1850 de lei, în funcție de gradul de dizabilitate.

Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl vor beneficia de alocații cu 250 de lei mai mari decât în prezent  în valoare de până la 1600 de lei.

Totodată, soțiile participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, ale persoanelor decedate în război sau care au rămas cu dizabilități vor primi 1000 de lei, față de  750 de lei pe lună, cum este în prezent.

În total, pentru ajutorul material anual au fost alocate mijloace financiare de peste 9,9 milioane de lei, iar pentru majorarea cuantumului alocațiilor lunare de stat pentru veteranii de război – 82 milioane de lei.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE