Val Butnaru: „Tangoul este un gând trist care dansează”

540
0

Recent, la Bibloteca Municipală  „B. P. Hasdeu” a avut loc un eveniment cu genericul „Noua Odisee a migrării în dramaturgia basarabeană” din cadrul proiectului cultural „Scriitorii pentru capitală, capitala pentru scriitori”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova în parteneriat cu Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a Consililui municipal Chișinău – conferință tematică susținută de istoricul și criticul literar, doctor habilitat, profesor universitar, Elena Prus.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul conferinței a fost abordat fenomenul migrării prin prisma textelor reprezentative ale dramaturgilor din Republica Moldova: „Oameni ai nimănui” de Dumitru Crudu, „Avant de mourir” de Val Butnaru, „În container” de Constantin Cheianu, „A șaptea Kafana” de Nicoleta Esinencu. 

„Migrează persoanele, ideile, frontierele…”

Scriitorul Ivan Pilchin, organizator și moderator, a menționat că evenimentul este cu totul special dat fiind că el încheie un întreg șir de conferințe, mese rotunde, lecturi care au avut loc pe parcursul întregului an în cadrul mai multor filiale ale Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, întâlniri care s-au desfășurat cu participarea elevilor, studenților, profesorilor, artiștilor și, bineînțeles, a scriitorilor care „au venit cu ce au ei mai scump, cu cărțile lor”.

Elena Prus a vorbit despre interesul pe care îl manifestă publicul din Occident față de fenomenul migrației, despre migrarea persoanelor, ideilor și chiar a frontierelor. „Aș vrea să vă spun că această temă mi-a propus-o Universitatea „Sorbona”, când am fost invitată cu un șir de prelegeri unde mi s-au solicitat subiecte de la noi. Aceasta s-a întâmplat cu zece ani în urmă. Mulți nu știau atunci unde se află Moldova, trebuia să le arăt pe hartă unde ne aflăm.

Migrația, evident, destabilizează țara. Pleacă forța de muncă, pleacă persoane foarte pregătite, inclusiv scriitori, artiști, doctori, ingineri. Este un proces continuu, pentru că toată omenirea a migrat și migrează: din Europa oamenii pleacă în Statele Unite, din Statele Unite – în Australia, din Australia –  în Europa… Cifrele celor care pleacă de la noi sunt însă îngrijorătoare. Acest lucru se simte acut la nivel de comunitate, de instituție etc. Este adevărat, până la urmă, că migrația ține de libertatea mișcării persoanelor, precum este adevărat și faptul că imigranții trăiesc uneori la limita condițiilor de existență.

Emigrantul a devenit personajul artistic principal al secolului XX, el fiind o persoană fără de patrie, iar imigrantul o persoană în căutare de patrie. Emigrantul este situat între două țări, între două culturi. Identitatea emigrantului de foarte multe ori devine foarte fragilă, el aflându-se într-un fel de anonimat”, a opinat Elena Prus.

„Depopulare care nu s-a întâmplat nici la foame”

În continuare Elena Prus a prezentat succint piesa fiecărui autor în parte. „Nimeni nu mai vrea să rămână în țara asta. Am putea ajunge la o țară fără locuitori”, citim la Dumitru Crudu, „Ați plecat fără să priviți înapoi. Și noi? Pe noi cui ne-ați lăsat?” la Val Butnaru.

Dezmembrarea familiei tradiționale, faptul că uneori cei plecați nu pot ajunge nici la înmormântarea celor apropiați, înstrăinarea totală, pe de o parte, pe de altă parte, aici, acasă, atâtea și atâta localități unde au rămas numai bătrânii, depopulare care nu s-a întâmplat nici la foame, copii abandonați, destabilizare etc.

Imaginea containerului în care pleci în alt spațiu și unde respiri printr-un tub, prezentată de Constantin Cheianu, conține elemente din teatrul absurdului. Acest container poate simboliza Moldova însăși, o țară care nu se știe încotro merge.

Bărbații devin lași, femeile se adaptează, este o idee pe care o desprindem din piesa Nicoletei Esinencu.

O existență sumbră, lipsită de perspectivă a personajului vedem în piesa lui Val Butnaru. Parisul devine orașul viselor deșarte, spațiu în care se ajunge și se moare, cum se întâmplă cu fiica personajului principal, Ovidiu. Ceea ce rămâne constant este numai mizeria. Ea urmărește personajul principal și în țara unde a ajuns. Pentru închirierea unui subsol plătește o groază de bani, fapt care îl face să încerce o tentativă de suicid. Tangoul este un gând trist care dansează, afirmă Val Butnaru în piesa sa.

Toate piesele conțin un strigăt, strigătul unei țări disperate. Este pusă problema condiției umane, a ceea ce pierdem sau câștigăm dezrădăcinându-ne, problema vulnerabilității și a singurătății. Problema intelectualului, de asemenea, este prezentă, iar acesta, ca oricare alt migrant, poate să evolueze sau să involueze. O problemă aparte este și cea a scriitorilor migranți, mulți dintre care, până la urmă, se integrează.

„Toți pleacă, plec și eu”

Spre finalul discursului său, Elena Prus a ținut să adreseze lui Val Butnaru și lui Dumitru Crudu, prezenți la eveniment, două întrebări:

Dacă ați scrie astăzi aceste piese, ele ar fi la fel sau ar conține altceva?

Ați mai scrie azi o piesă despre migrație?

„A scrie despre o problemă importantă a unei societăți ține de datoria unui scriitor. Scriitorul vibrează, trebuie să vibreze la problemele societății. Convingerea mea este că pe scena unui teatru, pe pagina unui roman, a unei piese se consumă un act artistic, nu unul beletristic.

Dacă aș scrie acum o piesă despre migrație? Cred că nu. Pentru că nu înțeleg, cum nu înțelegeam nici cu 20 de ani în urmă de ce trebuie numaidecât să pleci. Deși atunci era explicabil: banditismul, raketul, datoriile imense. Acuma lumea pleacă, pentru că a început să fie o modă. Toți pleacă, plec și eu. Tinerii nu mai sunt chiar atât de nemulțumiți de nivelul de trai, ei vor… confort spiritual.

Exodul continuă. Este o temă a literaturii de când există ea. Dar exodul de astăzi, din păcate, nu se mai termină. Cât de puțini trebuie să rămânem aici, pentru ca cei plecați să-și dea seama de tragismul situației și să se mai întoarcă?!”, s-a întrebat Val Butnaru. 

„Multe lucruri nu mai sunt cum au fost”

Mihai Fusu, actor și regizor, a vorbit despre teatrul documentar, care a acoperit la început un gol, deoarece „literatura rămânea în urma evenimentelor”. „Viața mergea înainte, iar literatura rămânea în urmă. A fost nevoie de teatrul documentar, care este un teatru aparte și nu trebuie pus la un loc cu toate celelalte.

Referitor la migrare, vă pot spune că orice om ar avea nevoie de o călătorie inițiatică, pentru că numai plecând altundeva te poți descoperi pe tine. Unii au șansa să călătorească și să se întoarcă înapoi, înțelegând care este misiunea lor în propria țară. Emigrarea este inevitabilă.

Ferice de țările în care se vine, nu și de cele din care se pleacă. Deja nu mai pleacă persoane ca cele din piese: clandestin, cu dormitul sub pod etc. Astăzi tinerii pleacă la studii. Poate și de aceea că nu li se oferă aici studii de calitate. Clasa politică, guvernarea ar trebui să propună un proiect, pentru ca țara să devină atrăgătoare.

Multe lucruri nu mai sunt cum au fost. Timp de zece ani situația s-a schimbat radical. Dar migrarea continuă.

„Din păcate, cei mai nefericiți sunt copiii uitați, abandonați, fără părinți…”

„După ce am scris piesa „Oameni ai nimănui”, a plecat și sora mea, ca să urmeze, într-un fel, destinul personajelor din carte.

În textul meu am urmărit să văd relațiile dintre oamenii care au plecat. Din păcate, cei mai nefericiți sunt copiii uitați, abandonați, fără părinți, copii care, mai crescând, ar putea să plece și ei.

Cred că aceste texte și-au depășit tema pe care au abordat-o. Ele interesează mai mult pentru problema pusă: cum își schimbă oamenii viața, cum se transformă ei înșiși, cum devin, în cele din urmă, artizani ai propriului destin”, a ținut să menționeze Dumitru Crudu.

„Personaje la limita supraviețuirii”

„Atâta timp cât există această problemă a exodului basarabenilor, literații vor avea material pentru scris. Scriitorii nu rezolvă însă problema, ei doar o pun și după asta ar trebui să se găsească soluții.

Elena Prus a spus că există și scriitori migranți. Întâmplarea a făcut să fiu martor la lansarea unei asemenea piese, semnată de poetul Iurie Bojoncă, stabilit în Italia. Piesa „Spitalul cu îngeri” se bazează pe un roman scris inițial de același autor și conține tocmai 34 de personaje, dintre care nouă meșteri mari, calfe și zidari cu Manole zece care îi întrece, trei personaje rara avis – Ochiul, Singurătatea, Inspirația.

Protagoniștii piesei, Manole și Ana, își împletesc destinele în cruda realitate a continentului european. La limita supraviețuirii, aceștea ajung în Italia. Tot ce se întâmplă cu ei depășește limita ficțiunii artistice. Calvarul Anei, fostă profesoară acasă, dar ajunsă îngrijitoare a unei bătrâne la Padova, toate chinurile prin care a trecut culminează cu internarea ei în spitalul de psihiatrie din Chișinău. Alte personaje care apar aici, medicul-șef, polițistul, supraveghetorul și alții, reprezintă deja realitatea noastră, a unui sistem de care a și fugit atâta lume”, a consemnat scriitorul Nicolae Rusu.

La finalul acestei discuții interesante, pe lângă multiplele probleme abordate, a ieșit în evidență o problemă mai puțin discutată până în prezent, cea a migranților străini în Republica Moldova, aflată într-o fază incipientă. Este o temă încă neexplorată de dramaturgii noștri și ar putea fi tratată în contextul globalizării, cosmopolitizării și hibridizării, procese inevitabile care au loc și transformă radical lumea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE