Ajutor la contor// Guvernul a stabilit plafoanele maxime și prețurile compensate la energie pentru perioada noiembrie 2023 – martie 2024

452
0

Guvernul a aprobat astăzi, 22 noiembrie, volumele maxime și prețurile compensate la energie pentru consumatorii casnici, aplicate în perioada noiembrie 2023 – martie 2024. Există 7 categorii de vulnerabilitate pentru sezonul rece 2023-2024: extremă, foarte ridicată, ridicată, medie, scăzută, primară și fără vulnerabilitate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, în cazul gazelor naturale, va fi compensat de către stat tariful pentru primii 180 m3/lună, sau până într-un plafon de 90 m3/lună pentru gospodăriile care au stabilit dreptul la compensația monetară (APRA), pentru a asigura următoarele prețuri garantate:

Categoria de vulnerabilitate energetică Prețul achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă 12 lei/m3 *
Foarte ridicată 12,2 lei/m3*
Ridicată 12,4 lei/m3
Medie 12,6 lei/m3
Scăzută 17 lei/m3
Primară Preț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)
Fără vulnerabilitate Preț reglementat/prețul furnizorului (18,07 lei/m3)

Energia termică va fi compensată până într-un plafon de 1,3 GCal/lună, sau până într-un plafon de 0,9 GCal/lună pentru gospodăriile care au stabilit dreptul la compensația monetară, pentru a asigura următoarele prețuri garantate:

Categoria de vulnerabilitate energetică Tarif achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă 1450 lei / GCal*
Foarte ridicată 1475 lei / GCal*
Ridicată 1500 lei / GCal
Medie 1525 lei / GCal
Scăzută 2100 lei / GCal
Primară 2900 lei / GCal
Fără vulnerabilitate Tarif reglementat (3457 lei/Gcal – Termoelectrica)

Compensația pentru energia electrică va fi acordă pentru un volum maxim consumat de 1 500 kWh pe lună sau de 750 kWh/lună în cazul beneficiarilor de compensații sub formă de plată monetară lunară, pentru consumatorii casnici care întrunesc cumulativ următoarele condiții:

  1.     energia electrică reprezintă principala sursă de încălzire pe perioada rece a anului, conform cererii depuse;
  2.     consumatorii casnici au înregistrat un consum mediu lunar de energie electrică de cel puțin 250 kWh/lună în perioada rece precedentă;
  3.     consumatorii casnici nu sunt conectați la furnizarea centralizată de energie termică sau au înregistrat un consum mediu lunar de energie termică mai mic de 0,3 Gcal/lună în perioada rece precedentă;
  4.     consumatorii casnici au înregistrat un consum la gazele naturale mai mic de 50 m3 pe lună în perioada rece precedentă.
Categoria de vulnerabilitate energetică Prețul achitat în limita plafonului (2023-2024)
Extremă 1,54 kWh / kWh
Foarte ridicată 1,74 kWh / kWh
Ridicată 1,94 kWh / kWh
Medie 2,14 kWh / kWh
Scăzută 2,34 kWh / kWh
Primară 2,54 kWh / kWh
Fără vulnerabilitate Preț reglementat (2,39 lei/kWh – Premier Energy

2,88 lei/kWh – FEE Nord)

Modul în care au fost ajutate categoriile de vulnerabilitate, volumele și prețurile compensate va asigura că pe de o parte suportul pentru gospodăriile cu venituri mici este mai țintit dar și că aproximativ 80% din gospodăriile beneficiare de compensații vor achita un preț al energiei compensat similar cu cel din anul trecut.

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică va fi efectuată automat de către sistemul informațional, începând cu data 26 noiembrie curent, conform criteriilor aprobate de Guvern. Cetățenii vor putea vizualiza categoria atribuită în cabinetul personal, în primele zile ale lunii decembrie. Categoria de vulnerabilitate energetică se va stabili în baza raportului exprimat în % dintre cheltuielile  pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea sursei de energie.

Până în prezent, au fost depuse 635 000 cereri pe platforma compensatii.gov.md. Cetățenii mai au timp să depună cererea online până pe 25 noiembrie curent, pentru a beneficia de compensații inclusiv pentru luna noiembrie. Cererea va putea fi depusă și după 25 noiembrie, însă compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Persoanele care nu dispun de echipament tehnic sau abilitățile necesare pentru înregistrare individuală se pot adresa la asistentul social sau la bibliotecarii din localitate. Suplimentar, specialiștii din cadrul centrelor unificate de prestare a serviciilor publice (CUPS) din localitățile rurale din țară sunt gata să ofere suport tuturor persoanelor, pentru depunerea cererii online.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE