În cadrul Cancelariei de Stat va fi creat Biroului pentru Integrare Europeană

363
0

Eforturile Guvernului în realizarea agendei de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană vor fi amplificate prin crearea, în cadrul Cancelariei de Stat, a Biroului pentru integrare europeană.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. Înființarea biroului confirmă angajamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova și reprezintă o etapă importantă în pregătirea țării noastre pentru demararea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană.

Biroul va fi condus de către viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene și va gestiona procesul de aderare pe plan intern, inclusiv coordonarea alinierii legislației naționale la aquisul comunitar.

De asemenea, angajații biroului vor asigura o comunicare eficientă despre Uniunea Europeană și beneficiile aderării la UE.

Tot astăzi, a fost aprobată și noua structură organizatorică a Cancelariei de Stat. Instituția va prelua mai multe sarcini noi, în diferite domenii, dar și rolul de coordonator național al asistenței tehnice și financiare externe a Republicii Moldova. Modificările propuse urmează să eficientizeze activitatea Cancelariei de Stat și să consolideze rolul acesteia de „Centru al Guvernului”.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE