Ai noștri în lume// Ecaterina Meaun: „Irlanda este țara în care am simțit că nu sunt singură”

A avut de toate în Republica Moldova – casă, masă, mașină, recunoaștere profesională și venit decent,  motivul plecării nefiind o necesitate materială. Și-a dorit o dezvoltare a carierei în achiziția publică europeană și cunoașterea limbii engleze la nivel academic. Ecaterina a emigrat la vârsta de 45 de ani, având un copil student în Olanda și altul minor, care a mers cu ea în Irlanda.

Susține că primii doi ani de surpaviețuire sunt ca un examen de viață și dacă treci de acești ani, și conștientizezi aspectele integrării, atunci începi să prinzi rădăcini în țara-gazdă. Greutățile în Irlanda le-a trecut pentru că a fost susținută de statul irlandez. A reușit să se integreze și se simte bine în Irlanda. De doi ani este manager pe achiziții publice și contracte la o întreprindere de stat din Irlanda din domeniul educației superioare. Întreprinderea cumpără soluții IT pentru universitățile tehnice din Irlanda. Are un plan de dezvoltare și ascensiune pentru cariera sa pentru următorii cinci ani.  Și-a propus să treacă prin două exerciții academice – un master și un doctorat în domeniul achiziției publice. Își dorește să activeze în domeniul academic, predând achiziția publică și, în mod special, drepturile omului în achiziția publică. 

• Dragă Ecaterina, mulți dintre conaționali susțin întotdeauna că în Europa e bine, dar e mai bine acasă. Unii nu se pot integra în statul în care au decis să plece și revin. Ție cum ți-a reușit să te integrezi în societatea irlandeză? De cât timp ai avut nevoie și cum ai reușit?

Punctul de pornire este conștientizarea și cunoașterea aspectelor integrării într-o nouă cultură. Dacă acestea nu sunt conștientizate, atunci intri în conflict cultural cu țara-gazdă. Autorul Peter Drucker a spus „Cultura mănâncă strategia la dejun”. El s-a referit la cultura organizațională, iar eu asociez citatul lui cu integrarea culturală într-o nouă țară – poți fi un super specialist, dar cultura „te va mânca la dejun”, altfel spus, mediul cultural din noua ta țară te va respinge, dacă nu te adaptezi. Eu am conștientizat necesitatea studierii subiectului integrarii, ceea ce fac încontinuu timp de aproape cinci ani de emigrare. Sunt fascinată să descopăr diferențele culturale și adaptabilitate a stilului de comunicare. Lucrurile acestea nu se întâmplă peste noapte, ci necesită efort și perseverență continuă.

• De ce ai plecat în Irlanda? Și de ce ai decis dintr-o multitudine de state europene dezvoltate, 27, să emigrezi în Irlanda?

De ce am ales Irlanda pentru emigrare?

Am făcut o analiză din perspectiva cunoașterii limbii. Eu am plecat ferm intenționată să activez în domeniul achizițiilor publice, iar pentru aceasta cunoașterea limbii oficiale a țarii este imperativă. Unica limbă străina pe care o cunoșteam era engleza, la un nivel mediu, iar în forma scrisă mă descurcam integral cu sarcinile achizițiilor publice. Ca opțiuni pentru emigrare erau Irlanda și Marea Britanie, iar Marea Britanie se afla în proces de Brexit. În calitate de cetățean român am toate drepturile de ședere și muncă în Irlanda, ceea ce a justificat alegerea mea de emigrare în Irlanda.

De ce am plecat?

Mi-am dorit o dezvoltare a carierei în achiziția publică europeană și studierea limbii engleze la nivel academic. Totuși, am conștientizat ulterior că dorința mea mai veche de a emigra nu a fost corelată cu circumstanțele mele de la momentul emigrarii. A fost mai degrabă un spirit de aventură, decât o necesitate materială. Am avut de toate în Republica Moldova – casă, masă, mașină, recunoaștere profesională și venit decent pentru a duce o viață liniștită, alaturi de mama, rude și prieteni. La momentul emigrarii aveam 45 de ani și o recunoaștere profesională înaltă în Republica Moldova. În momentul emigrării, pierzi recunoașterea profesională și ai mult de muncit pentru a dobândi o nouă recunoaștere profesională în noua țară, iar vârsta nu este un amic în acest traseu, în carieră. Sunt și alte aspecte ale emigrării după o anumită vârstă, inclusiv înscrierea într-un program de pensie privată pentru a-ți asigura o pensie bună. În Irlanda eu am conștientizat importanța planificării pensiei de când ești tânăr pentru a avea o pensionare frumoasă. Nu zic bătrânețe, pentru că aici pensionarii nu sunt bătrâni, ci oamenti liberi de serviciu, cu copiii deja mari și care își trăiesc viața din plin, iar bătrân începi să fii de la 80 de ani.

Revenind la întrebarea „De ce?”, acum când cineva îmi împărtășește gândurile de emigrare, eu întreb „De ce vor să emigreze?”. Răspunsul „pentru un viitor mai bun” este foarte general și nu definește motivația acestei schimbări. Dacă ai un răspuns sigur la întrebarea „De ce?”, atunci poți să te pornești pe calea emigrării. Informarea adecvată și planificarea emigrării poate diminua multe probleme prin care trec emigranții în primii doi ani.

• Ce ai muncit la început și ce faci acum?

Actualmente muncesc în domeniul achizițiilor publice, domeniu în care am activat și în Republica Moldova până la emigrare. De doi ani sunt manager pe achiziții publice și contracte la o întreprindere de stat din Irlanda din domeniul universitar. Întreprinderea desfășoară o activitate de achiziție centralizată de soluții IT pentru universitățile tehnice din Irlanda.

• De cât timp ai avut nevoie ca să înveți limba engleză, să te încadrezi într-un serviciu calificat, într-o funcție în care lucrezi în prezent?

Timp de aproape cinci ani în Irlanda am progresat mult în cunoașterea limbii engleze. Conform opiniei specialiștilor în domeniu, pentru cunoașterea unei limbi străine la un nivel academic este nevoie de vreo șapte ani. Astfel, planific să mă încadrez în acest termen pentru a avea nivelul de engleză dorit.

În privința primului job, din fericire, acesta a fost direct în domenul achizițiilor publice. Eu am investit propriile resurse financire pentru a-mi asigura o jumătate de an cheltuielile de trai și a investi în dezvoltarea mea. M-am înscris la un curs de achiziție publică imediat a doua zi, când am ajuns în Irlanda. Pe 13 februarie 2019 am aterizat în Irlanda, iar pe 14 februarie am început cursul. Următorul curs începea în septembrie și eu nu voiam să pierd jumătate de an. Mergeam la curs o dată pe săptămână, iar restul era studiere individuală pe o platformă online. În clasă aveam dificultate cu comunicarea verbală, dar n-am lipsit nicio oră, înțelegând că doar în mediul lingvistic nativ voi învăța limba. Ulterior, un coleg de la cursul respectiv m-a contactat și mi-a propus să mă alătur echipei sale la Maternitatea Rotunda din Dublin. Am stabilit o întâlnire, unde eu m-am prezentat pregătită pentru această instituție, dar și cu propriul portofoliu. După discuție, el mi-a spus că eu sunt unul dintre cei mai buni specialiști de achiziții publice din Irlanda, dar trebuie să învăț engleza la un nivel corespunzător. I-am simțit respectul pentru personalitatea mea și abilitățile mele profesionale, și, în același timp, i-am simțit empatia pentru situația mea de emigrant la început de cale. Este uimitor cum un străin poate să-ți întindă o mână caldă și să te facă să simți că nu ești singur în acea lume nouă. La început mi-a oferit un contract de muncă pe un termen de trei luni, cu solicitarea să le fac o analiză a achizițiilor. Nu făcusem niciodată o astfel de analiză, dar m-am descurcat. Ulterior, în baza raportului creat de mine, consiliul de administrare al instituției a aprobat restructurarea departamentului de achiziție cu crearea de noi poziții de achiziții. A fost un succes, care mi-a garantat recomandări de la ei de fiecare dată când i-a contactat cineva în privința mea. Mi-am creat și alte relații bune pe parcurs, care m-au recomandat foarte frumos de fiecare dată când au fost solicitați. Când aproape să se încheie cele trei luni de muncă, a murit mama. Nu știu exact motivul, dar atunci când eram acasă, la înmormântarea mamei, mi-au trimis un email cu mesajul că îmi prelungesc contractul de muncă cu încă trei luni. Poate a fost empatie, poate chiar au avut nevoie de serviciile mele, nu știu. Deși salariul oferit era de 60% din salariul pentru o poziție similară, acesta nu era primordial la moment, având propriile rezerve care să-mi acopere diferențele pentru cheltuielile de viață. În schimb, eu am abordat-o ca o oportunitate de intrare în sistemul de achiziție irlandez, ca o etapă pentru oportunitățile mele viitoare. După cele șase luni de muncă, ei mi-au propus să continuăm colaborarea pe baza unui contract de consultanță pentru un proiect specific, ceea ce a fost foarte pozitiv pentru CV-ul meu.

• Ai avut și greutăți, momente grele pe care credeai că nu le vei depăși?

După două săptămâni de la încheierea contractului cu maternintatea Rotunda s-a început pandemia. Astfel, am intrat în pandemie fără un loc de muncă, respectiv nu am beneficiat de suportul statului care era oferit celor care munceau. Anxietatea și incertitudinea mă indusese într-o stare depresivă. În capitală nu-mi puteam asigura cheltuielile și am trecut cu traiul din Dublin în Cork, la sudul țării, la niște prieteni, pentru a-mi căuta o casă în acea regiune. Era foarte greu să-mi găsesc o locuință, deoarece eram fără un serviciu stabil și mamă singură cu un copil, iar proprietarii de case evitau să ia chiriași în situația mea. Dificil, dar am reușit după două luni să obțin o locuință. Acolo fiind, am aplicat la programe sociale, de suport. Unul prin care statul îmi achita chiria și altul prin care tot statul îmi achita întreținerea. Per total, suportul social constituia 2000 de euro lunar. Pe o perioadă de câteva luni am avut  grijă de un bebeluș. Astfel, contrar opiniei stereotipizate despre emigranți, eu am evitat munca necalificată ca etapă inițială în emigrare.

O altă mare dificultate a fost decizia mea de a emigra din start cu un copil mic. Eu n-am conceput ideea de a pleca fără copilul meu, dar eu nu știam realitatea de dincolo. Am trecut ambele printr-o criză serioasă. Au fost doi ani grei de adaptare. Timp de doi ani am avut grijă doar să asigur locuință, mâncare și securitate. Nu m-am gândit la starea emoțională. Ulterior, a trebuit să întreprind mai multe măsuri pentru a remedia sănătatea mintală a fiicei. Andreea e un copil zglobiu și zgomotos. Într-un cinematograf ea va reacționa cel mai zgomotos la cele văzute pe ecran. Astfel, închiriind o cameră într-o casă cu alți oameni, trebuia să o rog încontinuu să nu facă zgomot, suprimându-i total exprimarea. Am conștientizat ulterior că începuse să aibă goluri de vocabular și un spectru larg de anxietăți. După doi ani de terapie prin artă, lucrurile s-au îmbunătățit considerabil. Iar acum suntem ambele bine și savurăm viața.

• Cum te simți în Irlanda? Ce-ți place acolo și ce calități apreciezi la poporul irlandez?

Irlandezii nu te judecă și sunt blânzi și calzi la vorbă. Îmi place naturalețea femeilor irlandeze cu corpurile lor imperfecte și feminine. Ador bătrânii și stilul lor de viață. Îmi place gentilețea bărbaților și respectul lor față de femei. Îmi place școala și incluziunea – Irlanda este locul în care fiecare se simte bine. Mă fascinează natura cu peisajele ei pitorești și verdele continuu. Irlanda este o țară fără fițe, o țară care nu va impresiona cu aspecte arhitecturale inedite, dar cu o calitate înaltă a vieții. Astfel, irlandezii pun mare accent pe conținut, nu doar pe aspect. De asemenea, ador unitatea lor națională, ei se vor susține reciproc mereu și oriunde, acasă sau în diasporă.

• De peste patru ani locuiești în Irlanda. Conaționalii noștri care locuiesc în diferite țări europene vin în vacanță acasă. Cât de des vii acasă, în Republica Moldova, după ce mama ta, ființa scumpă cu care aveai o legătură foarte strânsă, a plecat din viață?

În primul an am fost de patru ori acasă, deși doar o singură dată a fost o necesitate. Am mers acasă, deoarece mama avea peste 80 de ani și știam că ziua în care nu va mai fi se apropie. După decesul mamei vin mai rar în Republica Moldova, iar „acasă” pentru mine este locul în care îmi cresc noile rădăcini și unde savurez magia Crăciunului cu copiii mei. Am vrut să vin vara aceasta în  R. Moldova, dar agitația de la aeroport și zborurile anulate mi-au schimbat planurile. Voi veni când se vor mai liniști lucrurile. Vacanțele mi le petrec în diferite locuri, merg cu fetița în Germania la fiul meu ori ne întâlnim toți în alt oraș din Europa pentru câteva zile, pentru a petrece timpul împreună și a vizita locuri noi.

• Unii tineri, maturi aleg să se reîntoarcă acasă după studii sau după mulți ani de lucru, când consideră că au făcut, au agonisit necesarul. Te gândești să revii în Republica Moldova?

În primii doi ani doream să mă întorc, dar acum spun cu fermitate că doresc să-mi petrec viața în Irlanda.

• De ce?

Precum am spus anterior, îmi cresc noi rădăcini și-mi construiesc o nouă „acasă” în Irlanda. M-am obișnuit cu un stil de viață, calm și constant, mă simt în siguranță aici și știu că dacă voi avea nevoie de ajutor statul îmi va oferi suportul de care am nevoie. Vreau să-mi urmez planurile de dezvoltare personală și profesională în Irlanda, iar trecerea cu traiul de ici – colo nu se asociază cu planurile mele de dezvoltare. În plus, pe viitor, nu-mi doresc viață de pensionar în R. Moldova.

• Spuneai că ai un plan de carieră bine punctat. Unde vrei să ajungi?

În următorii cinci ani vreau să trec prin două exerciții academice, un program de master și studii de doctorat în domeniul achizițiilor publice, iar după absolvire sau chiar în timpul acestora să activez în domeniul academic și de consultanță în achiziția publică. Am ales o nouă ramură de devoltare în domeniul achizițiilor – drepturile omului în achiziția publică. Am dezvoltat o lucrare la subiectul drepturilor omului în achiziția publică, iar Autoritatea Centrală a Educației Superioare din Irlanda mi-a selectat lucrarea pentru a fi prezentată la conferința anuală din domeniul educației, care va avea loc în octombrie curent. Aceasta urmează să fie un pas crucial spre îndeplinirea planurilor mele în carieră. Iar lucrarea urmează să o public curând.

• Ce studii ai făcut în Republica Moldova și unde ai lucrat? 

În Republica Moldova am făcut doar studiile generale, apoi am urmat Facultatea de Economie la Universitatea Bacău din România, fiind licențiata în marketing. Ulterior, tot în România, am făcut un curs autorizat de achiziții publice, fiind certificată ca „Expert în achiziții publice”. După care mi-am făcut o certificare în achiziții în Irlanda, pe lângă alte ceritificări adiacente domeniului, bazele securității cibernetice și protecția datelor cu caracter personal. Pe lângă studiile formale, eu merg la patru-cinci evenimente despre achiziții, atât la nivel național în Irlanda, cât și la nivel european. Astfel, stau mereu cu mâna pe puls la ceea ce se întâmplă în domeniul respectiv.

• Fiecare mamă se mândrește cu copiii săi. Știu că ai un fiu și o fiică. Ce face acum fiul? Și ce face fiica?

Alexandru are studii de licență în domeniul Tehnologiilor Informaționale în România. După finalizarea studiilor era nesigur. Considera că fără experiență nu va putea avea un serviciu bun. Eu l-am încurajat să aplice cu îndrăzneală la cele mai mari companii ale lumii, pentru că toți caută lucrători, atât începători, cât și cu experiență. Apoi, împreună am creat un CV bun care să-i asigure invitația la interviuri și o pregătire corespunzătoare de inteviu. Rezultatul a fost pe măsură, a primit trei oferte, dintre care una era pentru un traineeship la Banca Centrală Europeană. El, totuși, a ales oferta de la compania Zeiss în Stuttgart, Germania, poziția de analist de date cu un contract pe o perioadă de doi ani cu un program de master, achitat de către companie. Eu îi sunt îndrumătorul lui profesional și mă bucur că pot să-mi ajut copilul în calea lui spre independența financiară, ca să devina un profesionist cotat pe piață.

Fiica Andreea are 13 ani. Ea are un parcurs emoțional diferit, specific copiilor înfiați, care sunt în căutare de identitate și de apartenență la noua lor familie. La etapa actuală, prioritatea numărul unu este dezvoltarea ei emoțională. Fetița beneficiază de un suport incredibil din partea școlii irlandeze, și-a făcut prieteni, s-a adaptat perfect mediului irlandez, vorbește engleza excelent și româna la fel de bine. Andreea are abilități în pictură și actualmente face un curs de desen la Londn Art College. O altă pasiune a ei este clubul de cercetași. Personal sunt fascinată de progresul ei de cercetaș, de la „nu vreau să merg” la membru integrat în echipă și la împlinirea pe care i-a adus-o această activitate. Toamna aceasta trece în ciclul secundar, într-o școală nouă și trăim împreuna emoția acestei schimbări.    

• Cum îți păstrezi căldura în familie și relațiile cu copiii pe care-i crești cu atâta dragoste și afecțiune? 

Avem o tradiție în familia noastră – ne întâlnim în fiecare zi de duminică pe Zoom pentru o discuție de o oră-două. Este o metodă excelentă de a dezvolta comunicarea și de a întări relațiile de familie. Apoi, ne vedem fizic la Crăciun și ne întâlnim ocazional în diferite orașe pentru a petrece două-trei zile împreună și a vizita locuri noi. Sunt fericită cu copiii mei și sunt împlinită personal pe toate planurile.