Reabilitarea unei mișcări

785
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Luna august ne re-aduce faptele de istorie recentă. Dacă septembrie e un nou început (de an școlar, dar și de an politic, cu tot tacâmul social și economic), apoi august le anticipează pe toate cu un excurs istoric. Să ne fie de învățătură, celor care au capacitatea de a învăța. Am putea să trecem – acum, mai ușor – peste cele trei evenimente cu consecințe triste în istoria noastră: semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, la 27 august 1939, protocolul secret al căruia prevedea viitoarea ocupare a Basarabiei de către sovietici, cu acordul Reich-ului german; 2 august 1940, când, în răspăr cu propria constituție, puterea sovietică a format o „republică unională” dintr-o așchie a așchiei care era Basarabia, ocupată de ruși cu o lună și ceva mai înainte (și ciopârțită într-un hal fără de hal); apoi, peste încă patru ani, reocuparea acestui ținut de armata roșie. Am zis că azi putem să trecem mai ușor peste aceste faze dramatice din istoria noastră, având în vedere recuperarea (dificilă!) a identității naționale, declarate tranșant la Marea Adunare Națională din 27 august 1989, apoi, peste doi ani, la 27 august 1991, declararea independenței.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Niciuna dintre aceste date (și nicio dată calendaristică în istoria umanității) nu încheie definitiv o fază a istoriei. Exact așa cum declararea independenței Republicii Moldova nu pune un punct definitiv unui jaf al teritoriului românesc. Doar că trecutul trebuie cunoscut nu pentru lamentări, nu pentru isterii revanșarde, nu pentru a pune în evidență „eroismul strămoșilor” și „mișelia prezentului”. Or, dacă am fi fost o națiune de eroi și martiri, n-am fi ajuns unde am ajuns. Trecutul trebuie cunoscut și trebuie asumat. Oricine poate să viseze istorii romantice, dar marea problemă e să trăiești realismul deloc eroic al prezentului. E chiar un act de curaj, de martiraj și pe ici pe colo, de eroism, să trăiești prezentul cu demnitate și fără lamentări și isterii.

Revenim la trecut, că el ne este subiectul discuției. Cunoaștem câteva jaloane, cunoaștem câteva manifestări frumoase, în istoria mai veche sau mai recentă. Dar e ușor să fii viteaz în timpuri eroice (unele dintre ele: cu voie de la poliție), e ușor să mori pe eșafod. Mai puțin cunoaștem martirajul cvasianonim al unor oameni care și-au păstrat demnitatea în vremurile triste. E cazul scriitorilor care au apărat demnitatea națională și limba română la Congresul scriitorilor din 1965; sunt cazurile profesorilor care au fost concediați pentru că au apărat limba română; sunt cazurile disidenților noștri, puțini, câți i-am avut, care și-au riscat viața, sănătatea, cariera sau au făcut pușcărie de dragul neamului pe care l-au apărat și i-au permis să spună că am avut și noi eroii și martirii noștri. Imperiul nu s-ar fi prăbușit fără disidența unor personalități marcante, cunoscute de toată lumea, dar el nu s-ar fi prăbușit dacă nu ar fi existat un spirit de rezistență antisovietică și aici, la periferiile naționale ale imperiului, în teritoriile ocupate de ruși. El nu s-ar fi prăbușit fără arcașul Ion Moraru, care a făcut ani grei de detenție pentru dragostea de neam, fără criticul literar și profesorul Ion Ciocanu, concediat de la Universitate pentru curajul de a apăra valorile de impostură, fără Alecu Reniță, studentul exmatriculat și arestat pentru manifestări antisovietice…

Deloc simple au fost și manifestările din anii dezghețului și ai mișcării de emancipare națională. Iar mișcarea a existat. Și nu s-a redus doar la persoanele de la tribuna Marii Adunări Naționale sau din primul parlament ales democratic. Procesul a implicat mase uriașe de oameni, pornite să schimbe un imperiu totalitar pe reunificarea teritoriilor românești, pe desprinderea de comunism și alinierea la țările civilizate. Independența nu a însemnat doar actul votat de parlamentul respectiv (acolo e mult de povestit!), ci o lungă luptă, cu cuceriri (dar și pierderi de redute), implicând atâta lume frumoasă. Dacă partidele naționale și unioniste au sucombat, în multe cazuri, din cauza profitorilor, a trădătorilor, inclusiv a liderilor incapabili să facă față provocării, asta nu înseamnă că și mișcările propriu-zise au fost falimentare. Fără ele, vorba unui înțelept, azi am fi vorbit pecenega. Am fi fost un fel de „Transnistrie mare” sau… „Bielorusie de sud”.

Nu am întâlnit oameni mai frumoși decât la mitingurile antitotalitare, decât la vechiul Front Popular (și nu îi am în vedere neapărat pe liderii din tribune, ci pe oamenii onești, demni, inteligenți, care voiau să schimbe cursul deviat al istoriei). Îi mai întâlnesc și azi, unii încă optimiști în realizarea idealurilor, alții mai sceptici în privința unui viitor visat.

Nu disperați, fraților, ați știut să demolați un monstru geopolitic ce părea etern, înseamnă că și celelalte se vor îndeplini. Esențial: trăiți-vă viața și nu renunțați la idealuri. Nu trăiți doar cu visele și așteptările, e un principiu falimentar.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE