Tabula rasa (= „обнуление”) în manieră rusească

Avem un an de la declanșarea războiului în estul Ucrainei. Invazia rusă, nejustificată decât de paranoicele frustrări ale unui imperiu în agonia dezmembrării, anunță o anacronică și criminală tendință de reîmpărțire a lumii. O țară incapabilă să acorde minim confort propriilor cetățeni (deși lumea i-a oferit sprijin și șanse!) încearcă să exporte, pe șenilele tehnicii militare, ură, șovinism, agresivitate, civilizație de grotă.

Discursul lui Putin adresat Adunării Federale se impunea de la sine ca subiect pentru acest editorial. Doar că nimic nou, nici măcar în șirul de minciuni, în care nu cred nici fanii săi. Discurs răsuflat în cheia cuvântărilor despre pace ale liderilor războinici din URSS-ul defunct. Un discurs de consum curent, adresat, în primul rând, suporterilor, care se temeau ca nu cumva iubitul lor conducător să-și fi schimbat macazul. Nu, nu s-a schimbat nimic, mergem cu pași siguri spre pierzanie. Cuvântarea liderului rus demonstrează o dată în plus că șanse pentru rezolvarea pașnică a conflictului nu există. „Eroul bătăliilor de la Bahmut” (o spunea cineva, ca să se înțeleagă care e scara faptei și eroismului său) nu va ceda. Armata lui Putin nu se va retrage, decât în sicrie. Păcat de Rusia posttotalitară; se părea că i se oferă o șansă și se părea că ea o acceptase.

Nimic nou deci în lunga cuvântare a lui Putin, rostită în tradiția discursurilor lui Brejnev. Dar două detalii concrete divulgă caracterul de șantaj militarist al noii politici a Kremlinului: denunțarea unor acorduri și decrete menite să afișeze intențiile anterioare de colaborare a Rusiei cu lumea civilizată, unul privind, armamentul strategic ofensiv („The New START Treaty”), din care Rusia (citește: Putin) declară că se retrage în mod unilateral (formula exactă, aparent sofisticată, dar simplă în esență: „își suspendă participarea”), iar altă „retragere/ suspendare” este anularea propriului decret din 2012, privind „măsurile pentru realizarea cursului politic extern al Federației Ruse.” Primul amenință toată lumea (și pare a fi încă o mostră de șantaj, în disperare de cauză, în lipsa victoriilor de pe frontul ucrainean), al doilea ne vizează și pe noi, în modul cel mai direct.

Pe lângă o serie de activități, menite să sublinieze disponibilitatea Rusiei de a colabora bilateral și multilateral cu țările lumii civilizate în domeniul economic, ecologic, în contracararea terorismului mondial etc.; pe lângă un șir de activități de consolidare a spațiului CSI, un punct din decretul anulat viza relațiile cu Republica Moldova în vederea soluționării conflictului transnistrean.  Literalmente, decretul presupunea că Rusia va căuta activ căile de soluționare a chestiunii transnistrene „în baza respectării suveranității, integrității și statutului de neutralitate a Republicii Moldova în procesul de stabilire a statutului special al Transnistriei.” Multe lucruri se amestecă aici, într-o singură formulă, ca într-o inecuație fără soluție. Se pare că sofismul acesta geopolitic e gândit intenționat ca o problemă fără rezolvare.

Exact în aceste zile, un jurnalist din caseta oficială a Kremlinului a luat un scurt interviu de la Vladislav Surkov, unul dintre arhitecții ruși ai „Acordului de la Minsk”, care prevedea încetarea focului în regiunile din estul Ucrainei și rezolvarea politică a temei „Donbass”. La întrebarea dacă, lucrând asupra acestui acord, partea rusă reieșea din presupunerea că ele vor fi respectate, răspunsul, sincer, prompt și categoric a fost: „Nu”. Simplu spus, acordul era o capcană pentru ucraineni, care trebuiau să recunoască dreptul mercenarilor ruși, puși în fruntea enclavelor separatiste din Donețk și Luhansk, să determine nu doar destinul politic al acestor regiuni, ci și politica externă a întregii Ucraine. Or același lucru îl pretinde Rusia în Transnistria. Regiunea separatistă din stânga Nistrului e folosită doar pentru a ține R. Moldova în raza de influență a imperiului.

Această mișcare a lui Putin pe tabla de șah a politicii ruse (denunțarea propriului decret) ar trebui să ne pună în gardă. Șahul e o competiție, un joc al inteligenței, dar în care nicio mișcare, oricât de inspirată, nu e definitivă. Oricând poate urma un răspuns pe potrivă al oponentului. Iar noi avem un adversar redutabil, cu un arsenal (bun cuvânt!) bogat de mijloace, cu tradiții (inclusiv, în jocul de șah) și cu forțe majore puse în joc, sacrificând uneori figuri importante, de dragul victoriei finale (oamenii din Transnistria, ca și cei din Abhazia, Osetia de Sud, Donbass, Carabah ș.a.m.d. chiar sunt mereu sacrificați fără milă în scopurile tactice ale jucătorului de la Kremlin).

O mișcare de răspuns, pe potrivă, a fost discursul președintelui american la Varșovia. Într-un context în care tema principală era SUA, Ucraina și Polonia, profitând de prezența Maiei Sandu, președintele Biden ne-a invocat și pe noi: „Vorbim aici și despre Moldova. Pentru că este foarte important pentru mine să susțin oamenii liberi din Moldova. Cetăţenii Moldovei dau dovadă de hotărâre. În această țară oamenii vor să fie liberi. Ei au câștigat această libertate pentru a se îndrepta spre democrație și pentru a se alătura frăției țărilor europene. Doamna președinta Maia Sandu, suntem mândri să fim alături de dumneavoastră. Vă rog, aplauze pentru Maia Sandu și pentru poporul Moldovei, iubitor de libertate”. Într-o scenă ce amintea narațiunea lui Creangă despre moș Ion Roată și Vodă Cuza, acolo unde ne-a scuipat boierul imperial, ne-a sărutat un domn. Rămâne să demonstrăm cât de scumpă ne este libertatea. Zarurile sunt aruncate, războiul nu se va opri de la sine și trebuie să facem alegerea. Inclusiv, cu mișcări ferme și clare lumii întregi.

Și fiindcă în decretul anulat de președintele rus noi eram vizați doar în legătură cu Transnistria (alias: doar în legătură cu firul ombilical, care ne – mai – ține în lațul imperiului), dacă vrem să fim cu adevărat liberi, am putea să expunem lumii proiectul nostru „de soluționare pașnică” (desigur!) a conflictului înghețat acum trei decenii. Jurnaliștii au numit interviul lui Surkov, care a divulgat adevăratele intenții ale rușilor în chestiunea Donbassului (dar și a Transnistriei, y compris) folosind cuvântul „обнуление” (= anulare, reducere la zero… aici: a propagandei ruse). Cuvântul devenise emblematic după schimbarea în constituție a termenului de aflare în funcție a președintelui Rusiei: toate termenele de prezidențiat ale lui Putin (două decenii de guvernare autoritară!) au fost anulate, cronometrul fiind pornit de la zero. Cuvântul „обнуление” înseamnă de atunci un fel de tabula rasa în manieră rusească. Adică anularea angajamentelor și reconstruirea lumea după un calapod nou, fără a ține cont de obligațiile asumate anterior.

Contextul, așadar, nu mai poate fi modificat sau readus la normă. În schimb, lumea (noi, inclusiv) ar putea profita, pentru a reconfigura realitățile din preajmă, excluzând țara-paria, din ecuație.