Cetățeanul și cetatea

522
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

În toiul agresiunii ruse împotriva Ucrainei (și a crizei umanitare, tot mai grave, în Fâșia Gaza a Israelului), după circul electoral de la Moscova (vodevil încheiat cu ieșirea în Piața Roșie a învingătorului desemnat, ducându-i de căpăstru pe troica foarte radioșilor (sic!) săi concurenți, care se bucurau de pierderea lor în fața căpcăunului mai mult decât i-ar fi fericit propriul triumf); iar acum și după revenirea în scena internațională a teroriștilor ISIS cu tragedia prost regizată de făptași din sala de concerte din suburbia Moscovei, un eveniment a fost trecut cu vederea. Pentru prima dată, un cetățean rus este lipsit de cetățenie din cauza atitudinii sale critice față de regim și, mai ales, față de invazia în Ucraina.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Noutatea o aflu de pe o postare a DW. Lui Aleksandr Somreakov, născut în Moldova, i s-a retras cetățenia rusă. Motivul – condamnarea, de către instanța din Krasnodar, pentru discreditarea armatei ruse, prin răspândirea unor fake-uri. „Informațiile false” se refereau la invazia rusă în Ucraina, bombardarea localităților, tragedia din Mariupol și de la Bucea. A fost condamnat, prin decizia judecății din toamna anului trecut, la 6 ani de pușcărie, iar recent i s-a retras cetățenia RU. Faptul e remarcabil nu doar pentru că e vorba de un băștinaș din MD, ci și pentru faptul că e primul rus cui i se retrage cetățenia pentru „discreditarea armatei” (modificarea respectivă în legea Federației Ruse fiind introdusă în 2023). Deci: nu pentru proteste, nu pentru că ar fi luptat de partea Ucrainei cu arma în mână, nu pentru că ar fi rostit slogane împotriva regimului, ci pentru că a publicat informații, considerate de autorități ca false. Argumentele nu contează pentru instanța rusă (argumente ar putea fi fotografiile tragediei de la Bucea sau poate documentarul despre Mariupol, premiat cu Oscar).

Cazul este emblematic. Mai întâi, el ar putea să-i pună pe gânduri pe moldovenii care râvnesc cetățenia rusă: o poți dobândi, dar dacă o obții, ți se ia libertatea opiniei. Nu ai voie să spui adevărul, nu ai dreptul să critici sistemul. Te poți pomeni după gratii, ți se poate retrage cetățenia, transformându-te într-un paria al societății în care ai vrut să te integrezi.

Din punct de vedere radical patriotic, Somreakov nu e un bun patriot al Moldovei, de vreme ce a plecat (și s-a stabilit) în altă țară, luându-și altă cetățenie. Dar nu e nici un bun patriot al Rusiei, de vreme ce i-a încălcat legile, fie și abuzive. Doar ucrainenii i-ar putea aplauda gestul, dar el nu-i cetățean ucrainean. Pe de altă parte, el este un om normal. A plecat din propria țară în alta, în căutarea unei vieți mai bune. Lucra electrician și meșter pentru diverse reparații, era căsătorit. Se zice că ar fi fost membru al sectei iehoviste, interzisă în Rusia și de aici i-ar veni mai multe neplăceri, dar nu ne focalizăm pe acest detaliu, de vreme ce recunoaștem dreptul la confesiune. Așadar, un om ca alții, nu și un bun „cetățean”.

Din punct de vedere etimologic și gramatical cetățeanul este un derivat al cetății, dar în perspectivă istorică, el ar trebui să fie primordial. El a construit cetatea, el a constituit o comunitate ce împărtășește valori comune. Dar iată că cetatea, în esență: o abstracție, un simbol, o metaforă (vă amintiți de Castelul lui Kafka?), devine o valoare cu efect material, și-ți cere să i te supui. Ești obligat să fii cetățean (nu doar om din cetate, ci om al cetății!), să slujești – îți place sau nu – cetatea. În loc să te apere ea, tu ești obligat să o aperi. Să-ți aperi comunitatea, să-i fii fidel.

Cetatea ideală este închisoarea, care te apără, în special, de tine însuți, de visele tale nocive, de libertate. Prima ta cetate, care îți impunea legile în formă de tradiții, obiceiuri, instrucțiuni, era satul sau orașul natal și școala (idee perfectă de cetate), cu reguli pentru tine (fără ca tu să-i poți impune regulile tale); o cetate este „colectivul de muncă” (cel mai bine era exprimată această formulă societară în colhozurile sovietice), care îți indica nu doar instrucțiunile zilnice, ci îți determina și tot parcursul vieții, mai ales atunci când colhoznicii erau lipsiți de pașaport și de dreptul de a călători și a-și schimba serviciul. La nivelul profan (și efemer) o cetate (mobilă), ocazională, este troleibuzul matinal cu care mergi la serviciu și care, pe durata acestui traseu, îți impune reguli stricte. Nu te poți sustrage, ești obligat să iei atitudine ori să te supui docil tuturor regulilor, scrise și nescrise, de la obligația de a avea abonament sau de a achita taxa de călătorie, la necesitatea de a comunica, într-un fel sau altul, cu concitadinii ocazionali: suporți mirosuri și gălăgie, suporți înjurăturile cuiva (către altcineva)… sau te împotrivești, îți expui revolta, participi la crearea taberelor beligerante și îți aperi spațiul intim, mic de tot, în cetatea comună. Cei mai iresponsabili cetățeni sunt tinerii: ei își pun căști în urechi și încearcă să se abstragă de la obligațiile comunitare.

Metafora (ocazională, da) cu troleul-cetate nu e atât de deplasată pe cât s-ar părea. Conceptul esențial (=ideea) de cetate e unul flotant. Avem concitadini care decenii întregi nu și-au schimbat locul de trai, dar peste ei au trecut cetăți (pe roate, pe șenile) dintre cele mai bizare și incredibile, nu doar schimbându-și conturul și turnurile de apărare („cortina de fier” și „zidul berlinez” sunt doar două proiecte explicative contextului), dar și impunând propriile reguli. Și cam toate converg spre un mic adevăr: cetatea nu atât te apără, cât te ține în vizorul ei: dacă evadezi din perimetrul puterii ei, ești trădător. Cetatea îți impune legi, te obligă să o slujești. Și, ca povestea lui Schwartz cu umbra care s-a răsculat împotriva stăpânului, te pomenești sclavul unei idei, abstracte, dar instituționalizate. Revendicându-ți dreptul la libertate, te pomenești admonestat de orice neisprăvit care, cu contribuție cvasiinexistentă la prosperarea cetății, se simte în drept să-ți reproșeze că nu ești suficient de bun cetățean și patriot. Și dacă faptele tale, oricât de consistente, nu sunt explicit „patriotice” și „civice”, atunci riști să fii pus la stâlpul infamiei. Pentru că cetatea, oarecum abstractă ca idee, proiectată în altă abstracție: „Patria”, a născut o entitate concretă: patriotul. Noțiune pe care fiecare o înțelege cum vrea (așa-i cu cetățile flotante!), astfel încât cea mai mare bătălie se dă chiar în interiorul cetății, între patrioți, patrioți și… „patrioți”. În ultimă instanță, nu vor supraviețui nici unii, nici alții, nici ultimii. Dar va triumfa, cu certitudine, cetatea.

P.S. După ce am încheiat textul, urmărind consecințele tragediei de lângă Moscova, constat reconfirmarea (aproape pleonastică) a deducțiilor mele: statul (rus, în cazul de față) nu a făcut nimic pentru prevenirea tragediei și pentru salvarea vieții celor de la Crocus Sity Hall, în schimb a știut până acum să-și aresteze oponenții și să-i omoare în închisori, iar după tragedie a știut să profite la maxim de moartea cetățenilor săi pentru a lupta cu oponenții, pentru a se fortifica. Până și avertizările americanilor le-a folosit nu pentru a anticipa și a salva vieți, ci pentru a pregăti obținerea profitului din această tragedie. Ca întotdeauna, e greu să spui cine destabilizează, dar știi cine profită (vă amintiți și de 7 aprilie?). Da, cetatea învinge, întotdeauna.

P.P.S. Tema adiacentă „Cetățenia română a basarabenilor” este una aparte, o derivată specială a celei discutate azi: Ce înseamnă cetățenia? De ce ai nevoie de ea, ce îți oferă și la ce te obligă ea? Cât de „român” este „cetățeanul român”, născut în Basarabia,  cu pașaport românesc dobândit istoric, dar care cetățean vorbește (respiră!) rusește, privește doar televiziunile Moscovei, votează cu partidele proputiniste, emigrează (grație cetățeniei) în UE și uită de cetatea care continuă să-l apere, fără ca el să și contribuie cu vreo cărămidă la întărirea zidurilor ei? Să însemne asta că cel mai util lucru pentru un cetățean este să fie în afara cetății? Or există, ca temă de discuție, și această situație: cetățeanul evadat din cetate: liber, curajos și fără obligații. Vom reveni.

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE