Directorul Ziarului NAȚIONAL, Vitalie Hadei, a fost desemnat de Cancelaria de Stat, în urma unui concurs public, în funcția de director al Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”, anunță ziarulnational.md.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit ordinului semnat de Artur Mija, secretarul general al Guvernului, Vitalie Hadei își va începe activitatea la „Moldpres” pe 1 aprilie 2024.
Vitalie Hadei a renunțat la „cutuma birocratică” de a fi prezentat oficial angajaților instituției, preferând să-i cunoască personal pe colegii de la „Moldpres”, în procesul de activitate.
„Astăzi, când spunem Moldpres, ne gândim în primul rând la Monitorul Oficial, ceea ce nu-i rău, având în vedere importanța acestei publicații pentru funcționarea statului. Totuși, misiunea primară a acestei agenții de presă, încă de la fondare, a ținut de informare, de circulația informației oficiale, misiune care s-a cam pierdut în timp. De aceea, una dintre priorități este resetarea Departamentului Știri, pentru a transforma Moldpres-ul într-o instituție media de referință în R. Moldova”, ne-a spus Vitalie Hadei.
Vitalie Hadei este licențiat în Jurnalism, a făcut studii postuniversitare în Management, iar cariera profesională și-a început-o la Agenția „Moldpres” în toamna anului 2001. În perioada anilor 2005 – 2013, a activat la publicația „Jurnal de Chișinău” ca reporter, iar ulterior ca director al acestei instituții. Din 2013 a fondat Ziarul NAȚIONAL pe care l-a condus până în prezent.
Vitalie Hadei are 43 de ani și este tatăl a doi copii.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE