Creație fără recreație

Mai în glumă, mai în serios, îmi notasem zilele astea o mare „nedreptate” făcută moldovenilor în acest an. De vreo câteva decenii „independente”, odată cu revenirea la sărbătorile creștine, apoi cu descoperirea că avem (recunoscute oficial, ambele) tocmai două crăciunuri, iar  anul nou vine și el de două ori pe etern plutitor-migrantele pla(i)uri moldovene, ne-am pomenit  cu cele mai lungi vacanțe de la cumpăna anilor. Cuvântul „vacanțe” ar trebui luat însă între paranteze, deoarece, formal, aceste concedii nu există, dacă am avea în vedere tradiționala vacanță europeană dintre Crăciun și Revelion (etimologic: dintre Creație și Trezire).

În schimb, existau permanent mari blocuri de zile de odihnă, astfel încât moldovenii nu atât creau, cât se recreau. Apoi se trezeau și, imediat, urma o altă fază de „recreație”. O mimare a lucrului în pauzele scurte și o parodie la vacanță, ruptă și ea în bucăți mărunte. De la Crăciunul pe nou, prin Revelion, Crăciunul pe vechi, Anul Nou pe vechi, apoi Boboteaza și nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (pe vechi, da)… În felul acesta, anul nou (anul de lucru!) începea în Moldova cam odată… cu anul/ calendarul chinezesc.

Starea asta reflecta, într-un fel, starea națiunii. Sistemul lucra ineficient și se odihnea la fel de prost. Mai ales sistemul. Oamenii însă lucrau după cum îi ducea mintea și capacitatea de organizare. Cei care aveau de lucru și înțelegeau rostul acestuia nu prea agreau lungile întreruperi, ba chiar îi enervau ruperile de ritm. Dar exista o bună parte de angajați, demnitari, administratori și funcționari, pentru care rezultatul muncii conta mai puțin. Or vacanțele mari, care subminau sistemul, nu erau ale întreprinderilor  care produceau ceva, ci ale instituțiilor de stat. Iar aceste instituții puteau să plece în lungi vacanțe, fără mari pierderi pentru comunitate. Apropo, aceste lungi vacanțe, precum și pauzele de lucru (cu prezență fizică la serviciu), provocate de pandemie, au developat legiuni întregi de funcționari care parazitau în structurile administrative fără nicio necesitate mare și fără mare eficiență. Doar că, sistemul fiind centrat pe instituțiile statului și economia reală fiind prea dependentă de ele, adesea, funcționarea întregului organism economic (iar odată cu el – cel social, cultural, educațional etc.) era periclitat de relaxarea și iresponsabilitatea funcționarilor cu regim de lucru relaxant, adesea – într-un fel de perpetuă vacanță…

Schimbarea calendarului din acest an, cu o coincidență dezarmantă pentru iubitorii de chefuri lungi, când sărbătorile de iarnă (tocmai acestea, care nu se mai terminau și care dădeau tonul pentru întregul an!) au coincis cu zilele de odihnă și… nu a fost nevoie de a modifica programul de lucru, înlocuindu-l cu unul care unea nu doar zilele de odihnă cu sărbătorile, dar mai și înghițind zilele lucrătoare dintre ele. „Noul program” (cel din acest an) înseamnă chefuri moderate și, consecutiv, intrarea în ritmul noului an cu dispoziție de lucru. De creație, or dacă mergem pe etimologia cea mai cunoscută (mai sunt și altele), Crăciun ne trimite la latinescul creatio, creationis (=„creație”), sinonim contextual cu „naștere” și cu biblicul „facere”. Or dacă tot mergem – firesc, în contextul Crăciunului – pe reperele biblice, Facerea lumii, cu care începe Cartea, nu era un lucru de cârpeală între două chefuri, ci o activitate creativă. O acțiune a Creatorului. Și, dacă tot am pornit-o pe etimologii, Anul Nou începe cu Revelionul, care trimite, evident, la francezul „réveiller” (=„a trezi”) și  „réveil” (trezire), aș vrea să fim treji și să avem parte de un an treaz.

Sigur că totul depinde, pentru noi, ca și pentru toată lumea, de context. Depinde de rezultatul războiului din preajmă, de starea națiunii române, de starea comunității europene, de dispoziția Americii și a întregului Occident… Iar de aici – prețurile… și bunăstarea lumii. Dar, oricum ar evolua lucrurile, nu trebuie să uităm că trebuie să punem și noi osul la bătaie, că trebuie să muncim ritmic, creativ, eficient. Să nu uităm că avem de pornit (odată și odată) moara economiei noastre, dar și că avem de plătit niște datorii. Polițe ce trebuie plătite, nu veșnic amânate, dacă vrem să ne păstrăm demnitatea și să nu fim veșnic la cheremul donatorilor. În  fine, trebuie să ne integrăm în sistemul valoric comunitar: românesc, european, occidental. Și să tăiem definitiv cordonul ombilical care ne leagă de rușinosul trecut imperial, azi falimentar  pe toată linia.

Ziceam că totul depinde de context. Până și sensul cuvintelor. Într-o poezie, în care cuvântul „recreație” este înțeles în sens școlar, de pauză, Vasile Romanciuc, stăpânul proverbelor moderne, autor de construcții memorabile, aforistice, scrie un îndemn pe care eu l-aș aminti aici ca urare pentru moldoveni în anul care vine: Creație fără recreație!”