Înțelegerea „energetică” cu Tiraspolul: trădare sau lipsă de alternative?

Înțelegerea autorităților de la Chișinău cu regimul separatist de la Tiraspol privind livrarea întregii cantități de gaze venite de la Gazprom malului stâng în schimbul a 50 la sută din necesarul de energie electrică pentru malul drept a luat prin surprindere multă lume. Potrivit deal-ului respectiv, dacă folosim termenul englezesc atât de utilizat pe malurile Bâcului, toate cele 5,7 milioane metri cubi de gaze, pe care Moldovagaz le primește zilnic de la Gazprom, vor fi oferite regiunii transnistrene.

Această cantitate asigură atât populația malului stâng, cât și întreaga industrie, inclusiv Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care va produce energie electrică pentru consumul intern al regiunii, dar și pentru „exportul” pe malul drept al unei cantități lunare de 204 mii megawați de energie electrică la prețul de 73 de dolari pentru un MW. De cealaltă parte, malul drept va consuma gazul din rezervele cumpărate din cei 300 de milioane de dolari împrumutați de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) la prețul de piață de circa 1000 de dolari pentru un metru cub.

Atât gazul de la Gazprom, cât și cel din rezervele păstrate în depozitele subterane din Ucraina și România va fi livrat consumatorilor finali de pe ambele maluri ale Nistrului de către compania moldo-rusă Moldovagaz, unde același Gazprom deține pachetul de control. Această prevedere, dar și celelalte au ridicat mari semne de întrebare, discuții și critici în special în rândul opiniei publice de pe malul drept. Din punct de vedere strict economic, înțelegerea este mult mai avantajoasă pentru Tiraspol decât pentru Chișinău, deoarece malul stâng urmează să primească tot necesarul de gaze naturale, pe care nu le va plăti, la fel cum nu a făcut-o până în prezent.

Amintim că tariful la gaz în regiunea transnistreană este  puțin peste un leu moldovenesc pentru un metru cub sau de peste douăzeci de ori mai mic decât pe malul drept. Cu toate acestea, nici acești bani nu ajung la Moldovagaz, ci într-un cont special din care este finanțat bugetul regiunii. Astfel, gazele pe care Gazprom le va livra către Moldovagaz la prețul estimativ de 750 de dolari pentru mia de metri cubi, vor ajunge pe malul stâng și, deoarece nu vor fi plătite, datoria regiunii separatiste pentru gaze va crește și mai mult. Pentru moment aceasta a depășit deja nivelul de opt miliarde de dolari. În schimb atât populația regiunii, cât și economia sa vor avea gaze și energie electrică ieftine și din belșug. Câștigul malului drept de pe urma înțelegerii este mult mai modest. Potrivit autorităților de la Chișinău, energia electrică furnizată consumatorilor finali se va ieftini cu circa 25%, coborând la nivelul de circa patru lei pentru un kilowatt/oră. Tarifele la gaz vor rămâne la același preț, la fel cele pentru încălzirea centralizată.

Această inechitate a indignat multă lume la Chișinău, autoritățile ajungând să fie acuzate inclusiv de trădare națională. Și oamenii sunt indignați pe bună dreptate. Chișinăul a aruncat un colac de salvare regimului separatist de la Tiraspol, care era aproape de faliment. Potrivit mai multor declarații, inclusiv ale autorităților regiunii, rezervele financiare pe care le aveau acestea le ajungeau cel mult până la anul nou. Cele 2,4 milioane de metri cubi de gaze, pe care regiunea le primea zilnic în noiembrie, erau suficiente doar pentru asigurarea populației cu gaze și electricitate. Majoritatea întreprinderilor au fost închise, inclusiv Uzina metalurgică de la Râbnița, iar Centrala de la Cuciurgan aducea prea puțini bani la buget deoarece nu livra energie malului drept.

Acum situația s-a schimbat fundamental. Centrala va livra circa 204 mii de megawați malului drept. Dat fiind că costul de producere a unui megawatt este de 20 de dolari, profitul este de cel puțin 50 de dolari per megawatt. Astfel, doar în luna decembrie, Centrala de la Cuciurgan va avea din relațiile cu Republica Moldova un profit de cel puțin 10 milioane de dolari sau aproape 200 de milioane de lei.

În plus, se va porni întreaga industrie a regiunii, care, datorită tarifelor minuscule la gaz și energie electrică, au produse mult mai competitive decât cele de pe malul drept din punctul de vedere al prețurilor. Au de suferit mai ales întreprinderile de pe malul drept cu produceri energofage.

Apare întrebarea: interesele cui au apărat funcționarii moldoveni care au încheiat această înțelegere?

Explicațiile venite de la politicienii partidului de guvernare, cât și de la unii experți sunt mai degrabă de ordin politic decât economic.

Problema e că, dacă regiunea transnistreană intra într-o criză umanitară, cauzată de colapsul economic, tot Chișinăul ar fi fost nevoit să-și asume soluționarea ei. Iar în condițiile când bugetul pentru anul viitor și așa e extrem de auster, Guvernul nefiind în stare să facă față creșterii galopante a prețurilor și recesiunii economice, o povară suplimentară de 400 de mii de oameni, care trebuie întreținuți, reprezintă o piatră la gât și pentru Republica Moldova.

Astfel, Chișinăul a ales să plece capul și să cedeze din nou regiunii separatiste. Totuși, dacă admitem un astfel de punct de vedere, rămâne valabilă întrebarea: dacă Tiraspolul era atât de strâmtorat, de ce Chișinăul nu a reușit să scoată condiții mai avantajoase? Spre exemplu, până în luna noiembrie, prețul plătit de malul drept pentru un megawatt/oră, procurat de la Cuciurgan era de 63 de dolari. Acum este cu 10 dolari mai mare.

Există multe necunoscute privind negocierile propriu-zise. Nu se știe ce a cerut Chișinăul în cadrul lor, ce a fost nevoit să cedeze și de ce. De altfel, și președinta Maia Sandu a criticat negociatorii pentru modul obscur în care au fost purtate aceste negocieri.

Reacțiile din exterior referitoare la  înțelegerea dintre Chișinău și Tiraspol au fost de-a dreptul surprinzătoare. Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon, a felicitat Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru soluționarea problemei. Pe de altă parte, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, s-a arătat vădit nemulțumit, creându-se impresia că înțelegerea i-ar fi stricat socotelile. În special acesta a fost indignat de faptul că Republica Moldova ține rezervele de gaze în Ucraina, cerând explicație ministerului său al energiei de ce a fost posibil acest lucru. Prin urmare, elementul cheie în toată această poveste au fost aceste rezerve, care au ajutat la evitarea unei crize umanitare pe malul stâng, pe care Kremlinul, din câte se observă, mizase.

O chestiune aparte în toată această poveste o reprezintă situația companiei Moldovagaz. Deși aceasta este o companie fiică a Gazpromului rusesc, urmează să-și asigure veniturile operaționale doar din vânzarea gazului cumpărat pe bursele europene. Așa cum malul stâng nu va plăti nici un cent pentru gazul livrat, Moldovagaz își va întreține aparatul extrem de stufos și ineficient, toate operațiunile, va plăti salarii la urma urmei, din banii incluși în tariful perceput de pe malul drept, de la consumatorii ordonați din dreapta Nistrului.

Dacă, la un moment dat, Chișinăul ar renunța la serviciile Moldovagaz, apelând în schimb la Energocom sau Vestmoldtransgaz, aceasta ar falimenta instantaneu. Drept urmare, întregul sistem pus la punct de Federația Rusă pentru a întreține cu ajutorul gazelor gratuite regimul separatist de la Tiraspol ar intra în colaps. La fel, toată economia transnistreană, bazată pe energie gratuită, ar falimenta dacă ar fi obligată să plătească energia.

S-ar părea că este o pârghie puternică prin care Chișinăul poate tranșa diferendul transnistrean în scurt timp. Doar că, după cum a recunoscut spicherul parlamentului Igor Grosu, Chișinăul nu are pentru moment o strategie de reintegrare.