Joi, 1 decembrie, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a aprobat proiectul Legii fondurilor AOAM pentru anul 2023.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEAșadar, Polița de asigurare medicală va costa, începând cu anul viitor, 12.636 de lei, iar cei care o vor procura în primele trei luni ale anului vor avea și facilități. În schimb, angajații vor contribui în continuare cu 9% din salariu pentru asigurarea medicală.
Conform informațiilor oferite de CNAM, agricultorii, care vor cumpăra asigurarea medicală până la 31 martie, vor plăti 1.014 lei în cazul în care nu fac parte concomitent din alte categorii de plătitori.
Cei care au afaceri în domeniul comerţului cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu mărfuri supuse accizelor, vor achita pentru polița medicală 1.622 de lei.
Persoanele care desfășoară alte activități economice vor plăti pentru polița de asigurare medicală 2.028 de lei, iar cele din domeniul justiției și avocaturii – 4.056 de lei.
Alte 800 de mii de persoane sunt salariați, iar peste 60 de mii de oameni își procură polița medicală în mod individual.
În anul 2023, în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală se prevăd atât venituri, cât şi cheltuieli de circa 14,139 de miliarde de lei, cu 15 la sută mai mult, în comparaţie cu 2022.
În acest context, reporterul „Gazetei de Chișinău” a vorbit cu un reprezentant din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină și a aflat care sunt cauzele majorării prețului pentru polița de asigurare medicală.
Silvia Munteanu, şefa Serviciului comunicare cu mass-media din cadrul CNAM, ne-a spus că de fapt, „prima de asigurare obligatorie de asistență medicală nu se majorează”.
„A fost declarată valoarea reală a primei de asigurare care pentru anul 2023 este de 12 636 de lei, și aceasta va fi aplicată doar pentru cei care nu își vor exercita obligația de a se asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație – până pe 31 martie. Conform estimărilor CNAM, 97,2% din numărul total al persoanelor obligate să achite primă în sumă fixă își respectă obligația și au achitat prima în termenul legal de până la 31.03.2022. Ei vor achita astfel prima cu facilități și pentru 2023, cuantumul acesteia rămânând neschimbat și variind de la 1014 lei până la 4056 lei, în funcție de categoria din care face parte persoana”, ne-a declarat Silvia Munteanu.
Totodată, șefa Serviciului comunicare cu mass-media ne-a spus că pentru circa 1 milion 600 de mii de cetățeni care fac parte din categorii mai vulnerabile prima de asigurare medicală este achitată de Guvern.
„Astfel, persoanele vulnerabile se pot încadra în una din categoriile asigurate de Guvern. Acestea sunt: copiii de până la 18 ani, elevii, studenții, pensionarii, persoanele cu dizabilități severe, accentuate sau medii, gravidele, parturientele și lăuzele, șomerii înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate severă, părinții, inclusiv cei adoptivi, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și mai mulți copii, persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social, beneficiarii de protecție internațională incluși într-un program de integrare, în perioada desfășurării acestuia, donatorii de organe în viață, veteranii de război, participanții la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, pensionarii care au atins vârsta standard de pensionare conform legislației naționale, dar beneficiază de pensie din partea altui stat, dacă nu sunt angajați în câmpul muncii”, a conchis Silvia Munteanu.
Menționăm că ultima majorare a costului poliței de asigurare a fost efectuată în anul 2014.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE