Țeserea lumii

263
0

În toamna aceasta minunată am avut bucuria întâlnirii, la București, cu covorul tradițional creat între Prut și Nistru. În perioada 9 septembrie – 23 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român a fost expoziția Țeserea lumii, cu artefacte din două muzee esențiale pentru conservarea culturii țărănești din spațiile istorice românești: Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău și cel care a găzduit această expunere pe parcursul a mai bine de șase săptămâni.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Câteva zeci de scoarțe, covoare și lăicere reprezintă o „scanare” unică a mai bine de două secole a unei arte țărănești despre care se știu foarte puține lucruri precise (documentar atestate), dar care pentru un ochi educat oferă o majoră lecție de frumusețe, curaj, pricepere, gândire abisală, sensibilitate ancestrală, și bucuria de a fi în viață și în veșnicie!

Istoria colecționării și studiului acestui gen de artă plămădit în gospodăriile țăranilor de altădată, ajuns în atelierele mănăstirești, uneori, și în acareturile boierilor locali, nu este una foarte veche, își are începutul, conform cercetătorilor, în luna octombrie la anul 1889, când a fost fondat Muzeul Zemstvei, la Chișinău. Atunci au fost expuse 80 de artefacte țesute, dintre care majoritatea au fost donate acestei instituții. Dintotdeauna covorul era un obiect de mândrie, de diferențiere materială. Bibliografia acestui subiect ne spune că în ideea popularizării covorului, în 1902, la Odessa, s-a editat un album cu reproduceri litografiate după covoarele basarabene, care era semnat de V. Arbuzov. Poate primul album cu adevărat academic s-a tipărit de-abia în 1960, la Chișinău, și este semnat de istoricul de artă și etnograful David Goberman (1912-1993), ale cărui contribuții în analiza și diseminarea cunoașterii culturii țărănești și populare din stânga Prutului sunt cu neputință de subestimat.

În anul 1990 a apărut albumul Covorul moldovenesc (autori: V. Zelenciuc și E. Postolachi), la editura Timpul din Chișinău, și cred că din acel moment domeniul a căpătat un nou impuls și o nouă metodologie de cercetare s-a elaborat treptat, astfel că apariția celor două cărți-album: Petre Guran, Varvara Buzilă, Covoare basarabene, editura Institutului Cultural Român, București, 2013, și Gheorghe Mardare, Arta covoarelor vechi românești basarabene. Magia limbajului simbolic, editura Cartier, Chișinău, 2016 – au adeverit fără tăgadă faptul că țesăturile țărănești din Basarabia reprezintă o „adevărată patrie a covoarelor” (Petre Guran).

Expoziția de la București vine să ilustreze într-o anumită măsură bibliografia expusă mai sus și întregește imaginea unei culturi care nu doar că opera în câmpul simbolicului, miticului și a decorativismului încifrat, ci acoperea prin aceste artefacte nevoile ritualice ale existenței țărănești, ancestrale. Vorbim de covoare de nuntă, botez și înmormântare, cicluri esențiale în societatea tradițională. „În imaginarul popular covoarele erau considerate în totalitate benefice (…) energia pozitivă a acestor țesături se acumula treptat prin participarea emotivă a celor care pregăteau materia primă și țeseau covoarele. Oamenii aveau gânduri și sentimente senine, pentru că operau cu motive consacrate, de o mare putere benefică, care, prin asociere, îi făcea să se simtă fericiți” (Varvara Buzilă).

O particularitate aparte a covoarelor românești basarabene este faptul că acestea, unele, posedă în câmpul lor semantic așa-numitele „straje” (încifrate sau deschise) „care se aplicau pe covoarele basarabene destul de des, începând cu anii 20 ai secolului al XIX-lea” (Gheorghe Mardare). „Straja” era un fel de semnătură a celei care a țesut covorul, un „autograf” pe care aceasta îl proiecta în veșnicie, căci nu se găsesc două „straje” identice. Apariția acestui element, sub formă de monograme, cifre, inscripții, sau mici figurine – vorbește despre spiritul modernității, al conștiinței de sine, care a pătruns până și în cele mai adânci straturi ale societății arhaic-tradiționale. Pământul, câmpul, soarele, luna, crucea, cununa, rădăcina vieții, simbolurile fertilității, busuiocul și alte multe plante, sunt prezente fățiș sau încifrat în covorul tradițional, astfel că înțelegerea semnificației și funcției fiecăruia dintre acestea ne învață despre modul de gândire și simțire din secolele premergătoare amurgului civilizației tradiționale, și trecerea acesteia la un alt model de existență, total distinct, cel în care trăim astăzi. Covorul tradițional a devenit demult ceva caduc. Lumea civilizată, post-modernă vorbește despre lumea care l-a creat ca fiind definitiv apusă, aproape uitată. Lumea aceea este ea însăși o conservă, închisă în muzee specializate, în cărți, imagini fotografice, artefacte aflate în diferite grade de conservare. Istoric vorbind, covoarele sunt legate de un habitat și o civilizație rurale care s-au stins ireversibil.

Vladimir Bulat

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT