Igor Munteanu: „Cred că lustrația, ca proces și concept, trebuie să fie formulată ca politică a statului, iar politicienii trebuie să-și asume răspunderea pentru acest pas”  

• Cât de necesară este acum o lege a lustrației în Republica Moldova?

Din punctul meu de vedere, o lege a lustrației este un factor cheie de însănătoșire a societății, exact așa cum s-au eliberat de trecutul lor timorat națiunile Europei Centrale și de Est, urmând fiecare, însă, modelele lor specifice.

Unii au încercat să elimine orice influență a fostei securități și a informatorilor săi din viața publică, interzicându-le accesul la servicii publice, alții au interzis persoanelor din fostele partide comuniste să participe la alegeri ori să râvnească la funcții publice.

Există țări care au preferat să bareze accesul la funcții de stat numai pentru acele persoane care au colaborat cu serviciile secrete, militare ori de partid, ale URSS pe teritoriul lor; în sfârșit, alții au echivalat implicarea în serviciile secrete Stazi cu infracțiunile naziste, dar de regulă, sub aspect legal, învinuirile au fost individuale, nu colective.

Republica Moldova a picat de pe această hartă a modelelor pro-lustrație pentru că, de regulă, discuțiile s-au purtat la nivelul unor grupuri politic-concurente, nu pe un concept anume, ci pe simpatii-antipatii personale, pe snoave și frânturi de istorisiri narative, fără a intra în labirinturile încâlcite ale arhivelor păstrate sub zece lacăte ale fostei nomenclaturi securiste, din frică ori prudență exagerată față de ceea ce am fi putut afla din această incursiune. Cred că lustrația, ca proces și concept, trebuie să fie formulată ca politică a statului, iar politicienii trebuie să-și asume răspunderea pentru acest pas.

• Cât de reală ar fi realizarea unui proces al lustrației în prezent în Republica Moldova?

Este reală atâta timp cât este asumată politic. Atâta timp cât lustrația este văzută sub aspectul strict al beneficiilor și costurilor politice ori de grup, de oportunitate imediată ori colaterală pentru interese înguste ale unor oameni aflați la putere, ea nu va livra decât isterii de presă și intoxicări periodice cu date manipulate de către cei care controlează arhivele. Sau mass-media. Sau ambele.

De fapt, lustrația nu este o metaforă, ci o politică – respectiv, politica lustrației trebuie să traseze clar liniile de frontieră între sferele pe care noi le considerăm nocive/toxice pentru oamenii care exercită puterea în stat și diferența între ideal și pragmatic, între ceea ce putem tolera și ceea ce este imposibil de iertat, pentru că până la urmă, lustrația este o formă de pocăință a statului și societății, pentru ca oamenii să poată dormi liniștit cu conștiința împăcată, iar acceptarea (sau nu) a unor exigențe sporite ține de cultura politică, de gradul de toleranță al unor crime contra semenilor lor (de către cei angajați în actele serviciilor speciale).

• În ce relație ați fost cu KGB?

Nu am avut nicio o relație cu serviciile speciale, nici în timpul URSS și nici după. Îmi doresc să am acces la arhivele secrete pentru a dovedi acest lucru și sper sincer să găsesc multe răspunsuri interesante.

• În domeniul Dvs. de activitate ce influență avea această structură cu o faimă odioasă?

Nu-mi este clar la care activitate vă referiți. Eu am absolvit în 1989 universitatea și îmi aduc aminte foarte bine cât de active erau serviciile la recrutare la momentul destrămării URSS (1990-1992). Practic, toți liderii comsomoliști ori de partid erau supuși unui control zilnic și direct, astfel că era aproape imposibil să te extragi acestor influențe, iar eu nu mi-am dorit să lucrez pentru aceste structuri niciodată. După 1991, s-au dat bătălii grele în aceste servicii, dar au rămas mulți care-au păstrat loialitățile lor personale față de Rusia și URSS, chiar dacă primeau onoruri și salarii din partea statului independent, RM. Nu am avut nevoie până acum de aceste structuri și cred că nici pe viitor.

Pentru conformitate, Rodica Mahu