Un adevărat om al cavernelor

Tipul din troleibuz vorbește la telefonul mobil de parcă, vorba de spirit a cuiva, ar fi sărit de pe fix. În mijlocul de transport în comun, cu toate interjecțiile onomatopeice, cu hăhăială și înjurături, făcând abstracție de cine mai este în jur, insul extrem de deranjant nici nu-și închipuie că are un comportament necivilizat și că depășește orice norme morale.

Modul lui provocator de a-și etala „cunoștințele vaste” în materie de biologie, fără a se sinchisi de pasagerii care schimbă priviri între ei, dar nu intervin, este o ofensă directă la adresa tuturor, o sfidare a bunului-simț și a normelor de conduită în locurile unde fiecare are dreptul la liniște, la o clipă de reflecție în această lume a războiului din preajmă și a incertitudinii.

Pentru a se simți mai bine și mai comod, „minunea naturii umane” trebuia numaidecât să ocupe și un loc pe scaun, loc pe care nu-l cedează nimănui, fiindcă este foarte ocupat și discută cu cineva la telefon probleme foarte importante a căror rezolvare nu-și mai putea afla amânare. Aceste probleme, bineînțeles, trebuie „bine puse la punct”, cu anunțarea tuturor detaliilor, chiar și a celor mai intime, în gura mare și cu aruncarea unor „perle” lingvistice greu de imaginat și de așternut pe hârtie…

Faptul că alături de el, cel care stă cu „jucărica” la ureche, se află atâta lume chinuită nu-l interesează deloc. Nu are cum să observe domnișoara cea pudică ce roșește la auzul scabrozităților pe care le articulează, nu aude copiii de școală care chicotesc ascultându-i prostiile, nu vede bătrâna sau bătrânul stând ca niște umbre în picioare…

La un moment dat, se găsește totuși un bărbat care-i face observație trogloditului  că „nu-i frumos”, că „nu se poate de vorbit așa urât”, că ar fi bine să cedeze locul etc. Acesta însă se supără rău de tot, amenință cu răfuiala fizică și țipă de mama focului.

Cu toate că încă nu a achitat costul călătoriei, nici nu are de gând să o facă. Taxatorul care îi ceruse mai înainte acest lucru nu este pentru el o autoritate. Nu vrea în ruptul capului să plătească și, îmboldit încă o dată de taxator, bolborosește ceva despre Maia Sandu care „a ridicat prețurile și trebuie să plătească ea, dacă-i așa de deșteaptă și n-o interesează cum trăiește poporul”. Observațiile pasagerilor care îndrăznesc să-i spună că nu are dreptate, că trebuie să achite și „să-și închidă odată gura” nu sunt de niciun folos.

Începe să râdă aiurea, să-i joace și mai tare la nervi taxatorului, dar și celor care îi iau apărarea acestuia. Se vede clar că o face în mod intenționat și că nu are de gând să se potolească. Strigă cât se poate de tare că nu se teme nici de poliție, că îl doare în cot de proștii care plătesc atât de mult pentru gaze, pentru energie electrică și pentru transport.

Îmi vine în gând expresia „o caută cu lumânarea”, dar îmi pun imediat și o întrebare: „cetățeanul turmentat” oare nu face parte din rândurile „omuleților verzi”, ale „brotăceilor” noștri care, în loc să lucreze, umblă cu provocările și abia așteaptă să se iște vreun scandal mai acătării? Pentru că prea seamănă să fi dormit într-un cort și după felul cum arată și, mai ales, cum vorbește, nu este exclus să fi mirosit ceva prafuri dis-de-dimineață.

La următoarea stație scandalagiul coboară repede și fuge în alt troleibuz, unul care merge înaintea noastră. Toată lumea răsuflă ușurată, iar eu mă întreb în continuare dacă nu cumva spectacolul de prost gust, provocare sau ce o fi fost s-a mutat în celălalt mijloc de transport?

În orice caz, mă gândesc, nu este exclus să fie vreun „dansator” din fața Procuraturii Generale. Nu este exclus să apară și pe acolo…